Știau toți, din 2020! Stația GPL de la Crevedia funcționa ilegal! Autoritățile refuză să vorbească despre conexiunile PSD ale firmei

Ies la iveală din ce în ce mai multe amănunte incredibile în cazul stației ilegale de GPL de la Crevedia. Într-o declarație de presă dată de colonelul Benone Duduc, adjunctul șefului ISU Dâmbovița, acesta a declarat că societatea nu mai funcționa legal din octombrie 2020, iar toate autoritățile județe au fost notificate cu privire la ilegalitatea funcționării stației GPL:

Captură transmisiune în direct: Stânga imagine colonel Benone Duduc, adj.sef ISU Dâmbovița

“În 30.07.2020, în urma unui control inopinat, s-a constat că nu se respectă măsurile de siguranță care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu, din anul 2011. A fost aplicată o amendă în valoare de 10.000 de lei, în data de 30.07.2020.

Foto: Stație GPL de la Crevedia în iunie 2021 ( sursa google street view)

Ca urmare a pierderii valabilității autorizației de securitate la incendiu, în data de 31.07.2020, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor au fost notificate Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și Instituția Prefectului Județul Dâmbovița. Totodată, Legea prevede informarea și a altor instituții publice interesate, sens în care ISU Dâmbovița a înștiințat și Inspectoratul Județean în Construcții, Consiliul Județean, Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Primăria Crevedia.

În data de 28.09.2020 a fost executat un nou control inopinat la obiectivul respectiv, fiind constatat faptul că obiectivul continuă să funcționeze. Prin urmare, prin documentul de control se constată ca faptă contravențională funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu, care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 30.000 lei. De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor tip cisternă neomologat în care se transvaza GPL, fiind aplicată o altă amendă în cuantum de 10.000 lei.

În data de 30.09.2020, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților, s-a decis închiderea punctului de lucru din localitatea Crevedia.

Foto: Zona stației ilegale de GPL de la Crevedia, în 27.08.2023 (după explozii); Sursa foto:realitatea.net

În data de 12.10.2020 Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt emite Rezoluția nr. 6087 prin care dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la sediile secundare ale obiectivului, potrivit datelor din Hotărârea AGA din 30.09.2020.

În data de 13.10.2020 operatorul economic notifică ISU Dâmbovița cu privire la faptul că punctul de lucru din localitatea Crevedia a fost închis și anexează în acest sens Hotărârea AGA din 30.09.2020 și Rezoluția ORC.

Sub aspectul opririi funcționării punctului de lucru în speță, facem precizarea că instituția noastră nu are competențe legale în acest sens.” A mai precizat și ISU Dâmbovița.

Cu alte cuvinte, autoritățile dâmbovițene știau că societatea funcționează ilegal, cu punctul de lucru de la Crevedia, încă din octombrie 2020.

Foto: Vizită ministerială la Crevedia, 27 august 2023

Aceleași autorități dâmbovițene care refuză să își asume vreo responsabilitate. În data de 27 august alături de premierul Marcel Ciolacu ( și șef al PSD) s-au aflat și reprezenții CJ Dâmbovița sau ai Prefecturii Dâmbovița (în același timp, aceștia din urmă, și cu funcții de conducere în PSD Dâmbovița). Nimeni nu vrut să comenteze conexiunile politice ale celor ce dețin firma de la Crevedia, cea în al cărei spațiu s-au produs exploziile devastatoare ce au omorât doi oameni și au băgat în spital alte câteva zeci de persoane. Premierul Ciolacu a refuzat chiar să mai dialogheze cu presa la momentul în care a fost întrebat despre firma primarului PSD din Caracal.

Mai multe amănunte despre evenimentul de la Crevedia și în articolul de mai jos:

2 Replies to “Știau toți, din 2020! Stația GPL de la Crevedia funcționa ilegal! Autoritățile refuză să vorbească despre conexiunile PSD ale firmei”

  1. dacă cineva nu crede că corupția ucide, să se documenteze despre Crevedia, Botoșani, 2 Mai, Voluntari șamd pînă la Mihăilești
    din septembrie 2020, pentru că lucra în continuare fără autorizație, situația este comunicată Prefecturii, Consiliului Judeţean, ORC, ISC, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia dotată cu poliție locală
    și? și vax!
    totuși, cine conduce această țară? 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *