Deputat Daniel Blaga, după motivarea deciziei CCR, la legea integrității: “Un precedent care mâine poate fi folosit împotriva oricui!”

După ce Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat motivarea deciziei celor 5 judecători, ce au acordat aviz de constituționalitate la Legea ANI (a integrității), un aviz ce statuează, practic, că pentru fapte petrecute in trecut se pot primi pedepse în acord cu o lege nouă, ce urmează să intre în vigoare, nenumărate voci critice s-au auzit în spațiul românesc. Începând chiar dinspre CCR (3 judecători au fost în dezacord cu decizia celor 5), dar și din societatea civilă (în special) și lumea politică. Toată lumea atrage atenția cu privire la precedentul periculos, ce a fost creat de CCR. Și anume acela că, de acum înainte, oricine să poată fi condamnat din nou, mai aspru, în baza unei legi noi, ce va fi dată după comiterea faptei. Cu alte cuvinte cu încălcarea principiului constituțional ce spune că orice lege operează numai în viitor.

Foto: Deputat Daniel Blaga

Deputatul dâmbovițean Daniel Blaga (USR), a reacționat la rândul său, exact în acest sens, în contextul deciziei CCR, amintind că:

Am urmărit motivarea CCR în cazul lui Dominic Fritz.

Dominic a fost găsit în conflict de interese pentru o faptă din 2020. Total injust după părerea mea, dar Justiția s-a pronunțat. Anul acesta a primit și sancțiunea prevăzută de lege: reducerea indemnizației cu 10% timp de 6 luni.

Deci: fapta a fost judecată, iar sancțiunea a fost aplicată.

Apoi PSD și AUR au schimbat legea și au introdus, pentru aceeași situație din trecut, o consecință mult mai gravă: pierderea mandatului de primar.

Constituția spune simplu: „Legea dispune numai pentru viitor.”

Și atunci cum justifică majoritatea din CCR retroactivitatea unei legi ?

Spune, în esență, că pierderea mandatului nu este o nouă sancțiune aplicată lui Dominic, ci o măsură prin care este protejată „integritatea” funcției publice.

Adică Dominic pleacă din Primărie, dar să nu-i spunem sancțiune.

Nu pedepsim omul. „Vindecăm” funcția.

Dacă vi se pare greu de înțeles, nu sunteți singurii. Trei judecători CCR, inclusiv președinta Curții, au avut o opinie diferită și au considerat că prevederea încalcă principiul neretroactivității.

Pentru mine, însă, lucrurile sunt mult mai simple.

Ai fost judecat. Ai primit pedeapsa. Și apoi statul schimbă legea și vine să te pedepsească din nou, mai grav.

Dacă acceptăm asta pentru Dominic Fritz doar pentru că unora nu le place de el, acceptăm un precedent care mâine poate fi folosit împotriva oricui.

Aici nu mai vorbim doar despre Dominic sau despre USR. Vorbim despre regulile unui stat de drept.

Iar jocul meu de cuvinte de acum câteva zile pare, din păcate, tot mai puțin o glumă:

P – probabil

S – sfârșitul

D – democrației.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *