Într-o vreme în care mai toată lumea vorbește despre bugete (banii statului) și despre cât de greu o să fie, pentru că banii nu mai sunt, de la Târgoviște este anunțată, într-o formă destul de plastică, Apocalipsa dezvoltării urbane.
Pe scurt într-o conferință de presă, actualul edil șef al Târgoviștei, Cristian Stan (n.m. conferință de presă susținută la sediul partidului din care face parte, PSD în cazul de față) a făcut din nou un anunț mai degrabă sumbru, cu privire la dezvoltarea localității. Nu mai primim bani de la Stat, nu mai putem să facem ce avem de gând să facem, este, pe scurt și în sinteză, discursul edilului de la Târgoviște.
Cum, deocamdată, proiectul bugetului de stat și alocările financiare ce revin administrațiilor locale nu este definitiv, se mizează pe o presiune pusă asupra Executivului pentru a schimba modul de calcul si împărțire a banilor. Fie că vorbim de comune, orașe sau municipii, evident fiecare comunitate în parte dorind mai mult, decât este propus.
Cum este calculat bugetul unei localități
Fiecare administrație locală colectează taxele și impozitele impuse firmelor și persoanelor fizice, taxe și impozite stabilite de primar și Consiliul Local. În medie, potrivit datelor Ministerului de Finanțe, un oraș cu 15.000 de locuitori adună circa 5 milioane de lei din taxele și impozitele locale (calcul făcut la nivelul anului 2019).

La aceste sume se adaugă alocările de la bugetul de stat, care vin din două surse. Prima este reprezentată de taxele și impozitele plătite de salariații din acele comunități. Apoi, din cotele de TVA, fiecare oraș primește alte alocări. Însă aceste două surse, taxele pe veniturile salariale și cotele TVA, nu au depășit în anul 2020 suma de 830 de lei pe cap de locuitor pentru un an calendaristic. Presiunea, în 2021, este ca alocarea bugetară, de la stat, să nu fie mai mică de 950 de lei pe cap de locuitor (de la bugetul de stat), altfel, spun reprezentanții Asociațiilor Orașelor (AOR) și cei din Asociația Municipiilor (AMR), comunitățile mai mici sunt condamnate la subzistență, dacă nu chiar faliment.
În aceiași linie a fost și discursul edilului de la Târgoviște, ce a anunțat că un proiect (de fapt mai multe) aflat în derulare în oraș, respectiv reabilitarea Stadionului “Eugen Popescu” (n.m, demarată în iulie 2019, cu fonduri proprii, de administrația locală de la Târgoviște) nu va putea fi finalizat fără ajutot guvernamental. Financiar, evident.

” Cer, în mod expres, parlamentarilor PNL, să solicite Guvernului sprijin ca să asigure o finanțare, măcar parțială, la Stadionul Eugen Popescu. Hai că puteți!…Spun asta pentru că, în condițiile unui buget foarte strâns, sunt câteva investiții la care avem nevoie de sprijin, în rest ne descurcăm cu fonduri europene și PNDL.”
Declarație Cristian Stan, 15 februarie 2021

În cazul în care nu s-a înțeles, primarul Târgoviștei spune că proiectul de reabilitare a stadionului “Eugen Popescu” nu va fi dus la final fără ajutor financiar de la Stat, dar asta în condițiile în care proiectul este unul exclusiv local, demarat, așa cum spuneam, în iulie 2019, cu fonduri obținute dintr-un împrumut bancar, de către administrația locală. Fonduri ce, se pare, că nu au fost suficiente pentru a finaliza proiectul (vezi foto articol cu stadiul actual de realizare al acestuia).
Cum spune și edilul Târgoviștei, cu adresă la reprezentanții PNL, dar, evident ca vorbele sunt cu valabilitate extinsă, la toată clasa politică, “în campanie electorală au făcut multă gargară politică și au promis”.

Pe de altă parte, și 1-3 sau 1000 de amendamente depuse, la Legea bugetului de stat, de către parlamentarii de Dâmbovița, PNL, USR sau PSD, nu au prea mare importanță, pentru că este evident că toată lumea (reprezentanții tuturor județelor) va face propuneri, pentru alocări suplimentare, pentru comunitățile pe care le reprezintă. Ceea ce nu înseamnă că se va și aproba ceva. Până la urmă, sacul bugetar e același, tot peticit, și a da mai mult într-o parte ( n.m chestia cu echitatea și împărțirea după nevoi este valabilă doar în discursul politic, nu s-a întâmplat niciodată), înseamnă a lua din altă parte.

Își închipuie cineva că între prioritățile de împărțire a puținului bugetar se va încurca cineva de stadionul de la Târgoviște? Adică să se ia din altă parte pentru a da unei administrații locale, cel puțin din tabăra opozanților politici, pentru ca, ulterior, la următoarele alegeri și la tăieri de panglici, să fie amintit doar faptul că “noi am făcut și alții nu au făcut”. Mai ales că este vorba despre un proiect unde Statul nu a fost implicat de la bun început? Ar fi doar o naivitate, ca să nu spunem mai mult. Mai ales că Dâmbovița si Târgoviștea are “supărari” mult mai mari, la capitolul subfinanțare a unor proiecte de dezvoltare, cum ar fi DN 71 sau situația COS Târgoviște.
În loc de concluzie.
Cel mai probabil, reabilitarea stadionului “Eugen Popescu” de la Târgoviște va fi finalizată în…următorul cincinal. Până atunci, altele sunt prioritățile și probabil că aceasta este si realitatea obiectivă. Cu siguranță că pentru fanii echipei de fotbal Chindia Târgoviste nu este valabilă aceasta concluzie, dar, în vremurile actuale, este mai greu, dacă nu cumva imposibil, ca toată lumea să fie mulțumită.
După cum spuneam, sacul bugetar e mai mic, în 2021, și în plus au începus să i se descoasă și multe prea multe petice cu care a fost căptușit, în ultimiii 30 de ani.