A fost, iarăși, agitație mare în comuna dâmbovițeană Conțești. Mai´precis în satul Bălteni, unul cu o anvergură națională, cunoscut și ca “raiul infracțiunilor” sau locul unde se poate întâmpla orice. În localitate activează zeci de firme ce au ca obiect de activitate colectarea de materiale feroase (între altele) și, de cele mai multe ori, așa cum declară și cei de la Poliția Română, desfășoară o activitate de colectare ilegală, în sensul că nu sunt autorizați să dezmembreze mașini ( ceea ce, însă, se întâmplă).
Mai mult decât atât, câmpurile de pe raza localității au fost transformate în adevărate gropi de gunoi (evident ilegale) pe care se incendiază, non stop aproape, resturi auto ( părți de mașini, pentru a se obține produsele feroase,ce sunt ulterior valorificate). O adevărată bombă ecologică, cu alte cuvinte.
Situația de la Bălteni nu este nicidecum una nouă, dar, de fiecare dată, s-a spus doar: Am făcut tot ce ne-a stat în puțintă!. Iată ce spuneam, în noiembrie 2020 ( cu mențiunea că nu s-a schimbat mare lucru, de atunci încoace):
Tot așa și în 2021 sau în 2022. ( click pe link pentru amănunte). Practic, Statul intervine la Bălteni, din când în când, iar după intervenție totul revine la normalul locului. O normalitate evident cunoscută de toată lumea ( începând cu autoritatea locală din Conțești, recte Primăria Conțești), dar care nu pare să mai deranjeze. Asta probabil și pentru că satul Bălteni reprezintă un puternic bazin electoral, unul ce, odată devenit prietenos, asigură câștigul zonal, aproape garantat (calculând numărul mare de votanți potențiali din zonă). Astfel că intrevențiile în zonă, ale autoritaților statului român, în momentul de față, au, în unele cazuri cel puțin, și un extrastimulent (legal). Mai precis sesizări. La fel cum s-a întâmpat și în data de 25 aprilie 2023. Fiind foarte posibil ca doar acest argument, cel al sesizării ( eventual parlamentare), să mai miște lucrurile, unele altfel înghețate într-un status-quo al indiferenței, mai degrabă.
În ianuarie 2023, senatorul dâmbovițean Dragoș Popescu făcea o sesizare către IPJ Dâmbovița în care situația de la Bălteni era explicată în amănunt ( nu că nu ar fi fost cunoscută):
În luna februarie 2023, Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița anunța că, în urma sesizării din ianuarie 2023, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și păstrarea deșeurilor în spații neautorizate.
Apoi , în data de 25 aprilie 2023, s-a demarat ampla acțiune de control și tragere la răspundere a celor vinovați (posibil vinovați, de fapt, asta pentru că așa spun normele).La fața locului, lucrurile au stat cam așa (vezi, mai jos, postarea din pagina de facebook, Dragoș Popescu), adică o intervenție cu destul de multă “liniște și pace”, de parcă toată lumea (cei ai locului) știa “protocolul”.
La debutul acțiunii, cei de la IPJ Dâmbovița au anunțat că:
În această dimineață, 25 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pun în aplicare 34 de mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Bălteni, la 22 de agenți economici și 13 persoane fizice bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și incendierea de deșeuri.
Vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Cei în cauză sunt bănuiți că, din anul 2022 până în prezent, ar fi omis să evidențieze sau să declare veniturile obținute din activitățile de colectare a materialelor feroase și neferoase provenite din dezmembrarea ilegală de vehicule.
Bănuiții ar fi incendiat bunurile dezmembrate, în vederea valorificării, astfel poluând mediul înconjurător.
În cadrul acțiunii, sunt angrenați polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice și inspectoratelor de poliție județene Argeș, Ilfov și Prahova. În sprijinul acestora, se află echipe formate din comisari de la Garda Națională de Mediu și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița. ctivitățile de cercetare sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Comunicat de presă IPJ Dâmbovița
Povestea de la Bălteni, cu siguranță, continuă. Și este puțin probabil ca acțiunea din 25 aprilie 2023 să fie ultima din zonă, una, zona, în care infracționalitatea pare a fi la ea acasă.
1 Reply to “(Foto-Video) Descinderi, din nou, în “paradisul infracțional” de la Bălteni. 35 de persoane “săltate” pentru audieri”