Ne pregătim să dăm foc lumii?

Dacă ai ajuns aici poate că ar fi bine să citești până la capăt. Nu este doar un scenariu, deși poate părea așa, ce speculează vulnerabilități și doar pune cap la cap informații separate. Este cât se poate de plauzibil și, din păcate, reprezintă o realitate, pe care nu o regăsiți în buletinele de știri.

În 2018 (septembrie) scriam (click aici pentru lectură) despre Pesta Porcină Africană ( PPA-prescurtare în română, sau ASF<African Swine Feaver> -prescurtare în engleză), încheind articolul amintit cu o concluzie, deloc optimistă:

“Pregătiți-vă! Războiul asta nu are nici un învingător, pe termen scurt.

Pentru un termen mai lung, noi, românii, s-ar putea să nu prea avem răbdare.”

Am primit numeroase atenționări cum că cele relatate reprezintă o alarmă falsă, o exagerare, menită doar a căuta câștiguri facile de audiență. Dacă în 2018,despre PPA în România, s-a vorbit, cu disperare inițial, tânguielile și amenințările curgând în valuri (de la păgubiți și autorități), subiectul a fost încet îngropat, și, au sperat unii, ulterior și boala (pesta porcină africană). După toamna 2018 nimeni nu mai vorbit despre PPA. Asta pentru că, evident, măsurile necesare pentru a stopa evoluția virusului (eutanasierea animalelor-porci domestici sau sălbatici, în funcție de zona de focar a virusului) nu au fost deloc bine primite.

I-ai românului porcul din bătătură și spune-i că-l despăgubești, nu se știe când, și te- ai asigurat de votul pentru “altul”, la proxima ocazie.

Deși nimeni nu spune lucrul acesta, reacțiile negative (din 2018) venite din partea mediului de afaceri din domeniu ( proprietarii fermelor de creștere a porcilor sau proprietarii de fonduri de vânătoare) dar și din partea particularilor (din focarele de PPA) au fost dintre cele mai negative.

Rezultatul: Focarele de PPA au fost declarate rapid stinse. Măsurile de securitate (protejarea zonelor, uciderea animalelor, chiar și a celor sănătoase, interzicerea transportului, din și în afara localității afectate, de carne  de porc sau produse din carne de porc) au fost abandonate rapid, speranța, pentru eradicarea virusului de PPA, fiind plasată, ca de obicei, în mâinile divinității.

 

Unde suntem

2019 este însă aprope de momentul în care va fi declarat un dezastru național, din punctul de vedere al PPA. Și acesta va fi doar începutul. Din luna mai și până în momentul de față, în România, virusul PPA s-a extins cu rapiditate. Conform celei mai recente actualizări a ANSVSA (din 8 august 2019):

“Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 231 de localități din 23 de județe, cu un număr de 746 de focare (dintre care 4 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). În alte 4 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 410.616 porci afectați de boală și există 1.803 cazuri la mistreți.”

Situația este mult mai gravă decât în 2018. La nivel de statistică. Din păcate, nici statistica oficială nu arată adevărata dimensiune a dezastrului. Din 8 august și până în prezent (20 august) situația s-a deteriorat și mai mult . Sunt sute de focare noi. Sudul României (județele Giurgiu, Teleorman, Dolj, Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ilfov, etc) sunt de-a dreptul copleșite de rapiditatea cu care se răspândește virusul. Porci mistreți și domestici (gospodării particulare sau ferme) sunt găsiți decedați zilnic.

În Ilfov, la finalul lunii iulie, într-o pădure, sute de cadavre de porci mistreți au fost descoperite cu o dronă (zona era inundată și nu se putea ajunge pentru evacuarea și incinerarea leșurilor). Informația este dată de un oficial al DSVSA Dâmbovița, la o întâlnire cu proprietarii de porci dintr-o zonă puternic infestată cu virusul PPA. Nu este singular cazul, doar dimensiunea poate fi, eventual, nerepetitivă.

În Giurgiu a fost solicitat ajutorul armatei pentru că autoritățile locale nu mai fac față răspândirii virusului (amănunte aici). Între timp, focarele apar peste tot. Autoritățile bulgare deja au acuzat România , mai bine zis românii, de dezastrul PPA ce a s-a răspândit în  nordul Bulgariei (detalii aici). De fapt este vorba despre resturi alimentare aruncate de turiștii români, ce astfel au adus virusul în Bulgaria.

Pentru că este bine de știut iată cum se poate transmite virusul:

 Se transmite cu ușurință prin contactul direct cu animalele infectate (porci domestici, mistreți) sau indirect prin furaje, apă, așternut, alte materiale, mijloace de transport contaminate cu secrețiile și excrețiile provenite de la animalele contaminate sau prin îmbrăcămintea contaminată a crescătorilor de porci și a medicilor veterinari.

Ce s-a întâmplat în România?

Permisivitatea cu care a fost tratat virusul, prin indecizia autorităților, ce au preferat să ascundă consecințele bolii și să nu impună restricțiile necesare, pentru a nu pierde din punct de vedere electoral (posibil ca astfel de directive să fi fost date și pe filiere oficiale dar nu există confirmări deocamdată) a generat situația de față. O Românie unde se taie porcii din ianuarie până în decembrie, și nu de Ignat, în funcție de cum sunt anunțați localnicii că virusul PPA a poposit și la ei în bătătură”. Produsele, multe dintre ele infestate cu PPA, sunt apoi repede distribuite (fiind rapid perisabile, mai ales în perioada verii) către rude, prieteni și cunoștințe, din alte localități. Răspândire asigurată. Priviți harta de mai jos:

Este harta cu răspândirea virusului de PPA, în Europa, în luna iulie 2019. Acum este mult mai rău (în România). În 12 august, Serbia a declarat stare de urgență privind infestarea cu PPA, Bulgaria este într-o situație similară.

În august, în România, cei 2-3-5-10 milioane de români , ce trăiesc în afara țării, vin în număr mare în țară (concedii) și apoi pleacă înapoi în țările de adopție. Să nu ne facem că nu știm, aprope toți încearcă să strecoare măcar un “ceva” cu gust de România, de la țară, mai ales, pentru a avea și acasă. Să mai precizez ce este, de obicei acel “ceva cu gust de România”?, și că de obicei “ceva-ul” este achiziționat din zona rurală, adică exact de acolo unde virusul PPA face ravagii?

Iulie 2019– Irlanda de Nord raportează cazuri de mâncare contaminată cu PPA, în bagajele călătorilor

Sursa InformațieThe Guardian (foto-The Guardian)

La sfârșit de august vor pleca, înapoi, cu câte ceva din România. Un ceva ce va avea și cadoul suplimentar de PPA. Nu nu are niciun efect asupra omului (așa ni se spune de câțiva ani), consumul de carne de la animalele infestate cu această boală. Eu unul aș mai aștepta vreo câțiva ani pentru a fi sigur, dar din dorința de nu fi acuzat, și mai mult, de scenarită cronică, mă abțin de la alte speculații.

Cea mai mare Disapora, de la nivel mondial, se pregătește să facă un cadou lumii întregi. Am vaga impresie că lumea nu va fi prea bucuroasă. Să nu uităm însă că totul  a plecat de la un calcul. Electoral însă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *