În miez de noapte (n.m.- 2 spre 3 octombrie 2026) Federația Română de Fotbal nu găsea nimic mai potrivit decât să posteze fotografia ce ilustrează (și) acest articol, însoțită de textul “Fără cuvinte”, pe o pagina oficială de Facebook, atașată organizației (n.m.– Echipa Națională de Fotbal a României).
Foto: Echipa națională de fotbal a României, la Campionatul European (în Germania). Imagine de Arhivă.
Într-un fel, au dreptate. Ce să mai zici după un 0-6 pe terenul unui adversar modest până la ridicol, în rest, precum Polonia? Adică cineva, o națională, care deja se gândea cum să schimbe mai curând antrenorul și astepta doar un ajutor minimal din partea românilor, pentru a oficializa acest lucru.
Ce ajutor? Când noi nu suntem în stare să ne ajutăm pe noi înșine. “Scurtă și p-a doua!“, “Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”, asta-i toată filozofia ce ne caracterizează. Atât s-a putut!. Asta în vreme ce noi isterizăm tribuna: Ba că “ne fură toți”, că “suntem nedreptațiții universului“, că “ni se pun bețe în roate, la tot pasul“, că “există consprații mondiale”, de-a dreptul, în care cei mai puternici, tot de-a dreptul, nu au ceva mai bun de făcut decât să conspire împotriva României, să nu ne lase pe noi să “ridicăm capul”.
“Fără cuvinte”, spune FRF.
Ba cu cuvinte, chiar și “neortodoxe”, ar trebui să fie orice vorbire legată de echipa națională de fotbal a României. Cu litere mici, și echipă, și națională, și fotbal. pentru că asta suntem: mici, liliputani, insignifianți. Suntem la periferia fotbalului, în veme ce aici, acasă, în România, suntem “nambăr oan”. De la Timișoara la Constanța, și de la Carei la Giurgiu, noi suntem un nesfâșit șir de ” numărul 1″. Între noi sunt un infinit “număr 1”, de “nambar oan in cros dă neșions”, de echipe comunale și sătești, cu orgolii și pretenții de câștigător de Champions League. “Respect!”, “Să vină banii (publici) la băieți”, “Cine e pe primul loc…”, urlă , cântă și dansează, la unison, toate tribunele, vestiarele și cohortele nesfârșite de abonați la bănuțul public.
Asta în vreme ce FRF-ul îi aplaudă părintește. Părintele, ce a moșit zecile de AJF-uri, ce își trag seva financiară de la firul ierbii, promițând că aduc performanță în fotbal și investesc în viitor, e mulțumit pe deplin. Fotbalul românesc își recâștigă poziția de drept, la nivel mondial, ni se vinde, constant, pe post de marotă sau ca o incantație cu efecte mistice.
Dormiți linistiți, în continuare, și, mai ales, “Fără cuvinte”, cum ne zice FRF-ul. Au ei grijă de tot. Fotbalul românesc merge înainte, pe căi nebănuite de progres și civilizație. O să fie bine!
Ne e mai rău, acum, și în ultimii 10 ani, dar singur, peste 10-20 de ani, o să fie bine. Vom fi “nambăr oan”. Și chiar mai mult decât atâta.
Ce-i cu zgomutul ăla?
Nimic, sunt doar conductele de drenaj.
Care drenaj?
Al fondurilor publice.
Unde duc?
Unde trebuie.
V-am zis că o să fie bine?