Târgoviște: (Update) Cum arată un “succes administrativ” de proporții? Școala unde, de 4 ani, nu mai învață niciun elev, încă 6 luni prelungire la construcție!

Între nenumăratele “succese administrative” de la Târgoviște, așa cum sunt prezentate, cel mai adesea, toate proiectele în care, într-un fel sau altul, este implicată și administrația locală, chit că este vorba de lucrări făcute de alții (n.m.CNI, INP etc) sau chiar de primăria locală, se numără și Școala Gimnazială”Tudor Vladimirescu”.

Update 16.12.2025

În data de 16 decembrie 2025, Consiliul Local Municipal Târgoviște a fost chemat să aprobe prelungirea perioadei de tragere a împrumutului bancar contractat de Primăria Târgoviște, de la Exim Bank, în cuantum de aproximativ 23 de milioane de lei, banii find pentru a asigura finanțarea Beneficiarului la proiectul <Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii Gimnaziale “Tudor Vladimirescu din Târgoviște>..

Cu alte cuvinte, tragerea financiară, programată inițial a fi finalizată în decembrie 2025, când era stabilit a fi finalizat proiectul, s-a prelungit cu încă 6 luni ( până în iunie 2026), iar contractul de implementare a proiectului a fost mărit la 21 de luni, cu acordul celor de la ADR Muntenia Sud. Sau, și mai pe scurt, Școala “Tudor Vladimirescu” va mai sta închisă, cel mai probabil, pentru elevi, încă cel puțin 6 luni de acum înainte. depășind astfel perioada de 4 ani de când unitatea școlară este închisă (n.m. în ianuarie 2026 se împlinesc 4 ani exact)

Foto: Captură proiect de hotărâre supus spre aprobarea CLM Târgoviște, în data de 16 decembrie 2025

Administrația publică de la Târgoviște a avansat, de altfel, un nou termen de revenire a elevilor în școală ( o nouă promisiune, de fapt), acesta fiind de februarie 2026.

Sursa foto- Captură postare facebook / Daniel Cristian Stan (9 decembrie 2025)

Precedentele promisiuni, ale administrației de la Târgoviște, în ceea ce privește momentul întoarcerii elevilor în Școala “Tudor Vladimirescu”, respectiiv septembrie 2025 sau decembrie 2025, nu au fost onorate.

Știre inițială, 25.11.2025

Foto: Imaginile ce însoțesc acest articol sunt realizate în data de 22 noiembrie 2025, la Școala “Tudor Vladimirescu” din Târgoviște

Proiectul, ce a demarat în ianuarie 2021, cu o conferință de presă de amploare, chiar la locul faptei – căreia i-au urmat nenumărate alte ieșiri la rampă, din șantier- ar fi trebuit finalizat până în data de 31 decembrie 2023, ulterior urmând a fi pierdută finanțarea europeană. Deși nu a fost finalizat la termen, nicio mirare!, proiectul a fost etapizat și a primit un nou termen de finalizare, dar și o nouă dimensiune (o valoare mai mare, pentru că s-au adăugat și alte componente).

A fost inclus în altă axă de dezvoltare, cu fonduri europene, dar și cu o componentă, a finanțării, mult mai consistentă, din fonduri proprii, adică de la Primăria Târgoviște, beneficiarul lucrării (vezi mai jos articol).

Deși, în debutul lui 20025, se promitea, administrativ, că școala va fi redeschisă pentru elevi până în septembrie 2025 (debutul noului an școlar, 2025-2026), până la urmă și această promisiune a fost reevaluată, prin iunie 2025, amintindu-se doar, la accea dată, că finalul de an 2025 va coincide și cu finalizarea lucrărilor de reabilitare, de la proicetul de modernizare a școlii “Tudor Vladimirescu” de la Târgoviște.

Cu o lună înainte de finalul lui 2025, proiectul arată așa, precum în imaginile din acest articol. Locul seamănă cu o mini groapă de gunoi. Cel puțin în exterior. Despre revenirea elevilor în această clădire, cred că toată lumea își poate da seama că nu se poate vorbi, în acest moment.

Prin ianuarie 2026, cam în 1-2 luni, se fac exact 4 ani, bătuți pe muchie, de când edificiul este închis pentru elevi. Asta în condițiile în care proiectul inițial prevedea doar doi ani pentru construcții. Un întreg ciclu de elevi, ai unității de învățămând, deși elevi ai acesteia, nu a apucat, practic, niciodată, să pună piciorul în unitatea de învățământ ai cărei elevi au fost. Doar în scripte însă.

Succes de proporții sau cum?

1 Reply to “Târgoviște: (Update) Cum arată un “succes administrativ” de proporții? Școala unde, de 4 ani, nu mai învață niciun elev, încă 6 luni prelungire la construcție!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *