Pare că întreaga structură a Poliției Dâmbovița este în stradă, în ultimele zile. Mai multe acțiuni, parcă mai multe ca oricând, au avut loc în ultimele 48 de ore. Și bilanțul oficial, al descinderilor, perchezițiilor și controalelor, este parcă mai covârșitor ca niciodată. Pe scurt, iată câteva amănunte ( și imagini) de la aceste acțiuni.
26 octombrie 2021
Trei persoane au fost reținute, în Dâmbovița, în urma unei acțiuni a polițiștilor, ce a durat mai multe zile. Cei trei sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat, pentru traficul de droguri de mare risc. Din grup face parte si un minor de 17 ani, iar drogurile ajungeau în România fiind aduse din Belgia.
“La data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au surprins în flagrant delict, în județul Argeș, un bărbat, de 43 de ani, din Perșinari, în timp ce deținea asupra sa 0,5 kilograme de cocaină.
În aceeași zi, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Dâmbovița, sprijiniți de colegi de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Perșinari.


În urma perchezițiilor efectuate, au fost indisponibilizate 6 telefoane mobile, o pipă metalică, mai multe resturi de materie vegetală, 3 arme supuse autorizării, o armă letală, 53 de cartușe cu proiectil, 25 de cartușe G.F.L., 380 de cartușe fără proiectil, 2 plicuri autosigilante, susceptibile a conține cannabis, 1 plic autosigilant, susceptibil a conține cocaină, 3 comprimate ecstasy, arme albe (2 săbii, 1 macetă, 4 cuțite, 1 box, 1 bâtă de basseball), materiale pirotehnice (13 baterii de artificii, 58 de petarde) și 2.800 de euro.


Totodată, 28 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, pentru audieri.
În urma audierilor, procurorul a dispus măsura reținerii, pentru 24 ore, față de un bărbat, de 43 de ani și de un minor, de 17 ani, iar față de o femeie, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.


Aceștia sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc.
La data de 25 octombrie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Dâmbovița, sprijiniți de polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au efectuat alte trei percheziții domiciliare, în județul Dâmbovița.

În urma descinderilor, polițiștii au indisponibilizat 4 pliculețe autosigilante, un grinder, un recipient, un cântar electronic, de precizie și 3 telefoane mobile.
Alte 4 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, procurorul de caz dispunând față de una dintre acestea măsura reținerii, pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri.
Activitățile de cercetare penală au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal, în perioada aprilie – octombrie a.c., de către polițiștii de la S.C.C.O. Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, și au vizat destructurarea unui grup infracțional, care ar fi acționat în localitatea Perșinari, unde ar fi distribuit droguri de risc (cannabis) și de mare risc (cocaină și ecstasy) către diverși consumatori.


În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că bărbatul, de 43 de ani, din comuna Perșinari, ar fi introdus droguri în țară, acestea fiind procurate din Belgia, și, ulterior, le-ar fi distribuit către consumatori, cu sprijinul femeii, de 37 de ani și al unui minor, de 17 ani.
Pe parcursul investigațiilor desfășurate, a reieșit că, în activitatea de trafic de droguri, ar fi fost implicat și un bărbat, de 31 de ani, din comuna Dobra.
Cele trei persoane reținute au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru minor, respectiv arestarea preventivă, pentru cele 2 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Tot 26 Octombrie
Mai multe controale au avut loc la Twrgoviște, în special în zona Dâmbovița Mall, pe linia verificării respectării restricțiilor ( covid-19) intrate în vigoare la nivel national în data de 25 octombrie.
Existența așa numitului certificat verde ( prin care se atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, covid-19) este principalul elemnt ce este verificat de către polițiști în cadrul acestor actiuni.
Persoanele ce nu dețin certificat verde au interdicția de a părăsi domiciliul în intervalul orar 22:00-05:00, aceste putând totuși circula dar în baza unei declarații pe proprie răspundere. Petrecerile private, de orice fel ( nunți, botezuri, etc. ), sunt interzise în acestă perioadă, pentru toată lumea. Certificatul verde este obligatoriu pentru accesul în centre comerciale, iar acest lucru reprezintă un alt aspect verificat de polițiștii dâmbovițeni.
27 octombrie 2021
Astăzi, 27 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară.
Descinderile au avut loc la în principal la Primăria Tărtășești dar și la sediul unui firme de construcții cunoscute în Dâmbovița.
“Șapte dintre descinderi sunt efectuate în județul Dâmbovița, două în județul Prahova, una în Constanța și una în municipiul București.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2020-2021, funcționari din cadrul unei instituții ar fi stabilit cu administratorii unor societăți comerciale să deturneze prețul de adjudecare pentru două programe de investiții finanțate.

Ulterior, ar fi falsificat documente și ar fi atestat în mod nereal realizarea unor lucrări ori realizarea acestora cu materiale mai scumpe, astfel fiind decontați ilegal aproximativ 5 milioane de lei.

Cercetările sunt în curs de desfășurare, cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, deturnarea licitațiilor publice, fals și înșelăciune, urmând să fie dispuse măsuri procedurale.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedura penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Au precizat reprezentanții IGPR și IPJ Dâmbovița.