Parlamentarul de Dâmbovița, Daniel Blaga (USR) a reacționat după ce, în spațiul public, a fost readus în prim-plan proiectul întârziat de la reabilitarea DN 71, segmentul Târgoviște-Sinaia (n.m.– aproximativ 58 de km).
Blaga spune că nu este de acceptat inacțiunea celor care implementează proiectul, respectiv CNAIR și constructorul ce a câștigat, încă din 2023, acest contract.

“DN71 Târgoviște–Sinaia. Trei ani de la semnarea contractului. Progres fizic: 1,41%.
Da, ați citit bine. 1,41% în trei ani!
Vorbim despre un contract de peste un miliard de lei, semnat în august 2023.
Și mai este ceva: constructorul implicat în acest proiect lucrează și pe DN71 Bâldana–Târgoviște, unde nici măcar primii 5 kilometri de la Bâldana nu au fost finalizați.
Două proiecte importante pentru Dâmbovița. Aceleași probleme: întârzieri, termene depășite și prea puține rezultate în teren.
Între timp, PSD ne vorbește despre investiții și dezvoltare. Dar drumurile nu se modernizează din declarații de presă.
Cine răspunde pentru aceste întârzieri? Ce măsuri a luat CNAIR? Au fost aplicate penalități? Când vom vedea, în sfârșit, lucrări într-un ritm normal?
Pentru că nota de plată a acestor întârzieri o achită tot românii. Cu timp pierdut, cu drumuri proaste și cu oportunități de dezvoltare ratate.
Trei ani. 1,41%. Restul sunt vorbe.”

A mai declarat deputatul dâmbovițean Daniel Blaga.
