Sorana Cîrstea nu scapă de complexul Kontaveit și este eliminată de la Miami

Jucătoarea târgovișteană de tenis, Sorana Cîrstea (31 de ani, nr.66 WTA) a dezvoltat, se pare, un adevarat complex în fața mai tinerei tenismene estoniene Anett Kontaveit ( 25 de ani, nr. 24 WTA). Pentru a patra oară la rând, sportiva crescută la Târgoviște (născută la București) a pierdut în fața estoniencei Kontaveit.

Sorana Cîrstea după victoria din primul tur, de la turneul de la Miami (2021)

De aceasta dată (27 martie 2021) s-a întâmplat în turul al doilea al turneului Premier Mandatory (WTA 1000) de la Miami. Estonianca s-a impus cu scorul de 6-3,4-6,6-3 la capătul unui joc în care, pentru prima dată în confruntările dintre cele două jucătoare, a părut că românca chiar are șanse să depășească “complexul Kontaveit”.

Sorana Cirstea-Anett Kontaveit, martie 2021 (Dubai)

 Meciul aînceput echilibrat, cele două jucătoare mergând cap la cap până la 3-3, moment după care estona a câstigat 3 game-uri la rând și implicit și setul.

Setul 2 debutat similar. Momentul-cheie, la 3-3, a fost tranșat de Sorana, de această dată, care și-a trecut în cont primele două game-uri consecutive ale setului și a luat setul cu 6/4, fiind primul set câștigat de româncă în toate cele 4 confruntări cu Kontaveit.

Anett Kontavait-Sursa foto-wtatennis.com

Ceea ce părea o revenire a Soranei s-a transformat într-o cădere inexplicabilă, pentru româncă, în decisiv. Kontaveit s-a desprins rapid la 4-0, și într-un final s-a impus cu 6-4, în ciuda revenirii româncei.

Istoric confruntări Sorana Cîrstea-Anett Kontaveit
Simona Halep-Arhivă

Sorana rămâne doar cu satisfacția obținerii unui set, în fața jucătoarei din Estonia, o satisfacție totuși minoră, pentru sportiva din Târgoviște, ce anunțase că are așteptări mari de la sine în acest sezon, dar și de la turneul de la Miami, unde în competiție a mai rămas o singură româncă, pe tabloul de simplu feminin. Este vorba de Simona Halep (nr.3 WTA) ce va juca, pentru calificarea în optimi, sâmbătă, 27 martie 2021.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *