STOP-CADRU! Dâmbovița – “Război”, pe șosele, în spitale, cu mediul și nu numai

Un Stat eșuat! Așa arată România, și nu de ieri de astăzi. În plus, atunci când, din cele mai “înalte scaune” ale Statului, se exprimă această părere ( detalii aici, octombrie 2021- Valahia Media) ce ar mai fi de spus? Multe, din păcate, pentru că fiecare zi ce trece nu face decât să adâncească această percepție, lăsând cale liberă, spre “turnurile puterii”, unor neaderthalieni, ce speculează disfuncționalitățile sistemului, unul pevertit de incapabilii de acum, unii ce nu pot privi dincolo de buzunarul propriu. Dincolo de sloganuri, promisiuni și fotografii, ale succesului politico-administrativ, o adevărată tragedie continuă să se întâmple cotidian, implacabil și fără lumini la capătul tunelului. De la sănătate (n.m.pandemia covid-19, da, mor încă oameni, mulți, chiar dacă nimeni nu îi mai anunță oficial), până la facturile din energie ( ce au pus în genunchi categorii largi de populație) și până la “războaiele mici”, locale, tabloul general este mai degrabă unul al tușelor de negru cu negru. Fără a fi o regulă, un stop-cadru local poate arăta că realitatea este prea puțin dătătoare de speranțe, în ciuda declarațiilor “sforăitoare” ale autorității și a corurilor de aplaudaci virtuali ce ne spun că totul este bine (îi regăsiți oriunde, nu este nevoie de exemple).

Așadar, iată stop-cadrul. Dâmbovița, ultimele 48 de ore (8-10 februarie, cu aproximație). Nu nu este un tablou complet dar…

“Războiul” de pe șosele

Imaginile, dar și informațiile următoare, prezintă câteva evenimente petrecute în județul Dâmbovița, în ultimele ore. Nu este pentru prima dată când evenimente similare se petrec, exact la fel, la nivelul județului. Nimeni nu este, vreodată, vinovat de ceva, cel puțin nu în declarații oficiale ( și nu, nu este vorba doar de șoferi inconștienți)

1. Un accident, ce se putea termina tragic, a avut loc pe DN 71, pe raza localității dâmbovițene Dealu Mare, la primele ore ale zilei de miercuri, 9 februarie. O mașină, în care se aflau 4 persoane, a căzut într-o râpă de la marginea șoselei. Din fericire nu au fost răniți grav.

Sursa foto articol- ISU Dâmbovița

Acționează pompierii de la Garda Fieni cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, de la Detașamentul Pucioasa cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și de la SAJ Dambovita un echipaj.

La locul evenimentului rutier pompierii au găsit un autoturism cazut in râpă și 4 persoane neîncarcerate.

Se pare că mașina era condusă de o femeie, de aproximativ 35 de ani. persoana rănită, care a avut nevoie de îngrijiri medicale, este tot o femeie, pasager în autoturismul implicat în incident.

2. Un grav accident de circulație a avut loc în dimineața zilei de 9 februarie, în apropiere de Târgoviște, pe raza comunei Șotânga (sat Teiș)Două persoane au fost rănite, iar pentru una dintre acestea pompierii de la ISU Dâmbovița au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare

În accident au fost implicate două autoturisme. În urma impactului dintre acestea, una a ricoșat într-un stâlp de electricitate, de la marginea șoselei, pe care aproape că l-a dărâmat. Mașinile implicate în accident au fost avariate serios.

Ambele persoane rănite sunt preluate de echipajele SAJ DB și transportate la UPU Târgoviște.”

3. Un accident, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc la orele prânzului (n.red. – 9 februarie) pe raza comunei dâmbovițene Tărtășești (satul Gulia). În urma impactului, un autoturism s-a răsturnat pe șosea, iar un altul a fost proiectat în afara părții carosabile, pe un câmp. Două persoane au fost rănite.

Conform celor declarate de polițiștii dâmbovițeni (IPJ Dâmbovița):

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că un bărbat de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Samurcasi din localitatea Gulia, la intersecția cu drumul național 7 ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani.

În urma impactului, conducătorul auto, în vârsta de 53 de ani și un pasager, de 52 de ani, au fost răniți. Ulterior, bărbatul de 53 de ani, a decedat la spital, din cauza rănilor suferite.

În cauză, politistii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 din Codul Penal, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului de circulație.

Sursa foto articol- ISU Dâmbovița

4.Un accident grav, ce putea avea consecințe tragice, a avut loc pe raza comunei dâmbovițene Comișani, în dimineața zilei de 10 februarie. Un bolid s-a răsturnat pe șosea, după ce a lovit și un stâlp de susținere a rețelei de energie electrică. Două persoane au fost rănite în incident.

Conform celor declarate de pompierii dâmbovițeni, ce au intervenit la locul accidentului:

Sursa foto- ISU Dâmbovița

Intervenție în cazul unui accident rutier în comuna Comișani, sat Lazuri, str. Principală. Din primele informații un autoturism este răsturnat, fără victime încarcerate.
Acționează echipaje de pompieri de la Detașamentul Târgoviște cu 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD, iar de la SAJ Dâmbovița cu un echipaj.
La locul evenimentului rutier pompierii au identificat două persoane rănite care nu erau încarcerate. Acestea au primit primul ajutor la locul accidentului și au fost preluate de ambulanțele SMURD și SAJ Dâmbovița.

Războiul testelor covid, la Găești

Un război al declarațiilor, cel puțin, a izbucnit la Găești, Spitalul Orășenesc Găești, acolo unde fiecare test covid-19 este taxat cu 22 lei. De ce? Pentru că directorul spitalului a decis așa, în vreme ce în alte locuri este gratuit (conform unui protocol existent în momentul de față, la novel național, cei cu simptome de boală pot face testul după o înregistrare la medicul de familie. Apoi vin la spital, la centrele special create, și solicită testul, ce se efectueaza gratuit). Iată ce spune directorul spitalului de la Găești, Laurențiu Belusică:

Prefectura Dâmbovița ( n.m.informație neconfirmată oficial, deocamdată) va trimite o echipă de control, la Spitalul Găești, pentru a îl trage la răspundere pe directorul spitalului. Prefectul și directorul spitalului fac parte din arcul guvernamental, dar din tabere politice diferite, așa că e inutil a mai preciza de ce atâta tevatură, asta în timp ce pandemia merge bine, se spune, adică nu mai sunt atâția morți ca “înainte” ( explicația pentru această afirmație, luată în brațe, pe linie ierarhică, de la ministrul sănătății și până la cel din urma membru de partid, din partidul actualului ministru al sanătății). În Dâmbovița, vezi mai jos, numărul bolnavilor (covid-19, varianta Omicron, cel mai probabil) a depășit orice record negativ înegistrat anterior. Mii de cazuri active (vreo 6.000 în data de 9 februarie 2022), localități cu rată de incidență a cazurilor de peste 20/1000, ce, în alte valuri pandemice, în astfel de situații, ar fi fost deja carantinate. Acum… sănătate curată și “Dumnezeu cu mila”. Scapă cine poate, pentru că acum e bine, “am venit noi la putere și se vede”.

S-a văzut și înainte, iar România a înregistrat un exces de 100.000 de morți în perioada pandemică, comparativ cu perioadele anterioare ( între martie 2020 si decembrie 2021, sunt cu 100.000 de morți mai mult, în România, față de orice altă perioadă de timp anterioară similară)

Incidența cazuri covid-19, județ Dâmbovița, 9 februarie 2022

Războiul de mediu sau otrava de zi cu zi

În altă parte a județului Dâmbovița, la Moreni, în același interval de timp, deci din același stop-cadru amintit anterior, un alt “război” aduce, din nou, județul în prim plan. Iarăși nu e de bine.

Garda Națională de Mediu a anunțat că:

La Moreni, în județul Dâmbovița s-au ridicat munți din deșeuri contaminate cu hidrocarburi provenite din exploatări petroliere, dar, ca de obicei, nici cei care dețin exploatările, nici proprietarii terenurilor nu își explică cine a depozitat pământul îmbibat cu petrol, fără să respecte regulile de mediu. “Nu ne putem mulțumi cu explicațiile vagi și cu ridicatul din umeri al celor care ar trebui sa răspundă, așa că cerem concret: documente, responsabili și vinovati. Plus intrarea urgenta în legalitate!”, subliniază comisarul general Marioara Artemis Gătej.

Că pe nimeni nu interesează, iarăși, nu este neapărat o noutate. La Fântânele, comuna Cojasca, tot în Dâmbovița, un alt dezastru de mediu este perpetuu, iar a vorbi despre acest lucru pare, mai degrabă, un sinistru strigat al neputinței, urlat în pustiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *