Din fericire – bine, unii ar spune că din nefericire, pentru mine – am dat, din nou, peste o mostră de propagandă, așa zis suveranist-naționalistă, dusă la extrem. Mai corect ar fi spus că “dusă la absurd“, cum sunt, de altfel, multe din ieșirile la rampă din această zonă a politicului. Una, zona politică, ce mizează, parafrazând o zicere celebră, cea cu “iuțeala de mână și nebăgarea de seamă”, pe intoxicarea rapidă a timpanelor auditoriului, cu câteva adevăruri minore, grefate pe corpul multor minciuni sinistre, și, evident și asta, pe inocența absolută, la capitolul educație, a multora dintre receptorii de mesaje.
Așadar, prin online-ul dâmbovițean, la o televiziune locală, am auzit rostită următoarea sentință economico-politică, una cu pretenții de adevăr imuabil însă: “Primele 16 multinaționale din România, în ordinea cifrei de afaceri, niciuna n-avea profit declarat în România! Toate erau declarate pe pierdere!”

Foto: Alexandru Oprea pe vremea când conducea CJ Dâmbovița (prima parte a anului 2020)
Fostul preșdinte al CJ Dâmbovița, din partea PSD, Alexandru Oprea este cel care lansa “lovitura decisivă”, cu anunțul de mai sus (n.m. – Alexndru Oprea a fost șef la SRI Dâmbovița, a fost șef la Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, a fost șef la Automecanica MorenI, și este, din ce am înțeles, actual șef pe la partidul MRS, Mișcarea România Suverană). Așadar, nu se poate spune că este vorba despre cineva care nu are informații.
Păi, și “dacă are informații, sigur știe el ceva, că doar nu bate câmpii”, spune cine îl vede și aude pe Alexandru Oprea, dar îi și cunoaște parcursul profesional, de până acum. Bine, Alexandru Oprea, în dialogul televizat online, amintit, continuă și spune că nicio companie de telecomunicații, nici “big pharma”, nici cei care exploatează resurse, niciunul nu declară profit în România, înșelând astfel statul român (n.m.- prin externalizarea profiturilor).

Foto: Multinaționala cu cea mai mare cifră de afaceri, la nivelul anului 2024, în România, este OMV Petrom SA. Firma are peste 7200 de angajați și, la o cifră de afaceri de peste 29 de miliarde de lei, a declarat un profit net de 4,1 miliarde de lei, impozabil în România.
Păi, cum n-are niciun sens emiterea unei judecăți de valoare personală, iată “câtă dreptate” are, de fapt, Alexandru Oprea, în ceea ce afirmă. Primele 10 companii ce activează în România în ordinea cifrei de afaceri sunt:

Foto: Automobile Dacia SA , peste 10.000 de angajați, peste 27 de miliarde de lei cifră de afaceri în 2024 și un profit net, impozabil in România, de peste 569 milioane de lei
OMV PETROM SA, AUTOMOBILE DACIA SA, OMV PETROM MARKETING SRL, LIDL DISCOUNT SRL, KAUFLAND ROMANIA, SCS,FORD OTOSAN ROMANIA SRL, ROMPETROL RAFINARE SA, ROMPETROL DOWNSTREAM SRL, CARREFOUR ROMANIA SA și DEDEMAN SRL
Fiecare dintre cele 10 companii este o multinațională (au afaceri și în afara României, cu aceiași titulatură). Toate au mii, chiar zeci de mii de angajați, în România, și toate, cu excepția Rompetrol Rafinare (adică singura “multinațională” exclusiv românescă, care nu are unde să declare profitul în altă parte și a declarat pierdere în 20204), au declarat profit, în România, în anul 2024, spre exemplu (adică ultimul an pentru care există date centralizate, momentan, pentru 2025 urmând ca datele financiare să fie disponibile, cel mai probabil, din luna mai 2026).



Pentru a fi corect până la capăt, sâmburele de adevăr, din declarația suvernist alarmistă, lansată de Alexandru Oprea, este că în ceea ce privește companiile de comunicații ( ORANGE ROMANIA SA ș iVODAFONE ROMANIA SA). adică multinaționalele de la pozițiile 31 și 36, după cifra de afaceri, din România, la nivelul anului 2024, au fost declarate pierderi, nu profituri.


Dar parcă nu seamnăna cu “radicalul” declarativ conform căruia “primele 16 multinaționale nu declară profitul, în România!“.

În concluzie… nicio concluzie, de fapt. Decât poate că mulți încearcă să se suie pe valul suveranist- naționalist, unul, valul, adesea homofob-radicalizat excesiv, dar și xenofob cât cuprinde. Și, în goana nebună după căștigarea de simpatii electorale, din zona de IQ cu deficit, torpilează spațiul public cu fake news-uri fără număr.
Fară număr, fără număr (n.m.- și fără ca acestea a fi sancționate în vreun fel), dar cu consecințe, funeste chiar, pe termen lung, din toate punctele de vedere, pentru România.
Dar, despre asta, poate și cu o altă ocazie.
