Târgoviște: Atenție! Traficul rutier va fi supravegheat și cu mașini de Poliție neinscripționate!

Un comunicat de presă al IPJ Dâmbovița (din 16 noiembrie 2023) cu siguranță că va stârni extrem de multe comentarii. Polițiștii dâmbovițeni au anunțat că, “în perioada următoare”, traficul rutier din Dâmbovița, și în special cel din Târgoviște, va fi supravegheat și cu ajutorul unor polițiști ce se vor afla în mașini neinscripționate.

Pentru că, spun cei de la IPJ Dâmbovița, în acest fel vor fi:

(…) combătute accidentele rutiere produse pe fondul principalelor cauze generatoare, respectiv pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor ori a vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.(…)

Iată întreg comunicatul de presă (click download, mai jos):

Fără a intra în amănunte, în sensul de a comenta (argumentele sunt atât “pro” cât și “contra”, unei astfel de măsuri), cel puțin nu momentan, trebuie totuși precizat că sunt încă, măcar, câteva lucruri de lămurit. Asta pentru că nu sunt precizate, în amintitul comunicat de presă, următoarele: Ce înseamnă “perioada următoare”? O lună, două, până la finalul lui 2023, finalul lui 2024 (an cu multiple rânduri de alegeri), de acum înainte?

În al doilea rând, de ce acum? Sunt statistici ce arată că o astfel de reacție a dat rezultate în alt parte? Poate da, dar ar fi bine să fie și mediatizate.

În altă ordine de idei, pentru cei ce se vor grăbi să declare că decizia este ilegală, ar fi bine de precizat că legea stabilește că doar “radarele” trebuiesc montate exclusiv în mașini inscripționate corespunzător: (conform unui proiect de lege adoptat în aprilie 2023)

Autovehiculele destinate controlului traficului care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei vor fi poziţionate vizibil şi vor prezenta înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere.

(…) se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere. 

Sursa: Proiect de lege, adoptat tacit de Senatul României în aprilie 2023

Foto: Alcooltest (alcoolemie de 1,35 mg/l); Sursa: IPJ DB

Rezultat la un șofer oprit în trafic, la Târgoviște (nov.2023)

În rest…liber la opinii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *