Catastrofa naturală, produsă în data de 6 februarie 2023, la granița (aproape) dintre Turcia și Siria ( o țară oricum în ruine după un război civil ce durează de ani de zile) are, încă o dată, ecouri și în România.
(Vezi, mai jos, detalii despre cutremurele produse în Turcia, într-o postare de pe pagina de facebook Valahia Media)
Atenție, limbaj ce poate afecta “sensibilități” exacerbate!
În afară de gesturile firești, de compasiune și îngrijorare, după ce bilanțul tragic a ajuns la aproape 5000 de morți, multe, prea multe, voci contestă orice implicare a României, alegând principiul călăuzitor în viață “da´ pe noi cin´ ne ajută?” și, în consecință, marjează, în spațiul public, pe răspândirea ideii că oricine ar milita pentru un ajutor acordat celor în nevoie, în Turcia (în special) în cazul de față, ar fi, de fapt, un personaj detestabil. Asta pentru că, nu-i așa, gestul său este, in-extenso, unul anti-românesc, adică <dacă pe noi, românii, nu ne ajută (n.m.- statul român), că tot am învățăt să stăm doar cu mâna întinsă, spunând “povești” desprinse din scenariile holywood-iene, și așteptând pomana, de ce să-i ajute pe alții, ce nici n-au ticluit vreo poveste demnă de oareșce “compasiune” financiară, eventual?>.
Este reflexul “educat”, în ultimele 3 decenii, al unui segment important al populației României. Un segment social ce a fost învățat că doar Statul îți poate da. Și doar dacă ceri frumos. O Românie de periferie, revărsată tumultos în piață centrală a urbei, pentru care contează doar: “Mie ce-mi iese la afacerea asta?”. Un mercantilism ce nu-i neapărat atât de blamabil, pe cât este de nociv, mai ales când constituie, de fapt, unica rațiune de a fi a unor indivizi aproape unoneuronali. O stare de fapt întreținută, cu multă sudoare politică, de câteva decenii, pentru a asigura perpetuarea unei așa numite clase politice , una ce să poată decide, fără prea mare stres electoral, sensul de curgere al lichiditaților financiare de care dispune autoritatea. Statul Român, în cazul de față.
Dincolo de, poate, diatriba anterioară, una neplanificată oricum, această postare/articol/luare de poziție ar fi trebuit să fie, și sper că încă mai este, despre normalitate, una ce trebuie semnalată însă.:
Comunicare ISU Dâmbovița
“Echipa de sprijin din România, formată din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici și asistenți SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari a ajuns în provincia Hatay, într-o localitate apropiată orașului Antakia.
Aceasta este prima zonă pe care autoritățile turce, respectiv Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență – AFAD, cu responsabilități clare în gestionarea situației generate de cutremure au ales-o pentru echipa din România.
Salvatorii români au început să construiască baza de operații, concomitent, pregătindu-se primul schimb pentru începerea misiunii de sprijin.
Totodată, în această dimineață, înainte de a începe deplasarea către locația bazei de operații stabilite de AFAD, o echipă formată dintr-un ofițer și 2 subofițeri cu 2 câini de căutare-salvare au executat o misiune de recunoaștere în teren, împreună cu o echipă din Turcia, la o zonă rezidențială afectată de cutremur.
Reamintim faptul că salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune și intervenție a echipelor venite în sprijin.“