CJ Dâmbovița este exemplul perfect de slabă (n.m.- e un eufemism) guvernare. Sau cum să îți bați joc de fondurile publice. Recent, instituția a cheltuit aproape 300.000 de euro (cel puțin) pe ceea ce se numește “Zilele Județului Dâmbovița”. O sărbătoare inventată, de actuala admnistrație, și care, de la an la an, presupune “extragerea” din bugetul local a unor sume impresionante de bani.

Foto: Alocare de 1,4 milioane de lei, la votarea bugetului, pentru “evenimentul” Zilele Județului Dâmbovița. Banii sunt dați prin Centtrul Județean de Cultură Dâmbovița, din fondurile publice al CJ Dâmbovița. Este cea mai mare alocare “culturală”, din Dâmbovița, în anul 2026
Sume despre care instituția nu vorbește niciodată și despre care are grijă să nu vorbească foarte multă lume, prin subvenționarea propice a “mijloacelor de disemnare a informației”, dar și asigurarea tăcerii consilierilor, atrași parcă într-un joc de-a “silenzio stampa”, în care Opoziția nu există decât teoretic, asta în vreme ce ei, consilierii, de la PSD, PNL sau AUR acționează ca un tot unitar, preferând varianta “n-am văzut, n-am auzit, nu s-a întâmplat nimic”.

Foto: Vot la CJ Dâmbovița (Arhivă)
În data de 8 iunie 2026, CJ Dâmbovița a aprobat, în procedura de urgență, contractarea unor împrumuturi bancare uriașe, de către instituție.

Mai întâi, CJ Dâmbovița, în urma votului consilierilor județeni, va împrumuta bancar suma de 23 de milioane de lei (aprox. 4,6 milioane de euro) pentru finanțarea lucrărilor la Dâmbovița Arena (partea de costuri ce revine CJ Dâmbovița, din totalul de 58 de milioane de lei, asumat de CJ DB).

Foto: Dâmbovița Arena, în octombrie 2025
În aceiași ședință, deloc mediatizată, a CJ Dâmbovița, a fost aprobat și un împrumut de 7,8 milioane de lei, de această dată de la Trezoreria Statului ( cu perioadă de rambursare de 5 ani), pentru finanțarea unui proiect implementat cu ajutorul fondurilor europene (spitalul de la Gura Ocniței).

Trăgând linie și adunând:
CJ Dâmbovița împrăștie bugetul propriu, pe tot felul de paranghelii sau acțiuni degrabă aducătoare de găuri substanțiale în buget, iar când e vorba de finanțarea propriilor angajamente, adică proiectele cu beneficii pentru comunitate, nu mai are bani. Și, în concluzie, trebuie să se împrumute, și cu dobânzi uriașe, de multe ori, precum în exemplele de mai sus.
Nu, nu sunt speculații, sunt exact datele exacte, ale momentului. Adică, mai clar de atât nu se poate!
