De mai bine de un an, adică din martie 2022, în Dâmbovița, în județul Dâmbovița “s-au rezolvat toate problemele, în ceea ce privește colectarea selectivă a gunoiului”( menajer în primul rând). Cel puțin asta declarau ritos autoritățile din Dâmbovița, în data de 19 februarie 2022, adică atunci când, festivist și cu mare cheltuială, se anunța prelungirea contractului dintre ADI Deșeuri Dâmbovița și SC Supercom SA (contract ce urmează să se deruleze pe o perioadă de 8 ani, începând cu 2022). 353.449.933 de lei plătește Dâmbovița, prin ADI Deșeuri, către Supercom, pentru ca aceștia să colecteze gunoiul menajer din tot județul și să îl transporte la gropile de gunoi conforme ( la Titu și Aninoasa). Colectare separată, se spunea.
Ce transportă Supercom la gropile de gunoi este o însă doar o poveste separată, asta pentru că numai separat nu este colectat gunoiul, din câte se pare (n.m.- nici depozitarea, în multe cazuri, nu este făcută separat). Dar, mai toată lumea se preface că nu vede acest lucru, iar obligativitatea colectării separate și, ulterior, valorificarea fracției uscate sunt, mai degrabă, doar sloganuri bifate electoral în conferințele de presă.
Pe de altă parte, există și societăți mai mici ce realizează colectare de gunoi, în Dâmbovița (ce au acest drept), gunoi ce este, de asemenea, depozitat (teoretic) tot în cele două gropi de gunoi conforme (și autorizate) din Dâmbovița, respectiv la Aninoasa și Titu. Aceste societăți sunt cele ce aparțin unor administrații locale, spre exemplu, cum este și cazul SC Eco-Sal 2005 SA, de la Târgoviște, societate ce aparține Primăriei Târgoviște. Teoretic, și în acest caz, colectarea ar trebui să se facă separat, iar, ulterior, transportul gunoiului să fie făcut așa (separat adică) către gropile de gunoi ( la Aninoasa, în cazul Târgoviștei).
Ce se face , în realitate, însă?
Încă din 2021, la Târgoviște, aminteam cum au “răsărit” , în tot centrul orașului, zeci de coșuri de gunoi (ansambluri de câte 3), amintind, la vremea respectivă, că, cu siguranță, nu putem vorbi de o acțiune eficientă în vreun fel. Poate doar la nivel de achiziție, în sensul că cineva s-a “bucurat” foarte tare( financiar) la această afacere. Toate bune și frumoase, dar stați să vedeți cum se face colectarea selectivă, din aceste coșuri de gunoi, doi ani mai târziu, adică în 2023( vezi imagini, mai jos):
Sursa material video: Dragoș Popescu/ Facebook
Într-un rezumat: Se ia gunoiul din coșul 2, se pune în coșul 1. Apoi se ia gunoiul din coșul 3. De asemenea se așează peste gunoiul din coșul 1. “Rezultatul” ajunge să fie depozitat, la grămadă, în coșul mobil( la purtător, cum s-ar spune). Și tot așa, din fiecare amplasament de 3 coșuri de colectare selectivă în parte.
De aici ajunge la mașina de colectat (probabil) și, apoi, la groapa de gunoi. Uraaa! Încă o zi de colectare selectivă, la Târgoviște,
Cu alte cuvinte: Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim!
P.S.
Cazul prezentat este departe de a fi unul singular, iar amploarea “fenomenului” este una de proporții nebănuite, poate ( chiar cvasigeneralizată).
(Va urma)