Paradoxul Sorana! Sportiva din Târgoviște face performanțele carierei, în anul retragerii.

Sorana Cirștea, adică jucătoarea de tenis originară din Târgoviște, a ajuns să fie, într-un fel, un etalon al sportului românesc al ultimilor ani. Cu rezultate ivite parcă de nicăieri și cu recorduri personale ce, uneori, par că sfidează logica, Sorana este, la jumătatea lui 2026, în prim-plan. Totodată, este, dincolo de jucătoarea de tenis numărul 1 din România, și un “produs” care se vinde.

Dovadă stau sutele, miile probabil, de reacții, în special din social-media, ce glorifică cea mai recentă performanță a Soranei. Evident este vorba despre prima victorie a carierei în fața unui număr 1 din ierarhia WTA. S-a întâmplat la Roma (turneu categorie WTA 1000), în urmă cu două zile, în fața Arynei Sabalenka (Belarus, nr. 1 WTA), după un meci “cu de toate”, închis de Sorana cu o victorie în prelungiri (2/1 la seturi). Evident că performanța sportivă, statistic vorbind, adică o calificare în “optimile” unui turneu de categorie WTA 1000, nu este neapărat ceva extraordinar, Sorana având și rezultate cu mult mai bune în carieră, astfel că valul de entuziasm, creat în urma acestei victorii, ar trebui privit, probabil, și prin prisma faptului că există mulți ce au speculat în interes personal victoria Soranei, în fața numărului 1 mondial.

După cum spuneam, lipirea de perfomanța altora, oricât de mică dar cu potențial de a fura privirea, este sport național (și) în România. Toată lumea încercând să câștige ceva capital, fie politic, fie de audiență personală, fie notorietate de net, prin alipirea la performanțele unor sportivi. Da, se întămplă de multă vreme, dar asta nu înseamnă că este mai normal, date fiind aceste circumstanțe.

Nu despre asta este vorba, însă.

Sorana este, în sine, un paradox. Ajunsă la 36 de ani și într-o formă fizică de invidiat, probabil cea mai bună a carierei, iar asta în condițiile în care în tinerețe s-a luptat, o vreme, cu cântarul, Sorana Cîrstea este în ultimul an al carierei, după cum a anunțat.

Foto: Clasament live al jucătoarelor de tenis, Sorana este locul 26 în clasament, în urcare de o poziție, în data de 11 mai 2026

Paradoxul este că, 2026, este posibil să fie cel mai bun an al carierei de sportiv a Soranei. Cu un personal best în 2013 (n.m. locul 21 în ierarhia WTA), Sorana este, momentan, pe poziția cu numărul 26 în clasamentul mondial, odată cu calificarea în optimile tuneului de la Roma. O victorie în turul următor, și deci o calificare în “sferturi”, îi poate aduce Soranei încă vreo 100 de puncte WTA, dar și un salt până pe locul 25 în clasament.

În cazul în care ar câștiga turneul (n.m.- performanță, totuși, destul de greu de realizat) Sorana ar putea sări, atenție!, până aproape de locul 15, în clasamentul WTA. Deci cu mult mai sus de maximul de până acum, acel loc 21 din 2013.

Și mai paradox, dacă se poate spune așa, este că Sorana are șansa, chiar în teoreticul an al retragerii din cariera de sportiv, să se califice la Turneul Campioanelor din 2026!.

Foto: Clasament 2026 pentru calificare la Turneul Campioanelor. Sursa foto-https://www.wtatennis.com/rankings/race-singles

Momentan, Sorana se află pe locul 15 (n.m. primele 8, la final de sezon, se califică la Turneul Campioanelor), dar, dacă trendul actual este menținut, poziționarea, la final de 2026, între primele 8 jucătoare ale lumii (clasament exclusiv pentru 2026 și nu cel general, mondial) nu mai pare deloc o utopie. Ar fi, iarăși, cea mai bună performanță a carierei, pentru Sorana.

Pentru asta ar fi necesar și suficient (probabil) ca Sorana să depășească cea mai bună performanță a carierei la un turneu de Grand Slam, respectiv sferturile de finalâ înregistrate, în 2009, la Roland Garros, dar și, în 2023, la US Open.

Râmăne de văzut dacă, dincolo de calculele statistice, “paradoxul Sorana” chiar va avea loc și în acest sens. Dincolo de forma fizică și știința jocului, pentru a ajunge într-o semifinală la un turneu de Mare Șlem, este nevoie de ceva mai mult. În special anduranță și rezistență fenomenală la efort pe termen lung. Când te lupți cu puștoiace ca Gauff sau Andreeva, pentru care problema asta nu există, cei 36 de ani ai Soranei s-ar putea să cântăreasca mai greu.

Dar, până la urmă, Sorana chiar a arătat că poate “uita” de statistici și prognoze. Mulți zic că ar trebui să uite și de promisiunea cu retragerea, la final de 2026. Dar asta doar ea știe, dacă este posibilă și dacă paradoxul Sorana chiar poate să meargă mai departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *