E festival, în Dâmbovița! De fapt festivaluri, iar asta chiar de săptâmâni, deja. O sarabandă nesfârșită a concertelor și festivalurilor, din bani publici, s-a pornit, în Dâmbovița, de când a dat firul ierbii. Și pare că nu are de gând să se oprească prea curând. Ca să fim corecți până la capăt, nu e doar în 2026. Uneori pare că e dintotdeauna, chiar dacă nu e chiar așa. În mod cert, concursul de golit visteriile publice și dat bani la “lăutari”, e boală grea, și cronică, inclusiv în Dâmbovița, și nu de azi, de ieri.

Sursa foto: Corneliu Ștefan/ Facebook (concert Zilele Județului Dâmbovița, 07.06.2026, la Târgoviște)
Și cum. boala asta, dacă e încurajată și din vârful piramidei administrative, are prostul obicei să rămână fără leac, nici în Dâmbovița nu prea s-a schimbat nimic, de decenii deja, la acest capitol, cel al risipirii banilor publici pentru atragere de simpatii electorale. Un fel de mită electorală, dată în avans, de cele mai multe ori.
Și cum obiceiul locului, cutuma, dacă vreți, este că totul se face conform principiului “ciocul mic și joc de glezne”, și în Dâmbovița curg parangheliile din bani publici, de multe ori fiind organizate una peste alta (sau una în continuarea celeilalte). Niciodată însă nu se suflă vreo vorbă, oficial desigur, despre costurile publice, pentru a organiza aceste șușe artistice, unele, de multe ori chiar, din granița cu trivialul și ridicolul.

Cum am considerat asta o nedreptate, gândind totodată că publicul are nevoie și de aceste date, legate de costuri și de unde se iau banii, am tot prezentat câteva dintre aceste “cheltuieli”. Iată încă un exemplu.
“Lucieni Fest”

La cam 9 km depărtare de Târgoviște, cum se merge înspre Găești, se află comuna Lucieni. Una dintre cele mai mici comune din Dâmbovița. Doar puțin peste 3000 de suflete, dacă or mai fi atâția, acum, în 2026. (datele cele mai noi sunt din 2021).

Adică unul dintre acele UAT-uri (n.m.– Unități administrativ teritoriale) ce nu sunt sustenabile (n.m.– calculele arată că, de obicei, orice localitate cu mai puțin de 5000 de locuitori depinde de ajutorul financiar de la Stat, pentru a supraviețui, altfel neavând fonduri suficiente, nici măcar pentru plata angajatțlor).

Foto- Postare Facebook – Corneliu Ștefan
Ei bine, și aici, la Lucieni, în același timp cu paranghelia “de talie internațională” de la Târgoviște, intitulată impropriu Zilele Județului Dâmbovița, una la care autoritățile locale au anunțat prezența a peste 25.000 de spectatori, la concertul de gală, în condițiile în care locul, unde a avut loc concertul, nu ar putea cuprinde mai mult de 5-7000 de oameni niciodată, așadar, în același timp, a avut loc marele eveniment “Lucieni Fest”. Ziua comunei Lucieni, cu alte cuvinte.



Probabil că nu întâmplător evenimentul este asemănător, până la identitate, cu un altul, Ulmi Fest, ce are loc în o altă comună de pe lângă Târgoviște. Iar asta, probabil, pentru că edilii șefi ai celor două comune sunt frați. De același sânge, cum s-ar spune, nu doar de la același partid. Dar acesta este un amănunt nesemnificativ, până la urmă.

Foto: Contract pentru concert folcloric, la Lucieni Fest 2026, înregistrat în SEAP
La Lucieni, administrația locală a pus la bătaie suma de aproximativ 12.000 de euro pentru un concert de muzică populară, susținut pe terenul de fotbal din comună.


Spectatori nu prea au fost, că probabil erau la concertul de multe zeci de miii de euro, din același timp, de la Târgoviște, tot din bani publici, tot fără transparență dați.

Sursa foto: Facebook (Lucieni Fest 2026)
În schimb, evenimentul de la Lucieni, a fost “onorat” de conducerea de partid. Da, același partid. Pentru o poză ,-două, că doar nu au dat banii degeaba. Banii publici.



Foto: Firma ce a organizat Lucieni Fest (MVN Bussines Consult SRL) și una dintre cele două firme (cu profil media) ce au fost plătite pentru a mediatiza activitățile primăriei Lucieni ( DB PRO Media Consulting SRL- în cazul prezentat aici fima aparține unei înalte fețe bisericești din Arhiepiscopia Târgoviștei)
Bine, au mai fost și organele de media, de partid si de stat, ce sunt cadorisite, mai nou, cu bani publici de oriunde e de luat ceva, de la toată lumea, administrativ. Că așa e obiceiul locului se spune.

Să fie bine, ca să nu fie rău.
Pentru ei, bineînțeles.
