„Regele” e gol!

Nu-i mai lăsați să vă mintă, să vă fure, să abuzeze de încrederea ce vremelnic au reușit să v-o câștige. Asta fac constant, de parcă ar fi programați genetic, iar cu cât mai multă simpatie le arătați , aplaudând, fie și virtual, luările lor de poziție, împănate de minciuni, cu atât mai mult curajul lor de a vă vinde minciuna și raptul pe post de binefaceri, pentru voi (cei ce le dați votul), vor căpăta, de la o zi la alta, dimensiuni hiperbolice.

Aceste articol poate fi un manifest, în măsura în care cineva vrea să vadă dincolo de perdelele de fum și simpatiile politice. Este despre un alt fel de sfârșit. Cel al egalității, măcar aparente, într-o Românie ce, pe zi ce trece, devine a lor, a celor puțini, care fac legile, doar pentru ei.

Ar putea să se numească simplu „Noul Cod administrativ – sfârșitul principiilor, În România”

Aici, în articolele site-lui Valahia Media, am încercat, de-a lungul timpului, să vă arătăm cum decizii prin care se schimbă legi sau principii economico- financiare afectează, în mod negativ, deși aparent concluziile ar putea fi altele, mase largi de contributori (la bugetele statului) români.

Foto 1: Momentul votului noului Cod Administrativ (sursa foto-romanialibera.ro)

Noul Cod administrativ, a fost adoptat luni, 09.07.2018, de Camera Deputaților (for decizional, în acest caz) cu o majoritate de 175 de voturi “pentru”, 33 împotrivă și 15 abțineri. Am făcut această precizare, de ordin matematic, pentru a înlătura ideea că acest Cod a fost aprobat beneficiind doar de voturile Puterii. Și Opoziția, fie doar și prin câțiva reprezentanți (n.m. 6-7), a fost în favoarea modificărilor. Sunt atât de multe modificări ce schimbă radical, și nu în bine, viitorul României, încât analiza lor în cuprinsul unui singur material ar estompa, prin amestecarea ideilor (ororilor), efectul analizei. Pensiile speciale pentru viceprimari și primari (introduse prin noul Cod Administrativ) sunt subiectul ales pentru aceste articol. Înainte de toate două declarații.

Cezar Preda, deputat PNL de Dâmbovița:

“Nu puteam să votez împotrivă când toate beneficiile adminstrației locale erau așteptate de peste 20 și ceva de ani. Eu mi-am asumat acest lucru, pentru că noi avem 1.100 de primari. Eu am nevoie de primarii mei în bătăliile care ne așteaptă la anul. Cei care au votat (n.m. abținere sau împotrivă ) înseamnă că nu au primari”

Aceasta este declarația sinceră, nedemagocică dar încărcată de cinism absolut și ipocrizie (prin omisiunea unor amănunte), oferită celor de la Evenimentul zilei, de deputatul PNL de Dâmbovița.(Puțin mai jos  o să revin și cu o explicație).

Cea de-a doua declarație aparține unui deputat PSD, tot de Dâmbovița

Corneliu Ștefan, deputat PSD de Dâmbovița:

„O măsură foarte importantă care a fost dezbătută foarte mult pe toate canalele media este cea privind indemnizația primarilor și viceprimarilor, președinților și vicepreședinților Consiliilor Județene (…) Repet, acestea nu sunt pensii speciale, am spus acest lucru și în plenul Parlamentului și o spun și astăzi (…) Aleșii locali nu beneficiază de pensii speciale, sunt indemnizații. De această indemnizație beneficiază primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții care sunt aleși după anul 1992 și va fi un procent de 0,4% din indemnizația pe care o au la vremea respectivă, beneficiază numai când are vârsta de pensionare și pentru maxim trei mandate”

Minciună fără perdea, mai ales că declarația a fost oferită pe post de adevăr absolut și preluată ca atare de segmente media, mai mult sau mai puțin stimulate financiar, fără întrebări sau îndoieli, fără analiză și fără filtrul discernământului.

Este o minciună pentru că, chiar dacă sunt denumite indemnizații, tot despre o pensie specială vorbim. Pensie pentru că banii sunt asigurați din fondul de pensii și apoi pensie specială pentru că aceste sume nu au nicio legătură cu principiul contributivității ( nu s-a cotizat pe perioada de activitate pentru acești bani, ce constituie fonduri suplimentare pensiei). Încă o denaturare și încercare, folosind un eufemism, de a păcăli este amintirea procentului de 0,4%.

Ca să înțelegem. 0,4% din cuantumul idemnizației brute de ales local (pentru locul unde a fost exercitată funcția), la momentul actual, înmulțit cu numărul lunilor de mandat (în limita a trei mandate). Un exemplu:

Un primar (proaspăt pensionat, beneficiar al prevederilor noului Cod Administrativ) cu un mandat (48 de luni) la nivelul actual al indemnizației brute( la Sus în Deal, să zicem) unde, după ce s-a dat liber la majorări salariale, se poate înmulți brutul cu coeficient 9, ajunge să câștige:

0,4%  x 48 x 17.100 (1900 lei minimul x coeficient 9) =3283,2 lei

Rețineți! –această sumă se adaugă pensiei ( celei pentru care s-a cotizat pe perioada de contributivitate). Deci  aproximativ trei pensii minime ( la stagiul minim de cotizare) suplimentar, adăugate bugetului lunar, al fostilor aleși, deveniți între timp pensionari, pentru care trebuie găsite resurse financiare în fondul de pensii, din ce în ce mai subțiat și mai insuficient, de la un an la altul. Bani alocați cu singura justificare că pot să facă lucrul asta.

Să calculăm însă nu la o valoare maximală a coeficientului, de 9, ci la jumătate:  1900 (brut minim) x 5 =9500 . Să socotim însă, cum se întâmplă, de obicei, în mediul rural, că nu vorbim de un mandat ci de trei. Calculul ar arăta în felul următor:

 

0,4% x 144 (luni de mandat, în 12 ani) x 9.500 (1900 minim x coeficient 5) = 5472 de lei ( 5-6 pensii minime)

 

Înmulțiți zecile de mii de primari și viceprimari, președinți sau vicepreședinți de Consilii Județene(n.m. aproximativ 15-20.000), din România, ce s-au perindat la conducerile localităților, din 1992 încoace, cu sumele medii, în orice fel vreți să le calculați, ce le vor fi plătite suplimentar la pensie și veți vedea că efortul financiar este considerabil, iar presiunea asupra bugetul fondului de pensii s-ar putea să fie sufocantă, mai ales în condițiile de deficit constant și accelerat, pe care îl înregistrează acest fond.

Credeți că îi interesează, pe cei ce au votat cu ochii închiși, această nouă aberație?

De ce o fac? Sunt inconștienți?

Oare sunt chiar lipsiți de elementare “aptitudini” matematice?

 

Nicidecum. După cum zicea deputatul PNL de Dâmbovița, amintit mai sus, Cezar Preda, ei (parlamentarii care au votat) au nevoie de primarii lor, pentru că ei (politicienii,nu toți,e adevărat) consideră că primarii fac tot, conducând o masă de proști incapabili să decidă singuri soarta votului personal. În parte au dreptate, dar au extins raționamentul la întreaga populație. Primarii (oamenii lor) conduc o masă amorfă de imbecili (n.m. așa vă/ne consideră pe toți) ce votează așa cum vrea edilul șef. Așa că șefii de UAT-uri merită orice fel de stipendii.

Corectitudine financiară, principii, contributivitate, o prostie( n.m. și-au spus probabil). Au procedat în consecință. Spuneam de Cezar Preda și „primarii lui”, (pentru care Preda a votat Codul Administrativ, după cum spune) că declarația este de un cinism și ipocrizie absolute, pentru că, același Cezar Preda, în momentul guvernării PDL, amintea despre presiunile uriașe la care este supus fondul de pensii și că în lipsa unor măsuri acesta se va prăbuși. A ajuns în opoziție și măsurile de care spunea, aplicate și cu votul său, prin Codul Administrativ, sunt lovitura de baros la temelia pilonilor ce încă abia mai susțin fondul de pensii. Asta pentru că  această măsură, a pensiilor speciale pentru aleșii locali, este complementară legii  pensiilor speciale pentru parlamentari, întregind un tablou, al nepăsării și disprețului absolut. Căutați-l și votați-l și la următoarele alegeri.

 

 La PSD, după cum demonstrează și deputatul Corneliu Ștefan nu a existat nici un dubiu. Pe ei nu îi interesează aceste aspecte, fondul de pensii, sursa de finanțare, atunci când este vorba de ei, aleșii lor, parlamentari, primari, consilieri județeni (n.m. de unde se aleg președinții și vicepreședinții de CJ). Ei și-au asumat să dea, fără număr, pentru ei și ai lor, spunând, în special cohortelor de membri și simpatizanți simpli și onești ai partidului, că așa este normal, că, de fapt, ei fac totul pentru bunăstarea generală. Căutați-l, și pe el, pe liste și votați-l și la următoarele alegeri!

De fapt, rostesc sentențios jumătăți de adevăr, hipnotizând masa credulă, ce îi privește plină de admirație, în timp ce cu ambele mâini le golesc buzunarele. Este o metaforă, bineînțeles, dar, din păcate, una ce își găsește suport în realitate, pentru că

șubrezirea fondului de pensii, prin aceste legi,

nu face decât să anuleze viitorul și așa incert al celor ce mai sperau, încă ,la o pensie liniștită.

Uitați-vă bine la ei și la cei asemenea lor, și, eventual votați-i și la următoarele scrutine. Sau,mai bine, spuneți-le și celor ce poate că nu au timp sau știința de a vedea dincolo de discursurile sforăitoare și grija de fațadă, manifestată pentru cei mulți, că, de fapt:

 

„Regele e gol” și, neavând buzunare, își ține mâinile prin… ale noastre.

 

P.S. Cele două cazuri amintite în acest material nu reprezintă, nici pe departe, cele mai “rele” opțiuni electorale (din punctul de vedere al Valahia Media), dar, în tabloul general al tăvălugului transpartinic, ce schimbă legi și anulează viitorul, pentru mulți dintre români, cei doi și-au asumat pe deplin gestul de a vota o lege ce convine multora dintre colegii de partid, mai puțin curajoși la asumări de responsabilitate, și, din acest motiv, ne-am permis să folosim puterea exemplului personalizat, pentru a descrie o stare de fapt.

Foto articol : “The king is naked”-Gurkan Kilikaslan, Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *