S-a sfârșit economia de piață!? 1 milion de euro, fără licitație, pentru cine trebuie. Inițiativă legislativă (PSD+PNL+UDMR)

Să nu ziceți că n-ați știut!

În spatele ușilor întredeschise (cu alte cuvinte mai mult închise, decât deschise, interpretând astfel modul în care nu a fost mediatizat, până acum, subiectul) România se pregătește să încheie capitolul economie de piață și să intre într-o epocă în care clientelismul de partid și de stat devine emblemă, legiferată, a noului stat România (în orice fel veți vrea să îl caracterizați). În același timp, economia de piață (în special în segmentul IMM-uri) va deveni istorie, fară vreo șansă de a supraviețui perioadei ce va urma, decât dacă se înscrie politic în siajul marilor actori politici din România (cei de la Putere, cu alte cuvinte).

Concret, în data de 14 aprilie 2022, un grup de 137 de deputați, de la PSD, PNL și UDMR au depus spre aprobare un proiect de lege ce modifică cadrul legislativ actual în ceea ce privește achizițiile publice. Pragurile se măresc, atenție, de 10 ori (în unele cazuri). Aici găsiți documentul depus la Camera Deputaților de către cei 137 de parlamentari, ce îl susțin ( toți, fără excepție, din arcul guvernamental, PSD-PNL-UDMR). Din Dâmbovița sunt 4 deputați PSD ( Carmen Holban, Ionuț Vulpescu, Radu Popa si Marian Țachianu) și 1 deputat PNL (ales doar în Dâmbovița, în realiate inexistent în județ, respectiv Liviu Ioan Balint), ce au semnat inițiativa legislativă. Alți doi deputați dâmbovițeni ( Gabriel Plăiașu, fost PNL, trecut la Forța Dreptei) și Daniel Blaga (USR) nu se regăsesc între semnatarii documentului.

Noua inițiativă legislativă, în cazul în care va fi aprobată, va stabili că Articolul 7 din Legea 98 / 2016 privind achizițiile publice, care prevede pragurile pentru achiziții directe fără licitație se modifică astfel:

– achiziția directă de bunuri și servicii se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 500.000 de lei (față de 135.060 lei în actuala lege),

– achiziția directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 5.000.000 de lei (față de 450.200 lei în actuala lege)

Noua Lege în “traducere liberă”

Pentru cei care nu înțeleg, nu prea vor să știe, că nu-i privește, sau pur și simplu nu ii înteresează să deslușească înțelesurile ascunse ale inițiativelor parlamentare, iată despre ce este vorba, de fapt, prin noua inițiativă legislativă.

Imagine cu un caracter ilustrativ ( magazin românesc în Marea Britanie)
  1. 1 Pragurile impuse la achizițiile directe de bunuri și servicii au fost introduse pentru ca autoritățile publice (minister, consiliu județean,primărie etc) să nu poată da discreționar fondurile publice, doar firmelor client de partid. Cu alte cuvinte, să nu poți să cumperi agrafe de birou (un exemplu) la preț de laptop, existând prevederea că trebuie să existe măcar 3 oferte, pentru un bun achiziționat ( oricum acestă regulă nu a oprit pe nimeni să aloce ce și cum vrea, dar în noua lege se prevede doar obligatia “consultării” a trei oferte și, chiar dacă există doar una viabilă, la final, se poate face tranzacția). Una a fost un prag de 135.060 de lei, ca până cum ( oricum mărit constant de-a lungul anilor) și alta va fi un prag “sărit”, absolut artificial, la valoarea de 500.000 de lei (100.000 de euro, pentru, să zicem, achiziție de publicitate media) pentru care, de acum înainte, odată legea adoptată, nu te va mai întreba nimeni de ce îi dai și mai ales cui (fără niciun criteriu). Nu faci parte din clientela de partid: Sănătate și-un praz verde!
  1. 2.Achiziția de lucrări, unde pragul crește de la 450.200 de lei, cât este momentan, la 5 milioane de lei (1 milion de euro), însemnă că orice firmă apropiată politic, de o autoritate a statului (minister, consiliu județean, primărie etc) poate primi direct (fără licitație, fără norme de control de niciun fel) o lucrare (construcții, reparații, lucrări de întreținere,etc) fără ca nicio altă firmă să mai poată contesta în vreun fel modul de atribuire. În realitate (cum practica anilor trecuți ne arată) contractele cu sume mai mari decât pragul sunt “sparte” în lucrări de valoare mai mică, astfel că, să zicem, un contract de 10 milioane de euro, pentru lucrări, va putea fi spart în 10 contracte a câte 1 milion de euro, ce să fie atribuite direct, fără licitație, după bunul plac al autorității ce alocă banii ( banii tuturor, de fapt, dar gestionați de stat, cel care dispune de sume, fie că vorbim de programele naționale sau cele venite pe filiera europeană).
Curte de Conturi a României ( imagine de Arhivă)
  1. 3 Noua lege, propusă de cei 137 de parlamentari, schimbă și controlul ( oricum minimal și fară prea mari efecte, de până acum) exercitat de Curtea de Conturi ( instituție, teoretic, prin lege, independentă de Guvern),o instituție ce mai spunea (din când in când) că lucrurile nu stau tocmai bine, iar banii au fost de-a dreptul furați, de unii sau alții (cheltuieli nejudicioase). Conform noului proiect de lege, Curtea de Conturi este scoasă din schema de control, instituția fiind înlocuită cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), o autoritate aflată în subordinea guvernului,  pentru un eventual control de legalitate și oportunitate a alocărilor, ce practic devin fără licitație. Adică, Statul dă bani, fără număr și fără licitație, iar mai apoi, eventual, dacă există vreo sesizare, același stat se apucă de control. Cam care credeți că ar fi rezultatul controlului?
Foto- Camera Deputaților ( Sursa- Parlamentul României/ facebook)

Pentru cei ce încă se amăgesc că argumentele celor ce au propus noua lege, respectiv că e nevoie de achiziții simplificate pentru a atrage mai rapid fondurile din PNRR sau că se elimină, prin noua lege, problemele și întârzierile cauzate de prea desele contestări ale licitațiilor, nu există decât o singură concluzie:

Somn ușor, în continuare! Dar, să nu ziceți că n-ați știut că a început marea “curățare”. A celor ce și-au mai imaginat că se poate supraviețui economic fără înregimentare politică și tot ceea ce presupune acest lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *