Târgoviște – Reabilitare școală “Mihai Viteazul” – 3 ani de la aprobarea proiectului până la finalizarea lucrării ( Istoric FOTO)

La aproape 3 ani de la aprobarea (locală) a proiectului de reabilitare a Școlii “Mihai Viteazul” din Târgoviște ( n.m. școala numărul 8, cum mai este cunoscută de târgovișteni) instituția de învățământ a fost reabilitată iar proiectul, ce a beneficiat de finanțare din fonduri europene, a fost finalizat.

Cum, de obicei, procesul de finalizare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene (îndeosebi la cele ce beneficiază de valori mari de investiție, de ordinul milioanelor de euro) este unul greoi, în care un termen de finalizare a investiției de doar 3 ani ( de la depunerea proiectului, trecând prin aprobare, licitație execuție și apoi finalizare) este unul destul de rar, procesul de reabilitare a școlii “Mihai Viteazul”, de la Târgoviște este, cel puțin în aparență, unul de succes, chiar dacă termenul inițial de finalizare a investiției a fost depășit ( o normalitate totuși, în România, atunci când vorbim de investiții, mai ales cele cu fonduri europene).

Hotărâre CLMT 5 ianuarie 2018

Iată pe scurt, în imagini și date, întregul proces, ce a debutat în ianuarie 2018 și a fost finalizat, oficial, în data de 3 februarie 2021.

Planșă proiect Scoala “Mihai Viteazul” Târgoviște

În data de 5 ianuarie 2018 (vezi mai sus foto document), Consiliul Local Municipal Târgoviște (CLMT) aproba proiectul “Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii gimnaziale “Mihai Viteazul” din Târgoviște, județul Dâmbovița”, pentru finanțarea prin POR 2014-2020. Un proiect în valoarea de 18.496.227,26 lei, beneficiarul, Primăria Târgoviște urmând a contribui cu suma de 369.924,54 de lei la această investiție. Durata de execuție, de la momentul demarării investiției, trebuia să fie de 12 luni. Un termen ce a fost prelungit, pentru că altfel, ca în cazul multor proiecte pe care România le implementează cu fonduri europene, nu s-ar fi putut finaliza la termen. Dar asta e o altă poveste.

Mai 2019

În mai 2019 au demarat, efectiv, lucrările de reabilitare de la școala târgovișteană, după ce contractul de execuție a fost atribuit ( cu aceiași durată de execuție, respectiv 12 luni). Ulterior însă, calendarul de finalizare a proiectului a fost extins și pe fondul “anului pandemic-2020”.

Panou date reabilitare Scoala “Mihai Viteazul” Târgoviste

În iunie 2019 a fost anunțată și demararea oficială a proiectului, cu promisiunea că, deși termenul din proiect este scurt (doar 12 luni) având în vederea dimensiunea proiectului (n.m. rebilitare integrala, construire corp nou cu 14 clase, teren de sport reamenajat, sala de sport reamenajata, dotări sali de clase, etc), totul se va face în termenul stabilit, prin contractul de finanțare.

iulie 2019
Februarie 2020
Septembrie 2020
Octombrie-noiembrie 2020

Fără alte comentarii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *