Padina-Peștera: Haz de necaz, cu noroiul până la “gât”

Ca de obicei, și recentele Sărbători Pascale au adus în zona montană dâmbovițenă un puhoi de turiști. De fiecare dată, în principal din cauza dificultăților de acces (dar și din cauza turiștilor, ce ar vrea să parcheze automobilul personal chiar în vârful muntelui, dacă ar putea), zona Padina-Peștera, din Bucegii dâmbovițeni, se transformă într-un ținut al haosului și, de multe ori, al deznădejdii, pentru mulți dintre cei care pleacă la munte cu gândul că scapă de stresul cotidian.

Padina-Peștera, cul lacul Bolboci (vedere aeriană august 2020)

În perioada 1-4 mai, în Bucegi, zona Padina-Peștera, dezastrul a fost și mai accentuat, parcă, decât de obicei. Cu două căi de acces către stațiunea turistică Padina-Peștera (DJ 713 și DJ 714) mulți au crezut că zona reprezintă idealul pentru petrecerea sărbătorilor pascale. Greșit!

Hartă- DJ 713 si DJ 714

DJ 713, cunoscut și ca Transbucegi ( arteră aflătă în administrarea CJ Dâmbovița și CJ Prahova) a fost un adevărat infern al traficului auto:

Transbucegi 1-3 mai 2021 (Sursa foto- adevarul.ro, via Ionut Parghel)

Ce de-a doua arteră ce permite accesul auto în zona stațiunii turistice Padina-Peștera, DJ 714 (drum aflat în administrarea CJ Dâmbovița) a reprezentat un cosmar și mai mare, pentru cei care s-au încumetat pe acest drum.

Ploile și faptul că drumul este unul neasfaltat ( dintotdeauna) au tranformat DJ 714 într-o mocirlă, imposibil de străbătut ( pe mai multe segmente). Mai mulți șoferi au fost nevoiți să apeleze la ajutorul firmelor de tractări auto, după ce au rămas cu mașinile pur și simplu blocate în noroi (în zona cabanei Bolboci).

Sursa foto- Captură postare digi24.ro

Nimic nou, totuși. Astfel de situații, dată fiind structura drumului, nefiind neapărat o noutate. Pe de altă parte, situațiile create, au generat un val de nemulțumiri. Cele mai multe îndreptate către CJ Dâmbovița, organism ce are în administrare cele două artere amintite. În general, răbufnirea și “urările” de bine, la adresa CJ Dâmbovița, au fost în spațiul virtual, al rețelelor de socializare.

O reacția am regăsit și din partea unor “oficiali”. Cei de la Asociația Turistică Padina-Peștera au comentat, într-un mod inedit, la o postare, amintind despre incidentele de pe DJ 714, fără a preciza explicit către cine se îndreaptă ironia (n.m. CJ Dâmbovița), totuși, fiind evident acest lucru: Iată postarea, în integralitatea sa:

În rest, rămăne ca și până acum. Așteptăm următoarele…evenimente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *