Joc la două capete?! Deși a anunțat că abandonează PSD și își face partid, Victor Ponta alături de conducerea PSD Dâmbovița, la sărbătoarea religioasă Sfântul Ierarh Nifon, la Târgoviște!

A fost a agitație mare la Târgoviște, din nou, chiar și pe o vreme caniculară, la sărbătoarea religioasă a Sf. Ieararh Nifon. Și, ca la orice mare sărbătoare, cu pupat de moaște, în care mulțimi de oameni – mai mult sau mai puțin aduși la eveniment, sau doar “convinși” să vină– se strâng la un loc, evident că arealul respectiv “colcăie” de politicieni. Chit că organizatorii se laudă că e totul impecabil organizat, dar, în realitate, sunt multe ce nemulțumesc comunitatea (click, mai jos, pe link, pentru un exemplu în acest sens):

Ei bine, la Târgoviște, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, în afară de cei ai locului și invitați, s-a aflat în treabă, în primele rânduri, “cel mai dâmbovițean deputat al județului”. care ba e în partidul ce l-a trimis în Parlament, ba nu mai e, ba își face partid nou, ba renunță la el si se întoarce la fost partid. Ba e social democrat, ba e naționalist, ba e suveranist, ba e Pro-România, ba e…tot ce vrea el și chiar mai mult decât atâta, ar spune unii.

Foto: Victor Ponta alături de președintele PSD Dâmbovița, Cornelu Ștefan, și de primarul Târgoviștei, secretarul general al PSD Dâmbovița (cel care râde, bucuros că și-a auzit numele rostit de arhiepiscopul Târgoviștei, Nifon Mihăiță)

În cazul în care nu toată lumea a intuit identitatea omului politic amintit anterior, este vorba despre nimeni altul decât Victor Ponta.

Fie iarnă, fie vară, Ponta vine la Târgoviște. când e de bifat vreo apariție publică, cu public numeros, și, ca să nu stea singur, probabil, se “nimereșt”e fix între cei care, teoretic, nu mai reprezintă nimic pentru el (n.m.- că de aia își face partid nou), adică reprezentanții PSD Dâmbovița.

Și la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Victor Ponta s-a întâmplat tot în primele rânduri ale manifestării și tot între reprezentanții PSD (n.m.- președintele PSD Dâmbovița și al CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și șecretarul general al PSD Dâmbovița, dar si primarul Târgoviștei, Cristian Daniel Stan). ce numai supărați nu păreau că Ponta a anunțat, de curând, că părăsește PSD-ul și își face “partid suveranist”.

Foto: Imagine de grup, la sărbătoarea Sf. ierarh Nifon, Târgoviste 2026 (în stănga imaginii, imediat după fețele bisericești costumate în alb) se află toată conducerea PSD Dâmbovița, între aceștia și Victor Ponta (cel mai înalt din grup).

Chit că nu l-a pomenit nimeni , și nici de tras în poză, nu s-au tras cu el (în pozele oficiale), decât, eventual, de departe, ca să nu se vadă clar lângă cine s-a așezat fiecare, Victor Ponta s-a infiltrat în prim-plan, din nou. A mai scăpat și în câte o poză de grup, sau doar parțial în câte una de grup restrâns sau selfi-uri mai largi. Suficient de mult, totuși, ca să dea impresia că este peste tot și fără el nu se poate.

Foto: PSD Dâmbovița la săbătoarea SF Ierarh Nifon (sursa foto- Corneliu Ștefan președinte PSD DB / Facebook)

Chit că nu îl mai aminteșteoficial, PSD Dâmbovița, cel puțin, se comportaă ca și cum nimic nu s-a întâmplat cu Victor Ponta. Cu Victor Ponta, oricum, nu se poate anticipa ce o să se întâmple. Politic vorbind. El e oricum acolo. Nici nu mai contează dacă zice ceva, important e, probabil, să îl vadă lumea că se află în treabă. E aproape ubicuu, de la o vreme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *