S-a cerut suspendarea hotărârii CJSU Dâmbovița, cea care trimitea gunoiul din județ la Titu. “Depozitul este închis și ilegal de folosit!”

Situație din ce în ce mai complicată în Dâmbovița, în ceea ce privește problema gunoiului. Cu un depozit de deșeuri ce arde de 3 zile, cel de la Aninoasa, unde activitatea a fost suspendată pentru cel putțn 30 de zile, singura variantă de depozitare a gunoiului, din Dâmbovița, a rămas în depozitul de la Titu, așa cum au gândit, se pare, și cei din CJSU (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență) Dâmbovița.

Acest organism stabilea, în data de 25 iunie 2025 (vezi, mai sus, documentul), ca, de acum înainte, toate deșeurile colectate din Dâmbovița, de către Supercom, să fie duse la depozitul de deșeuri de la Titu. Un depozit ce, însă, este închis încă din 2023, pentru că nu are autorizație de mediu și, deci, nu poate funcționa.

Foto: Depozit de deșeuri Titu (anul 2024, după încă un episod de incendiu “spontan”)

De reamintit ar fi și faptul că în depozitul de deșeuri de la Titu, la fel ca la Aninoasa, au fost zeci de incendii (despre, majoritatea s-a spus că sunt spontane și neprovocate) în anul 2023, iar în urma lor, tot la fel ca la Aninoasa, comunitatea umană locală a avut de suferit cumplit.

Foto: Informare ISU Dâmbovița, despre incendiile ce au avut loc în depozitul de deșeuri de la Titu, în anul 2023

Ceea ce, până la urmă, a dus la închiderea definitivă a depozitului, acesta neobținând între timp autorizare de mediu, o autorizare fără de care nu poate funcționa.

Hotărărea CJSU Dâmbovița, din data de 25 iunie 2025, este ilegală, după cum spun cei de la Asociația Ecolegal, un ONG de mediu, din care face parte și fostul senator dâmbovițean Dragoș Popescu. În data de 27 iunie 2025, cei de la Asociația Ecolegall au depus plângere prealabilă, contestând decizia CJSU Dâmbovița:

Să nu repetăm un dezastru ecologic la Titu!

Asociația Ecolegal contestă decizia Consiliului Județean Dâmbovița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de a depozita deșeurile din județ la Depozitul de Deșeuri Titu. ❌

???? Astăzi, 27 iunie, am depus plângere prealabilă și acțiune de suspendare a acestor decizii. Vrem să prevenim un nou dezastru, cum este cel de la groapa de gunoi din Aninoasa, care arde de două zile!

⚠ De ce ne opunem?

Depozitul Titu NU are autorizație integrată de mediu valabilă! Celula 1 a fost autorizată doar până în decembrie 2021, iar Celula 2 e construită ilegal, fără acord de mediu.

În 2023 au avut loc 25 de incendii la Titu, 23 dintre ele după ce activitatea ar fi trebuit sistată.

Nu putem accepta ca taxa de habitat să finanțeze un depozit ilegal, în afara legii!

Planurile de gestionare a deșeurilor nu pot justifica funcționarea unui depozit fără autorizație.

‼ CJSU Dâmbovița nu are competența legală să pună în funcțiune un depozit fără autorizație integrată de mediu!

???? Cerem revocarea imediată a hotărârilor care permit depozitarea deșeurilor municipale la Titu!

cu Dragoş Popescu si Catalina Radulescu

???? Distribuie și susține demersul nostru pentru un mediu sănătos, conform dreptului garantat de Constituția României!”

Au transmis cei de la Ecolegal.

Sursa foto: Captură Transmisiune live / Facebook ( 27.06.2025)

De altfel, primele mașini ale celor de la Supercom Dâmbovița,ce au venit sa aducă gunoiul colectat din județ, în depozitul de la Titu, în data de 27 iunie 2025, au fost oprite la intrarea în depozit, până la elucidarea cazului (n.m.– un verdict al celor de la Garda de Mediu), de către polițiștii de la IPJ Dâmbovița, ce au fost sesizați, pentru aceasta, printr-un apel la “112”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *