Cu siguranță, multă lume spune, mai ales la momentele de mare bucurie publică, “ce frumos a fost!”. Atunci când momentul implică și copii, cel mai adesea, se spune că “a meritat efortul” sau că “nicio cheltuială nu e prea mare, pentru bucuria copiilor”. În spatele acestei percepții generale, însă, se ascund, mai de fiecarre dată, niște amănunte pe care, cu siguranță, cei care profită de satisfacția cvasigenerală, de moment, nu le-ar vrea cunoscute, de către publicul larg.


Foto: Imagini de la sărbătoarea de 1 iunie , din 2026, de pe stadionul “Eugen Popescu”, din Târgoviște
Și la Târgoviște, a fost, ca mai mereu, în ultimii ani, iarăși, distracție maximă, (și) de 1 iunie 2026. Asta pentru că, așa se spune, Primăria locală a băgat adânc mâna în bugetul local, pentru a cheltui, “fără număr, fară număr”, pentru fericirea celor mici (dar și mari). Aparent așa este, numai că, la o privire mai în amănunt, lucrurile capătă o altă dimensiune, una parcă nu la fel de entuziasmantă. În egală măsură, amănunte pe care, unii, cu siguranță, nu le-ar vrea aduse în prim plan.

Unul dintre cadourile pentru cei mici, pregătite la Târgoviște – așa s-a spus – a fost un așa numit show pirotehnic, ce a avut loc pe stadionul “Eugen Popescu”. Un show pirotehnic mai puțin obișnuit, care, deși poartă această denumire, este cu totul altceva de show-urile pirotehnice obișnuite (cele cu “artificii), iar asta pentru că este, după cum spune contractul din SEAP, un show cu praf colorat.


Foarte frumos! Deci, pe timp de zi, pentru câteva mii de spectatori (vreo 2000, maxim) au fost câteva “petarde” colorate, preț de câteva minute, cu mult zgomot și ceva praf. Foarte bine! Ce frumos!.

Foto: Contractul, așa cum apare în SEAP, pentru show-ul cu praf colorat de la Târgoviște, din 1 iunie 2026
Totul însă la prețul de 2600 de euro. Nici valoarea acesta poate că nu trezește emoții (n.m.- la banii lor!) așa că poate un alt amănunt va părea și mai interesant. Firma, SC Cruella Com SRL, din Pucioasa, județul Dâmbovița, este o firmă fără niciun angajat și o abonată doar la contracte cu statul (n.m. – Primăriile Târgoviște, prin Teatrul Tony Bulandra, sau Moreni fiind cel mai des întâlnite, în “portofoliul de contracte al firmei). Spre exemplu, din “cifra de afaceri” a anului 2025, de 87.868 de lei, nu mai puțin de 58.963 de lei erau din bani publici, contracte de achiziție directă, de la primării din Dâmbovița.


Foto: date firma Cruella COM SRL, așa cum apar ele în surse publice (lista firme,ro sau sicap.ai)
Ca să fie și mai clar: Firma aparține unui anume Constantin Roșoiu. Acesta apare, în acte, ca soț al Ceraselei Roșoiu, pe contul de facebook al respectivei doamne apărând, iar “fără numar, fară număr”, fotgrafii de întâlnirile recente al organizației de femei ai PSD Dâmbovița, aceasta apărând, la fotorafii, alături de conducerea partidului.




Sursa foto: Facebook/ Cerasela Roșoiu
Probabil că merită a fi amintit că toate contractele cu administrații publice, ale celor de la SC Cruella Com SRL, din Pucioasa, județul Dâmbovița, sunt cu primării ce au conduceri PSD. O întâmplare, desigur. Cum tot o întâmplare este că toate contractele cu bani publici sunt prin achiziție directă, De la o firmă ce nu are vreun angajat legal. O firmă ce livrează…praf colorat. Contra bani publici, Și nu puțini.

Desigur că este doar un exemplu, iar sumele nu sunt extraordinare. Din păcate, pentru noi toți, este, însă, mai mult decât un exemplu fără importanță și nște coincidente.
Asta pentru că…s-ar putea să fie vorba despre un sistem…de cheltuire a banilor publici.
