Târgoviște: Buget 2024. Cine și cât primește? Există “câștigători” și înainte de votarea bugetului!

Ca de obicei în debut de februarie, mai toate UAT-urile intră în fibrilație, iar asta pentru că, în această perioadă, se votează bugetele pe anul în curs. Cu alte cuvinte, din puținul local (cel mai adesea) se împart banii. La unii mai mult, la alții mai puțin. în funcție de cum decide fiecare edil șef și majoritatea din consiliul local (în general cam aceiași culoare politică, în ambele cazuri, cum se întâmplă și la Târgoviște). Cum Valahia Media a încercat, cel puțin, în ultimii ani, să prezinte, măcar schematic, structura bugetului de la Târgoviște (o prezentare ce, trebuie să recunosc, este văduvită de festivismul glorios al altor prezentări din spațiul media dâmbovițean, prezentări stimulate financiar, evident) am decis ca și anul 2024 să nu facă excepție. În consecință, mai jos, veți regăsi câteva cifre, mai curând numere, ale unui buget propus pentru anul 2024, de către administrația locală de la Târgoviște. Doar propus, deocamdată, pentru că votul propriuzis (precum și aprobarea bugetului) va avea loc în data de 2 februarie 2024.

Așadar:

Venituri proprii, ca de obicei puține!

Foto: Sediu Primăria Târgoviște (decembrie 2023)

Într-o țară ca România, unde puține administrații locale reușesc să acopere cheltuielile proprii din veniturile proprii (încasările din taxe și impozite locale, în general), Târgoviștea nu face excepție. Cu venituri proprii estimate la o valoare de 70 de milioane de lei (în 2024) municipiul reședință de județ, din Dâmbovița, nu ar fi reușit, nici în 2024, să acopere măcar cheltuielile salariale cu angajații, estimate, tot în 2024, la valoarea totală de 109,3 milioane de lei. Nimic nou sub soare, după cum se spune. S-a întâmplat mai mereu, în ultimii (mulți) ani. Nici reduceri de personal nu au fost, ba din contră (cel puțin în unele segmente).Adunând însă, cu un total al veniturilor de 577,32 milioane de lei, în 2024, se poate declara, victorios eventual, că Târgoviștea are un buget mai mare ca în ultimii ani (n.m.- ba niște fonduri europene, ba un PNRR, ba pomana de la programul “Anghel Saligny”, s-au adunat, dar asta nu înseamnă neapărat mai bine, cel puțin nu pentru toată lumea).

Foto: Captură proiect buget municipiul Târgoviște (2024)

Foto: Captură buget Târgoviște, în anul 2023 (aprox. 529 mil. lei) și în anul 2022 (aprox.469 mil.lei); În ultimii ani, veniturile proprii, estimate la votarea bugetului, au fost de aproximativ 70 milioane de lei (69,5 în 2022, 72,2 în 2023 și 70,2 în 2024)

Foto: Primaria Târgoviște (decembrie 2021)

Primăria Târgoviște plătește un număr de 1355 de oameni, ceea ce face ca administrația târgovișteană să fie cel mai mare angajator din oraș. Cu alte cuvinte, nimeni, în rest, din mediul privat, nu ajunge la un asemenea total. Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște (aproximativ 2000 de angajați) are o structură mai amplă, dar este tot o instituție publică și nici nu este, în totalitate, o structură cu angajați doar pe teritoriul Târgoviștei, așa că afirmația că Primăria Târgoviște este cel mai mare angajator, din municipiul reședință de județ, stă în picioare. Nu, nu este neapărat un lucru pozitiv! Mai degrabă chiar se înscrie în categoria “bilelor negre”.

Foto: Structură personal plătit de Primăria Târgoviște (2024). Document cuprins în proiectul de buget

Față de anul 2023 cheltuielile salariale (cele estimate) cresc cu aproximativ 9 milioane lei (aproape 2 milioane de euro), mai exact de la 110 milioane de lei, la 119 milioane de lei. Iar asta în condițiile în care numărul de angajați era mai mare (per total) în 2023, față de 2024 (vezi mai sus, tabele).

Cine ia mai mult?

Foto: Votare buget la Primăria Târgoviște, în februarie 2022

Multe dintre alocările financiare, de la votarea bugetului, au suscitat, de-a lungul anilor, numeroase discuții și controverse, la dezbaterea din consiliul local de la Târgoviște. Nu și în ultimii ani, însă (mai bine spus, nu în 2022 și 2023). În 2023 chiar s-a înregistrat și un record (probabil negativ), adică aproximativ două minute a durat votarea bugetului, cu tot cu prezentare. În condițiile în care toată ședința a părut mai degrabă un surogat de prezentare a bugetului și a principalelor caracteristici ale acestuia ( mai jos regăsiți articole Valahia Media, despre acest subiect, din 2022 și 2023).

Cum, în 2024, este deja anticipată o dezbatere (măcar formală) dat fiind caracterul electoral al anului ce abia a început, iată și câteva dintre alocările de anul acesta, propuse în buget, unele ce, teoretic măcar, ar putea da naștere unor discuții.

Spre exemplu, la capitolul alocări financiare pentru programe sportive, acțiuni culte și culturale, din totalul de 4,6 milioane de lei, mai bine de jumătate (adică aproximativ 2,5 milioane de lei) vor merge către culte (BOR cu aproape 2,3 milioane de lei). Apoi, 2 milioane de lei către programele sportive (în majoritate va fi vorba, probabil, de Chindia Târgoviște, ca și în anii precedenți). În cele din urmă, către acțiunile culturale doar aproximativ 118.000 de lei, din total (inutil a mai adăuga ceva). În tabelul de mai jos, sublinierile (culorile) aparțin Valahia Media, acestea fiind adăugate pentru o identificare mai ușoară a categoriilor (cultural, sportiv, culte).

Un alt subiect de interes ar putea fi cel al categoriei cotizații . De remarcat este și faptul că.dintr-un total de 2,7 milioane de lei, la această categorie, Municipiul Târgoviște va plăti mai bine de două treimi din sumă (1,9 milioane de lei) către AFC Chindia Târgoviște (echipa locală de fotbal). Trebuie specificat că aici nu este este vorba de un cuantum fix, doar că, așa arată cifrele, cotizația plătită Asocierii Chindia Târgoviște este de departe cea mai mare. Nu sunt singurii bani alocați către echipa de fotbal (n.m. și la programele sportive , amintite anterior, fiind vorba de alte sume alocate direct Chindiei, dar printr-un fel de concurs de proiecte, cu câștigător anunțat însă).

Foto; Captură proiect de hot.buget Târgoviște (2024)

De asemenea, rememorând dezbateri anterioare, subiecte de interes și eventuală dezbatere ar putea fi și alocările către CSM Târgoviște, Teatrul “Tony Bulandra” sau Complexul Turistic de Natație. Dar, cu siguranță astfel de dezbateri aveau loc odată, cu multă vreme în urmă. Momentan…rămâne de văzut.

(Va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *