Poveste de Târgoviște: PUZ-uri,Mall-uri și Ruine

A intra în amănuntele unui subiect, până la ”radiografie’‘, poate fi uneori biletul cert către uitare sau ignorarea, de către audiență (presupusa audiență), totală a subiectului. Este o certitudine, ce nu presupune nicio dezbatere. Totuși, dincolo de main stream sau, cu alte cuvinte, ceea ce îndeobște atrage și produce vizualizări, cred că măcar câteva minute se pot găsi, în rezerva personală a timpului, pentru câteva amănunte, măcar statistic interesante dacă nu cumva și importante. Așadar, dacă interesează, urmează o poveste, scurtă sper eu, despre afaceri imobiliare, clădiri monument, proiecte rămase la stadiul de proiect, interese, mai mult sau mai puțin politice, și ”realizări”. De fapt, Nerealizări.

De la Arsenal la Mall

Sursa foto-lobyandadvocacy.wewbly.com

În 1864, puterea vremii (Alexandru Ioan Cuza) decide ca la Târgoviște să se construiască tunuri. Asta după ce, cu aproape trei secole mai devreme, Petru Cercel făcuse deja acest lucru.Din două variante (locații) una s-a dovedit viabilă (în apropierea Mitropoliei Târgoviște). După o poveste tumultoasă (abdicarea lui Cuza, lipsa fondurilor, conservarea investiției, venirea pe tron a lui Carol I, etc.) în cele din urmă Arsenalul de la Târgoviște (turnătoria de tunuri) este inaugurat în anul 1872. După 1945, clădirile trec în patrimoniul CFR, iar ulterior în cel al întreprinderii, nou înființate, de utilaj petrolier (prin 1949), UPET. Până în 1989, în zonă, se tot construiește. După 1989 povestea devine și mai tumultoasă.

În 2001 un cetățean rus cumpără UPET, iar în 2007 Comisia Națională a Monumentelor Istorice, la solicitarea proprietarului de atunci (SC Lencer Invester SRL) aprobă radierea unor hale vechi din lista monumentelor istorice. Acestea sunt demolate. Confrom Ziarului Financiar, în 2008 uzina obține un profit de 10 ori mai mare decît în anul precedent. În mai 2008 are loc un incendiu care deteriorează halele istorice existente (înregistrate în lista monumentelor istorice la pozițiile 476-478).

Cât se poate de pe scurt aceasta este povestea Arsenalului de la Târgoviște, până la momentul martie 2008. Moment în care, Consiliul Local Municipal Târgoviște aprobă demarararea lucrărilor pentru construcția primului Mall din oraș.

Hotărâre CLM Târgoviște 27 martie 2008

De fapt este vorba despre Planul Urbanistic Zonal (PUZ), solicitat de SC Matrix Dynamics SA, societatea ce, cu doar câțiva ani înainte, intrase în proprietatea terenului pe care se aflau clădirile mistuite de flăcări în 2008, probabil că nu întâmplător (momentul cu declasarea imobilelor din categoria de monument este ulterior incendiului amintit anterior). Mall-ul, ce se intenționa a fi construit avea o suprafață de aproximativ 31.000 de metri pătrați (vezi foto proiect, mai sus). Trecând peste câteva etape, din istorie, iată cum arată acum (ianuarie 2020) zona. În imagini se pot vedea clădirile (ruinele) fostului Arsenal (strada poartă numele Arsenalului), cât și construcțiile din zonă (totul însemnând magazine, clădiri de birouri-constructie în prim-plan, hotel-în fundal imagini, este construit pe terenul ce a aparținut UPET-ului). Afaceri de milioane de euro. Dar, pentru a nu intra în amănunte, să ne oprim aici.

De la Mall la…nimic

După momentul martie 2008, când este anunțată demararea proiectului mall-ului, Matrix Dynamics SA, nu mai face…nimic. Cine este Matrix Dynamics SA?

Firma MATRIX DYNAMICS SA(CUI 19037027) are sediul în Cluj și a fost înființata pe 21/09/2006. Există informații despre 5 administratori. În 2018, compania a raportat o cifră de afaceri de RON , pierdere de -172.009 RON (marjă de 0%) și angaja 4 persoane, având ca obiect principal de activitate codul CAEN 4110(Dezvoltare (promovare) imobiliară) (conform confidas.ro).

Nici anterior, firma înființată în 2006, nu a raportat vreun an de profit. Până la urmă nu e vreo vină, falimentul pare că l-am inventat noi, în România, și rostind cuvântul atât de des am reușit să îl și golim de sens, de pare mai curând,în momentul de față, o binefacere și nicidecum ceea ce este cu adevărat. Asta pentru că e în trend. Totuși, 12 ani de pierderi, consecutiv, e cam mult pentru ca o societate să mai existe. Fără alte speculații, ce ar încărca și mai mult istoria, momentan doar atât. Mall-ul de la UPET, anunțat de cei de la Matrix DYNAMICS nu este totuși singurul mall din Târgoviste, din 2008. În mai 2008, alt mall era anunțat că urmează a fi gata, în….2009. Fără amănunte, prea multe, era vorba de o investiție de 60 de milioane de euro, la marginea orașului însă (vezi mai jos un extras din presa vremii, cu amănunte).

Nu e greu de ghicit ce s-a întâmplat. NIMIC!

De ce? Răspunsurile, nu e numai unul, ar fi atât de ample încât ar complica inutil întreaga istorie. Oricum mai toată lumea bănuiește. Nu s-au înțeles, ar fi, pe scurt, unicul răspuns cât de cât lămuritor.

Acum

Pentru terenul presupusului mall de la UPET,în ianuarie 2020, proprietarul terenului, Matrix DYNAMICS, a primit un ”cadou”. De fapt, urmează să il primească. După ce au fost notificați, din 2019, de către administrația locală, că, în conformitate cu prevederile legale, trebuie să reabiliteze clădirile pe care le dețin în proprietate (ruinele fostului Arsenal) pentru că au un aspect neîngrijit, celor de la Matrix Dynamics, pentru că nu s-au conformat, li se va aplica un impozit mărit cu 500%, începând cu 1 ianuarie 2020. Suma de plătit anual (impozitul pe clădiri) va crește la 182.000 de lei (de la aproximativ 30.000 cât era până acum.) Aproximativ 40.000 de Euro impozit-anual. La Târgoviște, nu la New York, trebuie să reținem.(vezi galerie foto documente, anterior).

Evident că cei de la Matrix Dynamics nu vor plăti acești bani, chiar dacă CLM Târgoviște va fi de acord să stabilească acest lucru. Sau poate că nu îi interesează, iar terenul, ce este evaluat la sume de ordinul milioanelor de euro (zona centrală a orașului, în plină dezvoltare imobiliară) va face ca suma de plată să fie nesemnificativă. Cert este doar faptul că istoria Arsenalului de la Târgoviște,înființat în vremea lui Cuza, se încheie acum (ianuarie 2020). Nimeni nu va mai reface vechile clădiri, fie că vorbim de actualii proprietari sau alți viitori proprietari ai terenului. Nu s-au dărâmat singure (ruinele de acum), nici la incendiul din 2008, nici în cei peste 10 ani ce au trecut de atunci. Au încurcat multă lume, probabil. Nu vor mai încurca mult timp de acum înainte. Despre cine va fi câștigat din această istorie… poate cu o altă ocazie.

1 Reply to “Poveste de Târgoviște: PUZ-uri,Mall-uri și Ruine”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *