Legea carantinării și izolării, trimisă de Guvernul Orban către Parlament, pentru aprobare, nu va fi votată de PRO România. De fapt, “nimic ce vine” de la Guvernul liberal nu va fi votat de Pro România, anunță președintele filialei dâmbovițenea PRO România, senatorul Adrian Țuțuianu.
Într-o conferință de presă ,în care s-a vorbit mult despre subiectul fierbinte al zilei, în speță legea elaborată de Guvernul Orban, pentru a pune în acord cu deciziile CCR legislația actuală, în ceea ce privește izolarea, tratarea sau carantinarea persoanelor, în România, în situații de criză epidemiologică, (cum este și în momentul de față, în cazul coronavirusului), cei de la Pro România Dâmbovița, au anunțat, prin Adrian Țuțuianu, că nu votează nimic, atâta timp cât vine de la Guvernul Orban.
Pe scurt, senatorul Țuianu spune că, partidul din care face parte nu a votat nici investirea Guvernului (Orban 1, Orban 2), nici starea de urgență, nici starea de alertă și, în consecință, fiind consecvent, nu va vota nimic, în Parlament, din ceea ce vine de la Guvernul liberal Orban.
“Am un punct de vedere, pe care l-am elaborat la Pro România, dacă vă interesează. El are 8 pagini.(…) Acest proiect încalcă grav drepturi și liebertăți fundamentale. El nu poate fi corectat în niciun fel.”
A spus Țuțuianu. Acesta a mai afirmat că Pro România nu va vota nicio lege, indiferent de ce modificări vor fi aduse proiectului, de către parlamentari, înainte de votarea în plen.
Într-un discurs argumentativ de câteva zeci de minute, Țuțuianu a încercat să explice de ce nu este bun proiectul scris de Guvernul Orban, dar și că Pro România nu votează nimic, indiferent căte modificări vor fi aduse. Adrian Țuțuianu este unul dintre parlamentarii ce nu a purtat vreodată mască (“Mie nu-mi place să port mască, de asta nu intru în magazine,nu fac cumpărături, ca să nu fiu obligat să port mască.”, este chiar declarația senatorului, facută în data de 9 iulie,în timpul conferinței de presă). Nici la vreo întrunire publică sau conferință de presă, indiferent dacă a avut loc în interior sau în exterior, Adrian Țuțuianu nu a fost văzut purtând vreodată mască.

În momentul de față nu există nicio prevedere legală prin care cetațenii să poată fi internați în spital, dacă au coronavirus. De asemenea, și cei care erau internați, asimptomatici sau simptomatici, au putut pleca acasă, la cerere (fiind înregistrate mii de asemnea cazuri, deja). De asemenea cetățenii, ce aleg izolarea la domiciliu, nu mai pot fi verificați dacă respectă izolarea sau carantinarea, forțele de ordine nemaiavând atribuții în acest sens. Totul se rezumă o recomandare pentru cei infectați de a se izola sau a respecta distanțarea socială. Lucru ce probabil că este respectat într-o foarte mică măsură.

