Chindia Târgoviște învață, dureros, că sportul este o industrie (în care trebuie să și produci, nu doar să ceri) și că “sacul” nu este fără fund, indiferent despre ce sac vorbim. Dâmbovițenii au bifat al treilea eșec consecutiv, în liga I de fotbal, iar înfrângerea, înregistrată în condițiile unui arbitraj vădit părtinitor, în favoarea adversarilor târgoviștenilor, a adus tensiuni fără precedent, cel puțin declarativ, la clubul târgoviștean (n.m. târgoviștean doar cu numele).

Gaz Metan-Chindia 1-0 (1-0)
Gaz Metan Mediaș și Chindia s-au întâlnit, la Mediaș, pe terenul echipei ardelene, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 22 din Liga I de fotbal. La capătul unui meci fără prea multe realizări, din partea celor două echipe, Gaz Metan s-a impus cu 1-0, printr-un gol marcat, din penalty, în prima repriză.
Echipele trimise pe teren;
GAZ METAN (4-2-3-1): Pleșca (cpt.) – Butean, Baco, Yuri, Velisar – Junior, Deaconu, Chamed – Horșia, Valente, A. Sarr
REZERVE: Buzbuchi, Trif, Romeo, Larie, Pambou, P. Costea, Ze Manuel, De Moura, Nițu
ANTRENOR: Mihai Teja
CHINDIA (4-4-2): Aioani – Căpușă, Pițian, Fomba, Dinu – Diaz, Iacob, Dulca, Dumitrașcu – Popa, Florea (cpt.)
REZERVE: Moldovan, Martac, Kocic, Berisha, Șerban, Atanase, Ioniță, Ameogo, Mitrea
ANTRENOR: Emil Săndoi

Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 37 și a fost înscris de Ronaldo Deaconu, din penalty, după ce arbitrul a acordat ușor lovitură de pedeapsă, la un fault comis de Fomba.

Târgoviștenii au solicitat în două rânduri penalty, în prima repriză, la faulturi în careu asupra lui Iacob si Florea. Niciuna dintre solicitări, în ciuda faptului că faulturile au fost clare, nu a avut sorți de reușită, arbitrul refuzând acordarea loviturii de pedeapsă.
În repriza secundă Chindia a dominat dar nu a reușit să își creeze ocazii importante de poartă, în vreme ce gazdele aproape că au renunțat la atac, după marcarea golului. S-a terminat 1-0, pentru Gaz Metan, rezultat care aduce echipa Chindia pe locul 9 în clasament.

Reacții vehemente după meci
Primul ce a reacționat, după “vicierea de rezultat”, cum a fost catalogat de multă lume scorul înregistrat după Gaz Metan -Chindia, a fost antrenorul oaspeților, de la această partidă, Emil Săndoi. Fostul international a avut unu discurs extrem de acid la adresa manierei de arbitraj,inclusiv cel de la meciul CFR CLUJ-Chindia (scor 1-0).

“Ce pot eu să le spun jucătorilor mei după acest joc? Noi n-avem un buget să aducem jucători. E inadmisibil, de trei etape… La CFR, totul împotriva noastră. La meciul de astăzi, i-am spus domnului arbitru că-mi rup carnetul de antrenor și nu mai calc în viața mea pe niciun stadion de fotbal dacă nu se acordă la cele două faze pe care le-am avut lovitură de la 11 metri. Ei sunt intangibili. Noi vorbim civilizat, ce să fac? Să umblu cu pastilele după mine? Nu e posibil să faci asemenea greșeli!
Noi avem o echipă tânără, cu jucători fără experiență. Noi nu suntem FCSB, să avem valoare individuală, vrem să creștem, dar cum să creștem așa? Cu CFR meritam un egal, azi, la fel, să zic că dădea doar un penalty, meritam un penalty. Cine sunt condamnați? Eu și jucătorii! De ce? Pentru greșelile unora? Sunt unele momente în care te ia capul, parcă văd alt meci unii dintre ei.
Trebuie să plătească cineva, nu noi! Noi muncim de dimineață până seară cu jucătorii, le arătăm cu mâna, cum să dea o pasă lungă. Dacă noi încercăm să educăm jucătorii, să fie educați și ceilalți, să nu mai dea dovadă de lipsă de respect. Dar asta este situația.
Am fost printre primii care am spus că VAR-ul este sfânt. I-am zis arbitrului că-mi rup carnetul dacă nu trebuia să acorde două lovituri de la 11 metri. Asta e. Ce pot să spun mai mult de atât? Ce să spun mai mult de atât? Pot doar să le mulțumesc frumos”, a declarat Emil Săndoi.

În afara faptului că antrenorul târgoviștenilor are dreptate, în multe dintre cele punctate în discurs, nu este amintit și faptul că cei de la Chindia nu reușesc să câștige de 4 etape, în liga I, iar echipa, practic, supraviețuiește datorită apărării, în atac echipa lui Săndoi este pe ultimul loc în prima divizie (doar 19 goluri marcate în 22 de meciuri). La capitolul apărare (20 de goluri primite) târgoviștenii împart poziția 3-5, într-un clasament la acest capitol în liga I.
Eșecul înregistrat în fată celor de la Gaz Metan, în condițiile unui arbitraj părtinitor, în favoarea celor de la Mediaș a adus o reacție și din partea Primăriei Târgoviște ( administrația publică de la Târgoviște, alături de CJ Dâmbovița, si fondurile ce revin Chindiei din drepturile de televizare, asigură integral bugetul echipei, așadar un buget asigurat aproape exclusiv din fonduri publice).

Nu pretindem să fim favorizați, ci doar o chestiune de bun simț: meciul să se joace pe teren și echipa mai bună să câștige. Dar nici nu putem lupta împotriva a 11 jucători plus o brigadă de arbitri. Nu avem cum. Nu avem putere.Cu ce sunt vinovați jucătorii Chindiei pentru că au fost condamnați astăzi să piardă? Cine le dă lor punctele înapoi? Cine face dreptate?Cu ce sunt vinovați suporterii incredibili ai echipei că favoriții lor sunt terfeliți de către un arbitru?Într-o perioadă în care finanțarea sportului de către comunitățile locale este extraordinar de dificilă, astfel de momente pot destabiliza orice efort. Munca, transpirația, vânătăile din iarbă anulate de niște decizii absurde.Sunt indignat după meciul de azi. Clubul va depune mâine un memoriu la Comisia Centrală a Arbitrilor.
Declarație Daniel Cristian Stan, primar Târgoviște
Evident că reacția edilului de la Târgoviște poate fi justificată, în contextul meciului dintre Gaz Metan și Chindia. Numai că reacția este mai degrabă cea de suporter și nu una de oficial al echipei, fiind evident că nu cu amenințări voalate și cu demersuri (memoriul către CCA) ce nu au legătură cu administratia publică se poate rezolva ceva. Nu se poate rezolva nimic nici dacă memoriul este depus de către club, în afara unei eventuale suspendări, de la delegare la meciuri, a brigăzii ce a influențat rezultatul din meciul celor de la Chindia.

Târgoviștenii învață, practic, acum, că fotbalul este un stat în stat, o industrie de nivel mondial, ce excede chiar si limitele de putere ale autorităților statale, nu mai vorbim de autoritatea locală, iar indignarea locală, chiar dacă justificată, nu rezolvă nimic. La Chindia (echipă ce nu are un stadion propriu, joacă toate meciurile în deplasare, nu deține în proprietate decât o “mână” de jucători, în rest crescând jucătorii altora, fotbaliști împrumutați, iar finanțarea, destul de generoasă, atunci când vorbim de salariile jucătorilor, este exclusiv din fonduri publice) se anunță vremuri tulburi.
După cum spuneam, niciun sac nu este fără fund. Indiferent despre ce “sac” vorbim.
One Comment
Pingback: Marcel Ghergu (președinte Chindia)- Acuzații dure la adresa arbitrilor: "Să fie retrași...Unii mai arestează câte o minge, un prosop." - Valahia Media