Între “HO,HO, HO!”, “Sărbători fericite!”, un pahar de… ce o fi și “La Mulți ani!” Vă propun câteva minute de reflecție, la ce va să vină. 2018 și anii următori.
Un an mai bun, sănătate și mulți bani, ar fi urarea completă, „aruncată” instictiv, de fiecare dintre noi ,către cei cărora vrem să le transmitem gândurile noastre de bine, Anul mai bun, însă, depinde, pentru noi toți, și de ceea ce fac sau decid alții. Atunci când nu fac sau decid prost se cheamă că nu prea îi interesează și de anul, al tău sau al meu, presupus mai bun. Fundamental și inevitabil mai binele colectiv este echivalent, într-o mare măsură, cu banii pe care societatea, cea românească în cazul de față, reușește să îi investească în dezvoltare, de la infrastructură la sănătate, educație, agricultură, reconversie profesională sau condiții de mediu. Banii mai mulți, în buzunar, la nivel individual, nu înseamnă mai bine, decât în măsura în care cel care contabilizează “mai binele”, doar așa, vrea să se mintă singur. Fără îmbunătățirea calității componentelor sociale, amintite anterior, mai devreme sau mai târziu, „mai binele financiar, individual” poate fi contabilizat doar în alt spațiu geografic și asta nu se poate pentru toți. De fapt, pentru din ce în ce mai puțini va fi valabil.
Componentele sociale, amintite anterior, nu sunt alese întâmplător ci reprezintă acele segmente ale dezvoltării ce beneficiază de alocări financiare din ceea ce generic este denumit „fonduri europene”. Pentru cei mai puțin familiarizați este vorba de acei bani primiți de la UE, cu scopul de a aduce standardele statelor membre la nivelul Uniunii ( al celor mai dezvoltate, dintre statele membre). Nu, nu dăm mai mult decât primim, România adică, această idee este o prostie, ca multe altele, deversate din hârdăul cu inepții politice în spațiul public (până în 2014 plătisem vreo 9 mld. de euro și încasasem vreo 30, profit, cum s-ar spune, de peste 20 mld de euro). Contribuția crește pentru că este calculată în funcție și de nivelul PIB-ului, iar acesta a crescut constant, în România. Pe de altă parte, pentru a vedea cum minciuna rostogolită în spațiul public, prin mii de guri, ajunge, din păcate, uneori, adevăr imuabil, mai jos puteți vedea nivelul fondurilor europene atrase de România, din 2007 până în 2016 inclusiv. Cei mai mulți bani au intrat în țară în 2016, după cum se poate vedea (aici, ultimul tabel). Sursa este Ministerul de Finanțe, iar această precizare vine pentru a preveni eventuala contestare a datelor, venită din partea celor ce au rostogolit minciuna, electorală ce e drept, dar nu mai puțin minciună, a „absorției 0, guvernul 0” etc. , din 2016.(detalii aici)
Revenind la 2017 și perspective. Ei bine, vorba vine, pentru că numai de bine nu putem vorbi, 2017 este nu neapărat un dezastru dar foarte aproape de a se putea încadra în categorie, atunci când vorbim de fonduri europene. Practic, nivelul fondurilor atrase anul acesta este mai mic decât ceea ce s-a întâmplat nu numai în 2017 dar și în oricare din anii ce au trecut din 2012 încoace. 4, 3 miliarde de euro este varianta cea mai optimistă, anticipată, în data de 18 decembrie, chiar de către comisarul european Corina Crețu, ce, în treacăt fie spus, nu cred că vrea să minimalizeze, în vre-un fel, „meritele” actualei puteri.
Mai mult decât atât
Foto: Corina Crețu, comisar european
Sursa Foto: Wikipedia
Declarație Corina Crețu, comisar european. 18.12.2017
“Avem o rata de absorbtie de aproximativ 90% pentru bugetul 2007-2013, cu 100% la proiectele de competitivitate si 93% la proiectele de dezvoltare regionala. Din pacate, cele mai multe pierderi sunt in domeniul transporturilor pentru perioada 2007-2013. Sper ca acest lucru sa fie o lectie pentru noi. In alocarile pentru 2007-2013, 800 de milioane de euro sunt pierduti total, iar 2,8 miliarde au fost reprogramate pentru perioada 2014-2020 pentru a continua lucrarile care nu s-au terminat in perioada 2007-2013”
O dată vorbim de bani pierduți, ce ar fi fost cu mult mai mulți dacă nu ar fi existat acea prelungire pentru absorția de fonduri (ce ar fi trebuit încheiată în 2014, dar prelungirea a dus termenul limită până la finalul lui 2018, în cazul unor proiecte) iar a doua oară vorbim de metehne menținute. Mai bine spus nu am învățat nimic din greșelile trecute. De ce spun asta? În exercițiul financiar 2014-2020, adică banii ce ar trebui teoretic să îi accesăm în exercițiul financiar actual, România stă iar la coada tuturor clasamentelor.(datele exacte aici)
În ceea ce privește alocarea, cu peste 37 mld. de euro la dispoziție, România este a șașea țară dintre cei 28 de membri UE, atunci când vorbim de cuantumul financiar avut la dispoziție (n.m.fonduri nerambursabile, adică nu dăm banii înapoi, am explicat mai devreme ce și cum). Când vorbim de modul cum ne-am „obosit” să luăm acești bani, păi, să vedem.
Penultimul loc în ceea ce privește sumele de bani ce urmează a fi disponibilizate ( au fost depuse proiecte, în document graficul cu numărul șase, la capitolul „decided”) 26% din total, doar Spania fiind în urmă (cu 23%). Ungaria are proiecte pentru 78% din banii la care are dreptul, conform alocării, Bulgaria pentru 45 %, ce să mai vorbesc de Polonia, cel mai mare beneficiar, la nivelul UE ( alocare de 104 mld. de euro, fonduri structurale) ce are proiecte pentru 41% din banii alocați și deja a cheltuit peste 9 mld. de euro din acești bani. Că tot am ajuns la acest capitol, cel al banilor efectiv cheltuiți este de menționat faptul că iarăși suntem pe penultimul loc ( 2% la nivelul lunii septembrie 2017, adică vreo 936 milioane de euro). Doar Austria, cu 1%, este în urma noastră, în clasamentul aceasta, al celor 28 de state membre ale UE.
Practic, suntem ultimii, per total.
La proiecte depuse, Spania este în urmă din cauza problemei interne, legate de statutul Cataloniei, cel mai probabil, iar la capitolul procent de bani cheltuiți nu știu dacă ne încântă cu ceva că Austria este în urma noastră ( oare mai au nevoie de infrastructură și spitale cum avem noi?)
Am auzit de multe ori păreri sau întrebări retorice ce conțineau, pe lângă înjurături, marcă înregistrată în România, ideea că nu avem nevoie de banii europeni, nu avem nevoie de UE, ce să mai, ne-ar fi mai bine singuri. Nu îmi doresc acest mai bine și sper să nici nu se întâmple. Doar o analiză precară mă face să mă înspăimânt gândidu-mă că, în afara pieței UE, nimic din ceea ce producem noi nu ar fi vandabil. Alții produc deja mai ieftin decât producem noi. Dar asta e deja o altă poveste. Până una alta, suntem în UE, vom fi și în 2018, nici măcar Marea Britanie, după Brexit nu a părăsit Uniunea, încă, așa că viitorul României, al meu, al tău, al nostru ,este legat de regulile, formalismele și perspectivele disponibile în acest spațiu.Este legat și de banii și convențiile prin care ei, banii, pot fi accesați, în acest spațiu. Iar atunci când cineva, nu neapărat o persoană, ci o entitate sau mai multe, dintre cei ce au puterea de a face ceva ca să ne fie tuturor mai bine, îmi dă de înțeles, fie doar și prin inactivitate sau incompetență, că nu o să îmi fie mai bine, parcă nu îmi vine să îi răspund și eu cu „La mulți ani!”