Dacă v-ați întrebat vreodată care este rețeta cea mai simplă pentru a face bani rapid și ușor, adică fără prea mare bătaie de cap, răspunsul este simplu: Trebuie să lucrezi cu Statul și, cel mai important, să cunoști pe Cineva, mai exact un Cineva ce să te cadorisească cu o atribuire cu… dedicație!
Ce ați spus? Nu se poate “chiar așa”!
Ba se poate. Și încă cum!

În iunie 2026, primăria orașului Găești, din județul Dâmbovița, anunța demararea proiectului:

Concret, administrația locală aplica la programul de incluziune socială a persoanelor vârstnice, finanțat cu aproximativ 1 milion de euro , de către UE (n.m.– mai exact 4.971.696,98 lei).
Proiectul a început la data de 1 iunie 2026 și se va desfășura pe o perioadă de 42 de luni, respectiv până la 30 noiembrie 2029.

“Beneficiarii proiectului
Proiectul se adresează unui număr de 108 persoane vârstnice din Orașul Găești, care vor beneficia de servicii specializate de îngrijire la domiciliu și de măsuri de sprijin menite să contribuie la menținerea unei vieți independente și active în comunitate.
Din totalul beneficiarilor, 11 persoane aparțin etniei rome, proiectul contribuind astfel la promovarea egalității de șanse, a nediscriminării și a incluziunii sociale pentru grupurile vulnerabile din comunitate.” se spune, între altele, în descrierea proiectului.

Dincolo de aceste repere, trebuie spus că acest tip de proiect a fost unul dintre cele preferate de administrațiile locale din România, iar asta pentru că, îndeplinirea proiectului, este greu de…contestat.
Toate bune și frumoase, se spune, iar asta pentru că ce e rău dacă vor fi ajutați 108 bătrâni din Găești? Nimic rău, evident (n.m.– dacă se va face acest lucru). Dar, până acolo, stați să vedeți cine se bucură mai tare.
În primul rând: ce faci când implementezi, ca admnistrație locală, un proiect cu fonduri europene, unde nu ai prea mare experiență în domeniu?
Exact, cauți un specialist, mai mulți poate, care să te ajute cu expertiză și consultanță. Ei bine, exact asta NU a făcut Primăria Găești!

Foto: datele de identificare, de la Registrul Comerțului, pentru firma SC Euromyntra SRL, așa cum apar ele pe site-ul listafirme.ro.

De fapt, a făcut ceva, a plătit consultanță de specialitate. Dar unei firme care “nu există”.
În data de 28 octombrie 2026, Primăria Găești și firma Euromyntra , din sectorul 3, BucureștI, încheiau un contract în valoare de 41.000 de euro (205.000 de lei) pentru “Furnizare asistență consultativă documentată” pentru proiectul „Furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Oraș Găești, jud. Dâmbovița”, cod SMIS 353405. cu “asistență documentată pentru probleme transmise punctual de managementul de proiect“, se mai precizează în contract.

Foto document: Contract înscris în SEAP, pentru proiectul de asistență bătrâni, la Găești, părțile fiind administrația locală și firma SC Euromyntra SRL.
Cu alte cuvinte, când Beneficarul fondurilor europene, adică Primăria Găești, se va încurca, în cerințele proiectului, cel cu asistența la domiciliu pentru cei 108 pensionari din oraș, ce o să fie ajutați până în anul 2029, sună la firma Euromyntra, iar “specialiștii” de acolo rezolvă problema.
Specialiști, specialiști, dar cât de specialiști?
Păi, să vedem:

Foto document: Datele financiare pentru firma SC Euromyntra SRL, așa cum apar ele înregistrate la Registrul Comerțului
Firma Euromyntra, înființată în mai 2023, cu un cod CAEN (de activitate) nr. 7112, “Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea” (n.m. – inițial, firma se ocupa cu activități de plasare a forței de muncă) are 0 (zero) specialiști! În orice! Iar asta pentru că firma nu a avut niciun angajat (ultimul bilanț valabil, din anul 2025, arată asta). Niciodată! De altfel, cifra de afaceri pe ultimul an (2025), a firmei , este de 35.500 de lei. Adică 7100 de euro.
Firma nu are niciun contract înregistrat în SEAP, până la cel din octombrie 2026, cu Primăria Găești (n.m.– în sistemul electronic de achiziții publice apar toate contractele cu autorități ale Statului), dar nici în rest nu pot fi foarte multe contracte, la o cifră de afaceri totală, a firmei, de doar 35.000 de lei. O firmă și fără cifră de afaceri înregistrată oficial în anii 2023 și 2024.
Revenind în octombrie 2026: o firmă din București, fără angajați, fără activitate, fără nicio experiență relevantă, fără vreo dovadă de specializare (expertiză), în tot trecutul său de 3 ani, este cadorisită (n.m- achiziție directă!), din senin, de Primăria Găești, cu un contract de 41.000 de euro, pentru a oferi consultanță, la un proiect european prin care 108 bătrâni, din Găești, vor primi asistență la domiciliu, din partea Primăriei, în perioada 2026-2029, proiect pentru care Primăria primește aproape 1 miiion de euro, fonduri europene!
O fi bine? Că normal nu e sigur. Dar, în România se poate orice!

Pentru sfaturi privind supraviețuirea, în timpuri de criză, cu ajutorul fondurilor europene, fie că te pricepi, fie că nu, la ce faci, apelați cu încredere Primăria Găești. Ei au găsit, se pare, rețeta. Nu e vorbă, “rețeta”pare că este implementată cu succes, în Dâmbovița, la mai toate administrațiile publice cu carnete de partid asemănătoare cu cele regăsite acum, în 2026, și prin Primăria Găești.
