Reformă administrativ-teritorială cu cântec, propusă de PSD. În Dâmbovița, trei orașe vor deveni comune!

De curând, liderii PSD au urgentat calendarul așa-denumitei reforme administrativ-teritoriale a României. După ce, ani de-a rândul, social democrații s-au opus reformei administrative a României, chiar dacă nu fățiș, dintr-o dată, PSD-ul a devenit cel mai vajnic apărător și promotor al ideii.

Prcatic, membrilor din guvernul Luca Niculesci, ce aparțin PSD și care au atribuții în domeniu, li s-a transmis ca, până cel mai târziu la 1 martie 2027, proiectul de reformă administrativă să fie gata. Acesta prevede o așa numită comasare voluntară a comunelor ce au mai puțin de 1500 de locuitori, dar și desființarea tuturor comunelor de sub 1500 de locuitori, începând cu anul 2028. În alte variante de lucru, s-a vorbit chiar de un prag de 3000 de locuitori, dar aceasta variantă este puțin probabil a fi pusă în practică.

Foto: Primăria Râu Alb

În Dâmbovița, teoretic, doar comuna Râu Alb se află sub pragul de 1500 de locuitori. Astfel că, din această perspectivă, a comunelor desființate, în județul Dâmbovița impactul nu ar fi foarte mare (n.m.- prin comparație, sunt județe unde ar dispărea chiar peste 20 de comune). Cel mai mare impact, poate surprinzător, va fi asupra comunelor conduse de social democrați (la nivel național).

O altă prevedere a reformei administrativ-teritoriale, propusă de PSD, va afecta însă consistent județul Dâmbovița. S-a vorbit despre dispariția prașelor de sub 10.000 de locuitori (prag minim, după cum prevede și Legea nr. 351/2001), aceste localități urmând a fi retrogradate la nivel de comună.

În Dâmbovița, adică unul dintre cele mai rurale județe din țară (n.m.– aproximativ 70% din populația județului Dâmbovița este din mediul rural), se va ajunge la un grad de ruralizare și mai mare, prin această decizie.

Foto: Sediu Primăria Titu, jud. Dâmbovița

Concret, din cele 7 orașe din Dâmbovița vor mai rămâne doar 4 (toate conduse de PSD), pentru celelalte variantele rămase fiind de a găsi fie o comună învecinată, cu care să se comaseze, pentru a atinge pragul minim de 10.000 de locuitori, pentru a mai putea exista ca oraș, fie ca localitatea să fie retrogradată la statutul de comună.

  • Titu – 9.291 locuitori
  • Fieni – 6.378 locuitori
  • Răcari – 6.306 locuitori

Sunt cele trei orașe, din Dâmbovița, ce nu vor mai fi orașe, dacă va fi aplicată noua reformă administrativ teritorială.

Dintre cele trei orașe din Dâmbovița ce ar putea dispărea, teoretic, Fieni-ul ar avea șansele cele mai mari de rămâne oraș, dacă s-ar proceda, spre exemplu, la o comasare, cu orașul învecinat, Pucioasa (12.953 de locuitori). dar și acesta este doar un exemplu pur teoretic, în general UAT-urile refuzând sistematic și chiar violent orice idee de comasare, în România.

Între consecințele imediat, în cazul în care orașele amintite ar deveni comune, s-ar regăsi:

– administrația publică locală se reorganizează în formă comunală (primar, viceprimar și un număr mai mic de consilieri locali)

–Odată cu comasarea sau transformarea, o parte din aparatul administrativ și posturile de aleși locali sunt eliminate sau comasate

–Modificarea formulelor de alocare a cotelor defalcate din impozitul pe venit și a taxelor/impozitelor locale (impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se pot recalcula conform grilelor pentru mediul rural, de obicei mai scăzute.

–Nivelul de dotări (școli, dispensare, servicii de urgență, poliție locală) se poate ajusta la standardele rurale prevăzute de lege, ceea ce poate schimba accesul direct la anumite servicii specializate.

În concluzie, reforma nu va fi deloc simplă. Foarte adevărat este că aceasta pare să fie necesară, atâta timp cât resursele Statului sunt folosite ineficient, prin multe structuri administrative ce au devenit anacronice (mai ales prin lipsa de persoane deservite). La fel de adevărat este că cei ce își vor pierde job-ul, la Stat, prin aceste declasări și comasări (primari, viceprimari, consilieri, funcționari publici sau doar personal contractual angajat), se vor opune cu toate forțele acestei reforme, cum au mai făcut-o și anterior.

Pe de altă parte, este suprinzătoare graba cu care social democrații insistă, acum, în noiembrie 2026, cu această reformă administrativ-teritorială, asta după ce, vreme de decenii, s-au opus oricăror modificări propuse de alții. Actuala propunere a fost deja întâmpinată cu vehemente contestări din teritoriu, astfel că este de anticipat ca și această inițiativă să rămână doar un foc de paie. Un fel de “noi am vrut, dar nu a vrut poporul”, adică o justificare pe care să o pregătească a fi aruncată la înaintare, electoral, în 2028. Social-democrații anticipând că acest demers, acestă varinată pe repede-înainte a reformei administrativ teritoriale, se va solda cu un eșec de proporții.

Un deznodământ nu foarte greu de anticipat, totuși, dacă reforma propusă acum nu va fi una temeinic analizată și implementată cu rigoare. Și, mai ales, una care să ținâ cont de specificități zonale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *