Pentru cineva din Dâmbovița sau, mai ales, din Târgoviște, a auzi că prioritatea administrativă locală este educația sau infrastructura educațională nu mai constituie, de mult, o noutate. Aparent, în cazul de față, al Târgoviștei, astfel de afirmații nu sunt chiar lipsite de substanță, ba din contră, se poate spune.
Foto: Școala nr 8, din Târgoviște (“Mihai Viteazul”) a fost reabilitată cu fonduri europene
De aproximativ 10-15 ani, infrastructura educațională locală cunoaște, cu adevărat, o nouă viață. Asta și pentru că, la un calcul simplu, matematic, dincolo de orice partis-pris-uri, fie că a fost vorba de creșe, de grădinițe, școli gimnaziale sau licee (colegii), chiar și universitatea locală, valul reabilitării și modernizării (așa s-a spus) a cuprins mai tot. Zeci de proiecte au fost demarate în mandatele exercitate de ultimii doi edili șefi (n.m.– primari) ai Târgoviștei. Fie că s-a reabilitat sau că s-a extins cu un corp de clădire, uneori mai multe, că s-a construit un teren de sport sau o sală de sport, mai pe la toate unitățile de învățământ s-a înâmplat câte ceva.
De ce așa? În primul rând pentru că asta se vede, iar ce se vede are impact (și) electoral. O școală reabilitată sau un drum refăcut au mai multe șanse să rămână pe retina publică și, deci, să conteze electoral, decât ceva ce este îngropat și rămâne vizibil pentru doar o “clipire” să zicem (n.m.– o canalizare refăcută, niște conducte de termoficare sau o aducțiune de apă, spre exemplu, chiar și noi, sunt vizibile pentru puțin timp, iar apoi, evident, sunt uitate, sunt scoase definitiv din mentalul colectiv). “Sunt și mai utile“, spun mulți, despre reabilitările educaționale. “Fără educație de calitate, nu avem nicio șansă!” Corect! Numai că, rămâne mereu întrebarea: Chiar au fost utile, cu adevărat, reabilitările educaționale, de la Târgoviște? Și dacă da, cât de utile au fost?
Școală nouă pentru…nimeni
Foto: Școala “Smaranda Gheorghiu”, din Târgoviște, în anul 2013, înainte de debutul lucrărilor
Una dintre primele unități de învățământ din Târgoviște (poate chiar prima), intrate în valul renovării, a fost școala gimnazială “Smaranda Gheorghiu”, o școală ce, la momentul deschiderii șantierului reabilitării (și al extinderii), undeva prin anul 2013, avea, atenție!, doar vreo 107 elevi înscriși, fiind, mai degrabă, pe punctul de a fi abandonată educațional și a își pierde și personalitatea juridică. Cu alte cuvinte, o unitate de invățământ ce abia mai supraviețuia și care, ca multe alte unități de învățământ din România, resimțea din plin scăderea demografică accentuată.
Foto: Lucrări la școala “Smaranda Gheorghiu”, în primăvara anului 2014
Cu alte cuvinte, școlile cu zeci de clase, ce învățău în paralel, “inventate” în perioada comunistă, au devenit anacronice, pur și simplu nemaivând pe cine să “conțină”. Mai ales în cazul unităților de învățământ mai slab cotate (ca să nu spunem de-a dreptul rău famate, cum, într-o bună măsură, se întâmpla și la școala “Smaranda Gheorghiu”, o unitate școlară la o margine de oraș, dintr-o zonă rezidențială cu probleme, unele ce au fost, evident asta, exportate și în unitatea de învățământ). În aceste circumstanțe, la debutul reabilitării, s-a spus că o renovare și extindere a capacității era tot ce trebuie pentru a transforma școala, din nou, în una atractivă, astfel că s-au pompat aproximativ 1,36 milioane de euro în reabilitarea și extinderea unității de învățământ (n.m.- 6,065 milioane de lei, majoritatea, peste 4,4 milioane de lei, fiind fonduri europene nerambursabile, prin POR- program operațional regional al ADR Muntenia Sud). O sală de sport, noi săli de clasă, un teren de sport, au fost parte din noutățile de la reînființata școală “Smaranda Gheorghiu”.
Foto: Noua “Smaranda Gheorghiu”, după reabilitare
Cu o întârziere de mai bine de un an, proiectul a fost dus la bun sfârșit (vorba vine), totuși. Noua unitate de învățământ fiind inaugurată prin septembrie 2015. Un proiect ce s-a desfășurat pe mandatul a doi primari ai Târgoviștei și care, poate și de asta, a avut numeroase probleme.
Foto: (Re)Inaugurarea școlii, în septembrie 2015 (directoarea școlii și administratorul public al Municipiului Târgoviște, de atunci, au fost prezenți la inaugurare)
Ce s-a întâmplat ulterior? Mai nimic. În sensul în care școala, proaspăt reabilitată și extinsă, nu a atras nicidecum mai mulți elevi. În continuare, unitatea de învățământ a fost o școală problemă, la care veneau cei care nu aveau altă alternativă. Dacă veneau.
Foto: sala de sport , recent construită, imediat după inaugurarea din septembrie 2015
Oricum, din ce în ce mai puțini (și) din motive obiective (demografia). Exact la 10 ani distanță, de momentul reabilitării, în toamna anului 2025, Consiliul Local Municipal Târgoviște, la propunerea primarului, vota mutarea definitivă a activităților de la “Smaranda Gheorghiu”, adică mutarea permanentă la o altă unitate de învățământ din zonă (n.m.– școala nr. 9, “Grigore Alexandreescu”, încă unitate de învâțământ extinsă, cu fonduri europene, la o capacitate de peste 3000 de locuri, dar care nu are nici măcar 1000 de elevi înscriși).
Practic, Proiectul <școală nouă și atractivă la “Smaranda Gheorghiu”>, din Târgoviște, își dădea obștescul sfârșit, la doar 10 ani distanță de momentul “nașterii”.
Foto: Curte exterioară și teren de sport (închis pentru utilizare, pentru că e “deteriorat”), la școala “Smaranda Gheorghiu”, în martie 2026
Totuși, octombrie 2025 nu avea să fie și momentul închiderii definitive a școlii “Smaranda Gheorghiu”. Printr-o inițiativă mai degrabă controversată, o parte dintre elevii școlii gimnaziale “Ioan Alexandru Brătescu Voinești” (nr.2), o școală din zona centrală a Târgoviștei, o unitate de învățământ extrem de solicitată, s-a hotărât a fi mutați în defuncta, deja, școală “Smaranda Gheorghiu“, între timp abandonată de foștii săi locatari.
Foto: Școala nr. 2 ( Ioan Al. Brătescu Voinești), din Târgoviște
Motivația mutării fiind că, astfel, copii de la școala nr. 2, nu vor mai fi nevoiți să mai învețe în două schimburi, ingnorându-se, totuși, alte argumente (contra), ale părinților, în general, unii ce nu au văzut neapărat cu ochi buni mutarea copiilor în altă zonă a orașului, una ce nu oferea deloc aceleași condiții, ca cele de la școala unde au învățat inițial și unde erau obișnuiți.
Foto: Terenul de sport și sala de sport de la “Smaranda Gheorghiu” au fost date în funcțiune în 2015. În martie 2026, acestea suferă degradări vizibile, terenul de sport fiind declarat “nefolosibil” (de către cadrele didactice)
Mai mult chiar, la fața locului, așa cum aveau să constate părinții, adică la fosta școală “Smaranda Gheorgiu”, nu mai există… (mai) nimic. Și ceea ce există, adică, spre exemplu, terenul de sport si sala de sport, construite prin proiectul de reabilitare finalizat în 2015, sunt parțial distruse (n.m.– accesul pe terenul de sport și în minicurtea exterioară a școlii este interzis, pentru micuți, aceste spații fiind considerate periculoase, pentru elevi, de către personalul didactic). Iar asta din motive mai mult sau mai puțin obiective (n.m.– precum vecinii din zonă).
Foto: Interior școala “Smaranda Gheorghiu”, anul 2016
Trăgând linie și adunând: O școală , “Smaranda Gheorghiu”, din Târgoviște, reabilitătă și extinsă cu fonduri europene, în 2015 (aproximativ 1,36 milioane de euro) a încetat să existe ,10 ani mai târziu. Investiția s-a evaporat, în sensul a care a fost anulată (măcar parțial) între timp. Cum, de altfel, au fost distruse, de vreme, și sloganurile trimfaliste care anunțau renașterea sistemului educațional de la Târgoviște (măcar), prin investiții în viitor si educație. Care viitor, care educație?
Și nu, exemplul școlii “Smaranda Gheorghiu” nu este singular. Este, probabil, doar primul, dintr-o serie ceva mai lungă. O serie în care reabilitările, prin extinderi, precum și cheltuirea (atragerea) a cât mai multor bani europeni, se fac doar pentru statisticile oficiale (n.m.– și buzunarele – unele cu dedicație – cui trebuie). Investițiile nefiind gândite neapărat pentru eficiență, ci doar pentru a lua ochii.
Că ele, investițiile dar și visele publice anunțate inițial, mor extrem de repede, aproape nici nu mai contează. Despre educație, cu adevărat, nu mai interesează pe nimeni, de fapt!
Ei, de zis, au zis, că fac și că le pasă. Restul…cine mai are timp și de “restul”?