Pentru că tot s-a cam dus euforia sărbătorilor, odată cu ea și optimismul debordant, cu privire la ce va să ne aducă 2018, cred că ar fi bine să privim cu luciditate și realism “revoluția fiscală” promisă, pentru anul în curs. Termenul nu îmi aparține dar mi se pare potrivit, în ideea în care lucrurile se vor schimba, nu cred că neapărat în bine, pentru mulți dintre noi, chiar dacă, cei mai mulți dintre noi nu prea deslușim consecințele unor acte sau, și mai simplu, ignorăm cu detașare superioară (n.m. “ce treabă am eu cu asta?”) ce se întâmplă.
1.
Sunt unii care s-au dezmeticit încă înainte să-i “amețească “ finalul de an. Funcționarii publici, despre ei vorbesc, au reacționat înainte de aprobarea bugetului de stat, pentru anul 2018. Ca de obicei, în România, fiecare strigă că va fi rău doar când durerea îl afectează personal. Iată ce spune SNFP-ul (sindicatul funcționarilor publici)
“Atragem atenţia că sumele proiectate pentru cheltuielile de personal aferente anului 2018 (care au crescut cu un procent mult mai mic decât necesarul) vor obliga angajatorii publici să aplice dispoziţiile art. 5 din OUG 90/ 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare în anul 2018…, în sensul că, pentru a se putea încadra în buget şi pentru a plăti integral drepturile de natură salarială, vor fi nevoiţi să aprobe numărul maxim de posturi în funcţie de sumele alocate pentru cheltuielile cu personalul. Prin urmare, creşterea salariului minim pe economie precum şi majorarea salariului brut al angajaţilor pentru a nu li se diminua salariul net ca urmare a aplicării noilor reglementări din Codul Fiscal ar obliga angajatorii să aloce pentru cheltuielile de personal un buget mult mai mare decât cel indicat prin proiectul de act normativ privind bugetul pentru anul 2018”
Concluzia: Cum între timp bugetul a fost adoptat, fără suplimentări, singura măsură logică, la dispoziția autorităților locale, va fi, în multe cazuri, disponibilizarea de personal. Așa, și? Nicio problemă, înafară de problema funcționarilor publici, și așa prea mulți, în multe locuri, inutili și angajați după criteriterii discreționare, ce nu au legătură cu competitivitatea, în multe dintre administrațiile locale.Disponibilizarea nu va aduce însă și primenirea unui sistem caduc, pentru că cei eliminați din sistem vor fi, ca de obicei, cei care „nu mișcă din urechi”, ca să folosesc o expresie mai puțin academică. Cum spuneam, ce mă/ne interează pe mine/noi, nu suntem funcționari publici (n.m. cei mai mulți dintre noi)? Nu prea ne interesează, nu-i așa?
2.
Poate, în schimb, ne interesează că, bugetul de stat, pentru 2018, lasă administrațiile locale cu buzunarele ceva mai goale, decât anul trecut, de exemplu. De ce? Păi, în cazul în care nu ați auzit de cotele defalcate din TVA, acei bani ce se întorc, de la stat, către administrațiile locale, constituind o componentă esențială, atunci când vorbim de bugete locale, adică banii aia de care facem caz că îi dăm, prin impozitarea veniturilor nostre, ca să funcționeze sistemul, sunt mai puțini, prin modificarea Codului Fiscal. Cota de impozitare scade de la 16% la 10%, deci, din start, bani mai puțini procentual. Un exemplu seminificativ mai jos, în care este inclus bugetul total anual, valoarea provenită din cotele defalcate și valoarea estimată a scăderii financiare. (Calculul, mai amplu, îl puteți găsi aici)
2016 Buget total (mil. lei) Cotă defalcată (mil. lei) Scădere estimată (mil. lei)
Ploiești 511 205 77
Pitești 405 143 53,7
Târgoviște 220 62,8 23,5
Giurgiu 179,8 47 17,7
Acest lucru este știut și a existat chiar o tentativă de a remedia situația. Inițial, la legea bugetului de stat pe 2018, comisiile parlamentare adoptaseră un amendament ce prevedea că:
„În anul 2018, prin derogare de la prevederile art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, impozitul pe venit, cu excepţia impozitului din venituri din pensii, estimat a fi încasat la bugetul de stat se repartizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale astfel: a) 18% la bugetul local al judeţului; b) 66,8% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; c) 15,2% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ”.
Adică 100% repartizat către local, pentru a compensa scăderea prevăzută în Codul Fiscal (cel nou, ce intră în vigoare în 2018). A picat la votul din plen, așa că repartizarea se va face ca și până acum , conform legii 273/2006:
-cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozite,
-o cotă de 13% la bugetul local al județului
-și o cotă de 22% într-un cont distinct, deschis pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, la trezoreria municipiului reședință de județ pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și al județului.
Total: 47% +13% + 22% = 82%, și nu 100%, cum prevedea amendamentul inițial, permis de lege.
Așa, și? „Au hoții ăștia, de la primării, bani mai puțini din care să fure, lasă că e bine așa”. Este doar o reacție pe care o anticipez, din partea unora. Realitatea s-ar putea să fie ceva mai complicată, însă. Administrațiile locale devin prizoniere ale politicului într-o și mai mare măsură decât până acum. Banii din cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit, asigură atît parte din cheltuielile fixe cât și investiții (dezvoltare) și subvenții. Fără ei, sau cu bani mai puțini, adio investiții, adio dezvoltare, în special în mediul rural. Fondurile europene sunt altă poveste și ar fi putut fi un balon de oxigen. Ar fi putut fi (detalii aici).
În mediul urban, contabilizând cele două probleme amintite anterior (1) și (2), edilii locali fără culoarea politică potrivită, măcar în suflet dacă nu și în scripte, cam ce performață ar putea să aibă, cu bani mai puțini pentru dezvoltare și plata salariilor către funcționari, așa cum sunt ei, mai buni sau mai răi? Dependența față de stat, ce poate asigura suplimentări de fonduri sau împărți, discreționar cel mai des, banii prin PNDL II, CNI , de exemplu, devine capitală. Supraviețuiești sau dispari. Nici asta nu ar fi vreo problemă, dacă atunci când vorbim de dispariție nu ar trebui să introducem în ecuație, obligatoriu, comunitățile. Nu-i așa că acum parcă ne interesează pe toți?
P.S. Măcar dacă ar fi asta singura problemă. Din păcate, 2018 are încă multe surprize pentru români și România. Nu cred că foarte multe sunt dintre cele plăcute.