Liberalii vor să îl “transfere” pe Ilie Bolojan (primar Oradea) la…Târgoviște

Liberalii au recurs la argumentul “imbatabil” în lupta politică pentru câștigarea Primăriei Târgoviște. Primarul liberal din Oradea, Ilie Bolojan, a fost anunțat că va veni la Târgoviște, alături de întreaga sa echipă de consilieri, ce s-a ocupat, la Primăria Oradea, de implementarea proiectelor cu fonduri europene. Nu este vorba însă de o candidatură a primarului din Oradea, la primăria Târgoviste, ci doar de un ajutor pe Bolojan l-ar fi promis Târgoviștei, dacă primăria va fi câștigată de liberali, după cum s-a precizat într-o conferință de presă, a PNL Târgoviște.

Oradea reprezintă vârful dezvoltării din România, în ceea ce privește absorția fondurilor europene. În jurul primarului (n.m. Ilie Bolojan) este adunată o întreagă echipă, ce nu are nicio legatură cu segmentul politic sau banii din primării, așa cum suntem obișnuiți noi, în sud. Primăria a obținut finanțări din fonduri europene de 300 de milioane de euro, reușind performața de a atrage la fiecare euro investit de administrația locală alți 3 euro din fonduri europene. În ultimii ani s-au construit 4 parcuri industriale, la nivelul orașului, însumând aproximativ 200 de ha, cu zeci de mii de oameni, bine plătiți. (…) Digitalizarea este pe primul plan în Primăria Oradea. (…) Acolo totul este dedicat cetățenilor orădeni. (…) 100 de șanteriere sunt în acest moment la Oradea.(…) Secretul succesului? Banii orădenilor sunt investiți în cofinanțarea proiectelor mari cu fonduri europene. (…) Ne dorim ca să facem din Târgoviște o nouă Oradea.(…) Primarul Ilie Bolojan împreună cu întreaga echipă de implementare a proiectelor și-a manifestat disponibilitatea de a veni la Târgoviște, să ne ajute să găsim cele mai bune opțiuni pentru a dezvolta acest oraș.”

Declarație Aurelian Cotinescu, președinte PNL Târgoviște.

Municipiul Oradea este unul dintre orașele transilvane, alături de Cluj-Napoca și Alba-Iulia, unde gradul de absorție a fondurilor europene, per cap de locuitor, este cel mai mare din România. Beneficiind și de o structură preexintentă peste ceea ce se regăsea la sud de Carpați, orașele amintite au devenit rapid aproape de nerecunoscut, și datorită atragerii de fonduri europene.

La Oradea, în mandale primarului Ilie Bolojan, întreaga față a orașului s-a schimbat, iar acest lucru este vizibil, un mare merit fiind atribuit și edilului șef ce a știut să utilizeze fondurile europene (bani nerambursabili) orașul devenind un adevărat exemplu de bune practici în administrație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *