În general, într-o lume în care totul se desfășoară și întâmplă pe repede-nainte, mai nimeni nu are timp să contabilizeze termene și promisiuni. Iar, de mult prea multe ori, proiectele publice, acelea aducătoare de capital electoral se spune, asta pentru că “iau fața” < într-o zicere mai degrabă colocvială>, “scapă” de analiza critică și documentată. Nu că acest lucru ar fi neapărat o problemă esențială, chiar existențială. În niciun caz! Totuși, pentru majoritatea celor ce fac parte dintr-o comunitate sau alta, nu reprezintă deloc un subiect de adus în prim-plan, iar acest lucru este, cred, cât se poate de cert, ținând cont de “audiențele” înregistrate în orice astfel de abordare, una ce a întâlnit “ochiul critic” virtual. Mai degrabă, orice abordare de acest fel, o analiză “la sânge” cu alte cuvinte, este percepută ca o ofensă personală (“s-a luat d-ai noștri!”, “ai făcut tu, vreodată, d-astea, ca să-ți dai cu părerea?” etc), iar detaliile, acelea ce pot arunca măcar o umbră de îndoială asupra idolilor de moment, ai unui public în general dacă nu abrutizat măcar redus parțial la instinctele primare, are șanse aproape nule de a atinge punctul critic, cel în care se activează conștiința publică, iar clamatul bine social-comunitar, cel pe termen lung,, tinde să devină prevalent, într-o analiză cu pretenții de raționalitate.
Dincolo, așadar, de posibilă ratare a întâlnirii cu audiența (cea mare și relevantă măcar numeric, deci electoral) spațiul Valahia Media a ales să abordeze unele subiecte ( n.m.:– cele considerate de interes major comunitar) din perspectiva unei analize mai ample, poate mai obositoare, dar lămuritoare, măcar pentru cei ce nu au fugit de lectura aprofundată a mai mult de “două rânduri”, rânduri ce adesea se rezumă la a nu depăși stadiul de zvon sau părere.

Unul dintre subiectele abordate, de-a lungul timpului, a fost și cel al transportului în comun, de la Târgoviște, unul ce, de mulți ani, a ținut capul de afiș al discuțiilor și negocierilor între “puternicii zilei”. Ce e drept, discuțiile relevante s-au purtat mai mult în spatele ușilor închise, pentru marele public cel puțin ( un exemplu din 2018, Valahia Media), iar în spațiul public au ajuns rar, spre deloc, informațiile relevante, cele ce priveau unele decizii administrative, unele cu impact major asupra comunității dar și asupra bugetelor publice. Chiar și așa, mai mereu, decizia a fost de a eluda, pe cât posibil, amănunte cu potențial exploziv, în mai toate segmentele ce au ca scop declarat comunicarea publică.

În anul 2017, la Târgoviște, pornea la drum proiectul: “Îmbunătățirea transportului public urban prin achiziționarea de vehicule ecologice, construirea infrastructurii necesare transportului, modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transport public în municipiul Târgoviște .“ Un proiect realizat cu fonduri europene ( suma era de 122.743.134,13 lei ). Abia în martie 2021 prima componentă a proiectului era împlementată și la Târgoviște ajungeau primele 11 autobuze ecologice (n.m:– vorba vine “ecologice”, asta pentru că, dincolo de ce a fost prevăzut inițial în proiect, s-a ales o variantă hibrid, la final, una ce nu mai era la fel de ecologică, click pe link, mai jos, pentru detalii):
Proiectul trebuia finalizat, de fapt așa suna promisiunea administrativă, undeva în aprilie 2023( n.m.:- se va finaliza “în aproximativ 24 de luni de acum înainte” , declara Daniel Cristian Stan, primar Târgoviște, în data de 13 aprilie 2021). Proiectul nu a fost fializat în aprilie 2023, deci la mai bine de 6 ani distanță de momentul de început al acestuia ( în ianuarie 2017 proiectul era depus la finanțare, prin POR 2014-2020, axa prioritară 4). Practic, acum, în 2023, s-a depășit și perioada de prelungire acordată pentru implemnetare (n.m.- fără a avea datele exacte, în acest moment, punctul de maxim până la care se poate prelungi accesarea de fonduri europene, în acest proiect, ar fi septembrie 2023, apoi acesta urmând a fi închis din fonduri proprii).

Proiectul are mai multe componente (reabilitare rutieră, stații transport, achiziție autobuze etc) iar depășirea termenului de implementare, cel cu tot cu prelungire, poate atrage chiar și sancțiuni financiare, în sensul în care eventuale lucrări neconforme, cu cele stabilite în proiectul inițial, vor fi scoase din finanțarea europeană. Rămâne de văzut. Din păcate, Târgoviștea are câteva experiențe de acest fel, la centura Târgoviștei pierzându-se fondurile europene, banii aceia gratis, cu alte cuvinte.

Din păcate, de mult prea multe ori, orice promisiune este primită cu aplauze furibunde și, adesea, cu ovații prelungite, chiar și în condițiile în care este aproape evident că nu există șanse ca acest lucru să se întâmple, cel puțin nu în intervalul anunțat. În ianuarie 2023, administrația locală de la Târgoviște, cea care implementeaza proiectul acesta, anunța că stațiile de autobuz ( 28, în fapt 14 perechi) sunt gata și urmează a fi amplasate în oraș, operațiunea urmând a se încheia în februarie 2023.
Stațiile vor avea o lungime de 6 m, vor dispune de touch screen monitor (dimensiune display 125 cm, ecran tactil, grosime sticlă 8 mm, sticla fiind călită, rezistentă la explozie, anti-ultraviolete, reflexie scăzută, transmisie a luminii peste 97%), vor fi dotate cu panou de informații digital (dimensiune modul: 256×128 mm, luminozitate: maxim 6000 cd/m2, reglabilă cu senzor crepuscular încorporat, ce afișează indicativul traseului de transport public, direcția și timpul de așteptare), sistem fotovoltaic cu o putere instalată de minim 2 kW (are in componență 6 panouri fotovoltaice), router wi-fi, camere de luat vederi, prize USB. În plus, stațiile vor fi dotate cu senzori de temperatură, de umiditate și de poluare, la care adăugăm banda LED de contur care indică nivelul de poluare (Roșu – poluare ridicată, Galben – grad mediu de poluare, Verde – poluare scăzută). Toată structura metalică este protejată anticoroziv și vopsită în câmp electrostatic cu pulberi. Principala sursa de alimentare cu energie electrică este reprezentată de kit-ul fotovoltaic, integrat în structura stației de autobuz”
Declarație Cristian Stan, primar Târgoviște, 11 ianuarie 2023


Pănă la urmă, a fost martie și nu februarie. Nu au fost 28 de stații, ci doar două ( o pereche, amplasată pe bulevardul “Mircea cel Bătrân”). La mai bine de doi ani distanță de momentul în care noile autobuze ale transportului în comun de la Târgoviște operează ( n.m.– din martie 2021) și la două luni distanță de la momentul în care noile stații au fost amplasate în oraș ( din martie 2023) în continuare orarul de deplasare, al mijloacelor de transport în comun, este un mister, pentru târgovișteni sau oricine dorește să folosească această facilitate.


Sistemul ce afișează indicativul traseului de transport public, direcția și timpul de așteptare, chiar în stații, ce trebuia implementat prin proiect, este încă la stadiul de dorință. În data de 1 mai 2023 (vezi imagini) încă se fac probe (n.m: – de vreo două săptămâni se tot fac probe).

Fără a căuta vinovați, nici nu cred că este cazul, cele prezentate anterior reprezintă o realitate, bazată pe probe (documente și imagini), ce nu “beneficiază” de nicio trunchiere sau adăugire ce ar putea fi fi încadrată ca “partinică” sau “răuvoitoare”. Asta evident într-o lume perfectă, ceea ce nu este cazul a spera, momentan cel puțin, de la cea în care ne aflăm. Cu acest risc asumat, al încadrării materialului anterior într-o categorie pe care nu o merită, am considerat că este necesar a prezenta câteva amănunte, despre un proiect important pentru comunitate. Important din toate punctele de vedere, inclusiv al modului în care este implementat.
