Județul Dâmbovița și municipiul Târgoviște au toate șansele să candideze la titlul de cea mai fericită și prosperă zonă a Europei. Multitudinea de “manifestări cultural artistice”, în care toată lumea râde, cântă și dansează, ca să parafrazăm titlul unui celebru film sovietic, din 1934, dovedește, cu prea-plin, că dacă Raiul pe pământ ar putea să fie identificat geografic, atunci, cu siguranță, în Dâmbovița ar fi locul acela. Poate la concurență cu Phenianul, dar, probabil, totuși înaintea capitalei din Coreea de Nord.
Evident, cele “rostite” anterior, constituie o glumă, una poate mai puțin reușită, dar pornită din “avalanșa de vești bune” cu care sunt copleșiți dâmbovițenii, în aceste zile. Vești bune, excepțional de bune, dacă ar fi să cităm declarații pseudo-oficiale. Una dintre ele vizează evenimentul ce a avul loc la Târgoviște ( Piața Tricolorului), în data de 9 mai 2023. S-a marcat “Ziua Europei!!. Nu, nu este o inițiativă unicat. În 2022, spre exemplu, spuneam că manifestarea a arătat ca defuncta sărbătoare comunistă a zilei de “23 August”, “momentul de maxim catharsis al clasei muncitoare”, în care “însăși existența individului căpăta sens” (n.m.- în cazul în care cineva a uitat sau nu a știut vreodată cam ce se întâmpla atunci și cam cum era descris, oficial, momentul). Iată cum a arătat sărbătoarea, “Ziua Europei” adică, în anul 2022:
Ei bine, obiceiul a fost păstrat și în 2023. Aceiași bani ( ceva mai mult de 3000 de euro, adică 15.000 de lei) au fost alocați de CJ Dâmbovița ( către Centrul de Cultură Dâmbovița, subordonat CJ DB), pentru organizarea evenimentului, unul în care partener este Inspectoratul Școlar Dâmbovița. Întâmplător (sau mai degrabă nu) toate aceste instituții sunt conduse de reprezentanți proveniți de la același partid politic, politizarea excesivă a statului fiind “boală grea” și în Dâmbovița ( n.m:– suntem în Dâmbovița, așa că nu cred că mai este necesar a preciza și numele formațiunii politice la care făceam referire anterior).
Suma alocată, în mod evident, nu reprezintă un “capăt de țară”, fiind mai puțin relevantă într-un buget județean ( acolo de unde vin banii). Dar, la fel de adevărat este și faptul că această cheltuială există și ea nu reprezintă neapărat o obligație a autorității. Orice autoritate.
Cum nu este o obligație nici venirea / convocarea / participarea elevilor la acest “Sincron“, cum a fost denumită adunarea (n.m.- în anii precedenți, aceasta fiind denumită impropriu flash-mob). Din câte am văzut, nici entuziasmul participanților, la un sincron-desincronizat total, până la urmă, nu a fost la cote înalte.
La cele mai înalte cote a fost, în schimb, entuziasmul autorităților ( un “vice” de la CJ Dâmbovița și secretarul aceleiași instituții), ce au dansat mai mult ca oricine altcineva de la cinstita adunare. Iată și momentul imortalizat pentru “eternitate” :
Comentarii? Ca de obicei, acestea aparțin exclusiv cititorilor.