“Injecția de adrenalină” sau “Încununarea regilor din off road”, are loc lângă Târgoviște (Șotânga). Etapa a 5-a din Campionatul Național de Off Road

De câțiva ani, la Târgoviște, mai bine spus în apropierea orașului, are loc un eveniment inedit, cel puțin pentru dâmbovițeni. În organizarea celor de la CORB 44 ( Club Off Road București) și în 2021, în vecinătatea vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești, are loc o etapa din campionatl național de off road, o competiție a adrenalinei pe 4 roți.

“Etapa a 5-a din Campionatul Național de Off Road va debuta vineri, 08 octombrie, la Șotânga, Dâmbovița și se va încheia duminică, 10 octombrie.

Conf. de presă CORB 44, Târgoviște 06.10.2021

Corb Adventure Days este o etapă de tradiție iar acum, în 2021, aceasta a ajuns la a 8-a ediție. Competiția se desfășoară sub egida Ministerului Tineretului și Sportului (M.T.S.), al Federației Române de Automobilism Sportiv (F.R.A.S.) și al Comisiei Naționale de Off Road.

   Ca în fiecare an, și anul acesta pregătim trasee frumoase și pline de aventură, astfel că fiecare zi va fi o nouă provocare. Traseele vor avea intre 60 și 80 km lungime și vor fi diferențiate ca grad de dificultate, în funcție de categoria de participare. Am decis să mergem pe formatul clasic al unei etape de campionat cu două zile de off-road și festivitatea de premiere în ziua a treia.

Startul și finișul sunt comune pentru toate clasele Standard, Challenge, Open, SSV, Extrem și Hobby. Toate se vor desfășura în locul deja binecunoscut: Șotânga, Dâmbovița.

La clasa Standard echipajele vor parcurge un traseu de aproximativ 80 km /zi, cu un grad de dificultate adaptat accestei clase, în timp ce la Challenge, sportivii vor parcurge un traseu ușor diferit, mai greu dar cu același număr de kilometri.

Concurenții clasei Open vor avea de parcurs zilnic un traseu de aproximativ 60 km.

La Clasa Extrem, sportivii își vor demonstra abilitățile pe cei aproximativ 60 km pe care îi vor parcurge într-o zi, în timp ce la SSV (Side by Side), sportivii vor avea un traseu zilnic tot de 60 km.

   Clasa Hobby este categoria pentru cei care vor să se acomodeze cu rigorile unui concurs înainte de a face pasul către Campionatul Național de Off Road. Participanții acestei clase, vor avea de parcurs zilnic un traseu de aproximativ 80 km. Traseul este un antrenament pentru navigatori și o ocazie pentru toți participanții de a-și testa capacitățile și abilitățile de pilotaj, viteza de reacție și adaptabilitate la echipă. Concurenții se acomodează cu atmosfera și își cunosc viitorii adversari. Copiloții vor avea ocazia să navigheze pe road book și, ca măsură de siguranță, vor primi un track pentru confirmarea pozițiilor.

     La probă sunt acceptate însă doar mașini de teren cu tracțiune 4×4 și anvelope cu profil minim AT. Sportivii clasei Hobby vor avea mai multe probe speciale, stagii de navigare, dar și aplicații practice (teorie și practică privind ABC-ul în off road). Această clasă nu punctează în Campionatul Național de Off Road.

Imaginile din acest articol sunt de la diția din 2020 a competiției organizate de CORB 44, tot la Șotânga, în județul Dâmbovița

Organizatorii fac apel la respectarea măsurilor de distanțare socială și respectarea recomandărilor autorităților pentru stoparea răspândirii pandemiei. Totodată, CORB 44 își rezervă dreptul de a modifica traseele și orarul competițional, dacă starea vremii va periclita desfășurarea etapei în condiții de siguranță.

Au anunțat cei de la CORB 44.

IJJ Dambovița a anunțat că:

Jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți în perioada 7 – 10 octombrie a.c., în localitatea Șotânga și împrejurimi cu ocazia desfășurării “CORB Adventure Days 2021”, eveniment aflat la etapa a V-a din Campiontul Național de Off Road și care se adresează în exlusivitate mașinilor 4×4.

Pe această cale, adresăm participanţilor următoarele recomandări preventive:

  • să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
  • să respecte regulile adoptate de organizator, precum și măsurile de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • să respecte măsurile de siguranță impuse de organizator în ceea ce privește desfășurarea competiției de off-road;
  • să păstreze o distanță corespunzătoare față de traseele/zonele special amenajate pentru desfășurarea probelor de concurs;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

1 Reply to ““Injecția de adrenalină” sau “Încununarea regilor din off road”, are loc lângă Târgoviște (Șotânga). Etapa a 5-a din Campionatul Național de Off Road”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *