După ce a “canibalizat” PNȚCD pe la sfârșitul anilor `90 ( după dezamăgirea generată de guvernarea CDR, din 1996-2000, PNȚCD-ul a decontat electoral singur eșecul, nemaiajungând în Parlament, și s-a prăbușit în uitare și anacronic, în vreme ce partenerii, PNL-ul acelor vremuri, a supraviețuit politic), acum liberalii par a face tot posibilul pentru a duce și al doilea partid istoric din România doar în cartea de istorie. Se întâmplă acum, noiembrie 2021, chiar mai abitir decât s-a încercat în cele 3 decenii de democrație post decembristă.
Într-un malaxor al deciziilor politice fără înțeles (pentru marea majoritate a simpatizanților PNL), liberalii au pierdut avantajul din 2020 (guvernul monocolor Ludovic Orban), unul de conjunctură totuși ( pandemia de covid-19), și după alegerile din 2020 ( unele cu cântec, organizate în pandemie, cu participare extrem de redusă la vot) au reușit să asigure o guvernare de dreapta ( majoritatea PNL-USR-UDMR) de care și-au bătut joc cu prima ocazie.
Nu cred că o înșiruire a faptelor ( Orban ce pleacă de la Guvern, pentru șefia Camerei Deputaților, Florin Cîțu venind șef la Guvern și acțiunile ulterioare ale acestuia, de minare a relației cu USR-Plus, etc) mai reprezintă o noutate. Totuși, o noutate este faptul că, în ultimele zile (săptămâni) liberalii, de fapt cei care conduc PNL(fie la nivel central, fie local) par tot mai hotârâți să ducă partidul pe drumul pe care PNȚCD-ul a apucat în zorii secolului 21, acela al trecerii exclusive în cartea de istorie.
Un argument în favoarea acestei afirmații este si cel mai recent gest al lui Ludovic Orban și a 17 parlamentari PNL ce și-au anunțat demisia din PNL( n.m.– Orban reușește chiar performața de a își anunța demisia din partid după ce fusese dat afară de colegii liberali ce condc acum partidul, foarte adevărat la insistențele sale nenumărate. Nu insist.)
Între cei 17, ce și-au dat demisia din PNL, este și deputatul Gabriel Plăiașu, unul dintre cei mai vechi membrii ai PNL Dâmbovița, o organizație, ce să fim drepți, a fost mai mereu între cele mai slabe (ca rezultat electoral) ale PNL, o organizație ce a trăit, tot electoral vorbind, doar din ceea ce se construia ca imagine generală a partidului, la nivel național, dar mai ales prin alte părți ale țării. În Dâmbovița, un județ confiscat de decenii de PSD, liberalii mulțumindu-se cu fărâmiturile de la masa fratelui mai mare. Deloc întâmplătoare afirmația ( voi arăta de ce).
Așadar, Gabriel Plăiașu, după aproape 3 decenii de PNL, a plecat din partid ( supărat, ca și Ludovic Orban, că 2 e mai mare ca 1, în democrație, adică, cu alte cuvinte, că, la congresul PNL, tabăra Florin Cîțu a câștigat în fața taberei Ludovic Orban). Evident că nu aritmetica este motivul oficial al despărțirii, dar iată ce spune deja fostul pnl-ist, Gabriel Plăiașu:
Doar în “două vorbe” gestul lui Gabriel Plăiasu este justificat, de acesta, prin faptul că nu poate fi părtaș la o alianță de guvernare PNL-PSD (noul Guvern Nicolae Ciucă). În esență, argumentul nu are nicio valoare, în afară de cea a exprimarii unei frustrări individuale. Demisonarii din PNL ( cei 17 parlamentari) nu pierd nimic (rămân în continuare parlamentari, că așa e legea), iar beneficiile funcțiilor câștigate electoral, sub sigla PNL, rămân toate la locul loc, spre deosebire de orice alt ales/numit PNL sau oricare alt partid (consilier local, județean, primar sau șefi în tot felul de structuri ale statului) ce odată cu o eventuală demisie din partid pierde orice avantaj și funcție câștigată electoral (tot ca efect al legii).
Pe de altă parte, așa cum spune în motivarea de pe facebook, deputatul Gabriel Plăiașu trece foarte ușor peste un episod din istoria recenta a PNL Dâmbovița (formarea USL Dâmbovița, din 2012) când tot alături de PSD a ajuns în fruntea bucatelor electorale (locale ce e drept).
Atunci, se pare, PSD-ul nu mai era “cel mai toxic partid din România, de la Revolutia din 1989 încoace.”
Gestul “dezertorilor” din PNL, de acum, nu este nici măcar nou, prin 2014 Călin Popescu Tăriceanu (alt fost lider al PNL) rupând o bucata din PNL pentru a forma Partidul Liberal Reformator (viitor ALDE) pentru o alianță tot cu PSD (și în Dâmbovița). Partidul lui Tăriceanu este acum istorie, după un scurt intermezzo de glorie ( alături de PSD).
În Dâmbovița, istoria PNL-ului este una și mai zbuciumată decât ce se întâmplă la nivel național, în sensul în care un șir interminabil de interimari, trimiși de centru, dar și de președinți din local, au venit si au plecat fără a reuși să aducă PNL Dâmbovița acolo unde promiteau, adică pe primul loc în preferințele electorale. Între cei care au ajuns la Târgoviște, si au condus filiala se regășește chiar Ludovic Orban ce a părăsit șefia PNL Dâmbovița pentru o ipotetică candidatura la postul de primar al Capitalei (lcru ce pâna la urmă nu s-a mai întâmplat, asta în 2016).
De fiecare dată însă, în zbuciumata istorie a PNL Dâmbovița, au venit și au plecat, chiar și cu demisii din partid, lideri din afara județului. Gabriel Plăiașu este primul dintre cei care, în tot acest timp, părăsește PNL-ul din postura de membru al conducerii organizației dâmbovițene ce este “de-al locului”. Fără a afirma că este îndreptațit să o facă sau nu, gestul de acum al lui Gabriel Plăiașu seamănă, indiferent de ce se spune, doar cu așezarea unei bomboane pe coliva unei utopii a dreptei liberale dâmbovițene.
Aceea că PNL este altfel, că oamenii locului fac mai mult pentru semenii lor, dâmbovițenii, ce, la un moment dat îi vor fi ales, decât au făcut sau or să facă vreodată veneticii dreptei sau stânga populist-demagogică, de-a locului sau nu.
Gabriel Plăiașu a abandonat, iar gestul va fi perceput, de cei neangrenați politic, doar ca o aliniere în rândul politiciansmului de duzină, practicat de cei pentru care doar binele personal are valoare și importanță. Restul, construcții politice noi, declarații despre moralitate și ce se poate accepta și ce nu, în politică, rămân doar vorbe. Sunt intențiile bune cu care este pavat drumul spre iad, sau cimitir. Unul politic, în cazul de față.