În fiecare an, în data de 3 mai (de vreo 30 de ani de fapt) în lume se aniversează Ziua Mondială a Presei. Prilej numai bun de urări de bine, venite din toate părțile, către reprezentanții media. Urări și garanții de susținere a activității jurnalistice, ce curg în valuri, mai ales acolo unde, cum spune o vorbă românească, unii, mulți de altfel, se simt cu “musca pe căciulă”.
În 2022, probabil că cel mai bine, analizează situația libertății presei cei de la ActiveWatch. Iată un fragment (analiza în totalitate, în link-ul ce succede citatului):
România pierde opt poziții în clasamentul global al Libertății Presei 2022, conform Reporters sans frontières / Reporters Without Borders / RSF, ajungând de pe locul 48 (în 2021) pe locul 56, anul acesta. După doi ani de pandemie, marcați semnificativ de instabilitate socială și politică, dar și de lipsa de comunicare și transparență a autorităților, presa este și mai vulnerabilă.
Presa și jurnaliștii independenți, care au încercat să păstreze o distanță de laboratoarele de partid și de fondurile generoase aruncate pe piață, se confruntă cu dificultăți operaționale, cu abuzurile autorităților și diferiților potentați locali, dar și cu o luptă inegală cu aparatele de propagandă interne sau externe.
Sursa-ActiveWatch/Facebook/3 mai 2022
Libertatea de expresie rămâne doar un ideal, din ce în ce mai îndepărtat, chiar în țări cu democrații consolidate, după cei doi ani pandemici. În România, țară ce pierde substanțial din anvergură, în ultimii 2 ani, la capitolul exprimare prin mass-media independentă, adică în absența unei surse de finanțare ce să nu fie mufată exclusiv partinic, libertatea de expresie rămâne doar un slogan golit de sens, în general exprimarea unor concluzii nefiind altceva decât reflexia unor idei și concepții, despre lume și viață, ghidate partinic și cointeresate financiar.
În spațiul presei denumite generic “locală” situația este și mai gravă decât în ceea ce denumim, tot generic, presă cu anvergură națională. Practic, situația actuală (post pandemică și de început de război la granițe, de România vorbim) face ca nici măcar minima subzistență a celor ce și-au asumat, măcar teoretic, rolul de independență față de fondurile asigurate politic ( unele ce vin cu condiționalitățile de rigoare, ce presupun mai ales o tăcere grea, în ceea ce privește subiectele sensibile, ce ridică întrebări) să nu mai fie posibilă. Practic, orice abatere de scriptul dictat politico-administrativ anulează siguranța zilei de mâine, iar, în final, vocea critică este forțată fie să intre în linia dictată de deținătorii de stipendii, fie să colapseze pur și simplu, fiind redusă la tăcere prin imposibilitate de a se autosusține financiar, măcar la nivel minimal.
Este un “joc” pe care l-au înțeles foarte bine cei ce dispun de fondurile publice ( singurele ce, în momentul actual, unul de criză economică aproape generalizată, mai pot asigura supraviețuirea în această breaslă).
Dincolo de concluzii și urările de bine, nu rămâne decât un deșert al unui “Mâine” uniformizat informațional, în care iluzia libertății de exprimare va fi asigurată doar de spațiul rețelelor sociale, acolo unde fiecare poate spune ce vrea, de cele mai multe ori fără nicio rigoare asumată, dar și fară valoare, până la urmă, a celor așa zis “demonstrate jurnalistic”.
Un spațiu ce naște adevărați monști ai dezinformării, hrăniți bine cu “anabolizantele” ignoranței și lipsei de discernământ, specifice unui segment important de public , unul avid de de senzațional și prea puțin dornic a pierde timpul lecturând documente și probe, ce, eventual, ar da <dureri de cap>.
Cum în spațiul Valahia Media am considerat, întotdeauna, ca fiind de o maximă importanță, poate chiar covârșitoare, a prezenta riguros și aplicat subiectele abordate (dincolo de o doză de subiectivism inerentă) iată și câteva concluzii exprimate, tot în data de 3 mai, dar în anii 2019 și 2021, concluzii ce au în vedere tot momentul de libertate a presei, și aniversarea de rigoare, din România.
A bon entendeur, salut!
