Dacă, de obicei, citești doar titluri este timpul să te oprești aici. Mai departe este despre un Mâine ce nu convine, aproape nimănui, așa că, cel mai bine ar fi să limităm imprecațiile la un nivel ce nu este vătămător pentru nimeni. În vreme ce lungul șir al informațiilor, ce au în prim plan doar un singur subiect (probabil că justificat), desigur despre COVID 19 vorbesc, pare fără de sfârșit, semnele timpului lasă destul de ușor de bănuit cam ce va fi Mâine. Evident, dacă are și cine să le privească și să le înțeleagă.
Dubla măsură a timpului
Destul de pe scurt, sper, pentru a nu crea confuzii suplimentare, într-o lume si așa bulversată de nesiguranță, în rândurile următoare veți putea regăsi doar prezentarea, succintă, a unei situații (de fapt două), ce au născut controverse multiple. Despre cum au fost gestionate și despre cum însăși finalitatea acțiunilor spune despre ce va fi, probabil, Mâine.
Fântânele,comuna Cojasca,30-31 martie2020
Cazul 1:Fântânele, comuna Cojasca, județul Dâmbovița (30-31 martie 2020), Stare de Urgență Națională, din cauza coronavirusului. Restricții de circulație impuse prin Ordonanță Militară, distanțarea socială-obligatorie. Zeci, probabil peste 100 de persoane, ies în stradă, ca să se roage, pentru dispariția coronavirusului. Este vorba de o comunitate romă, care practică astfel de rugăciuni, la comun ( nu este ritual ortodox, dar sunt creștini), de multă vreme. Au încălcat legea, imaginile sunt făcute publice, autoritățile se autosesizează, curg amenzile (40.000 de lei, pentru 30 de persoane, doar la o primă “strigare”). Au greșit, că au ieșit în stradă, ca să se roage, tentând soarta și riscând să transforme localitatea într-un focar de coronavirus (încă nu apăruseră cazurile Suceava sau Țândărei)? Răspuns-DA. Au înțeles de ce au fost amendați? Probabil NU. Statul procedează corect aplicând amenzi și reacționând aparent dur, tot aparent restrângând libertatea de expresie și de manifestare religioasă? Răspuns-DA. Nu există dubii, dacă vrem sa privim lucrurile logic și fără partis-pris-uri. Reacția socială,post factum? Nu vrem să știm. Doar aplauze pentru stat iar pentru cei în culpă….
Târgoviște-14 aprilie 2020
Cazul 2: Târgoviște, județul Dâmbovița (14 aprilie 2020). În fața Spitalului Județean de Urgență. Zeci de cadre medicale, alături de gură-cască, ies în față unității medicale, pentru a întâmpina o procesiune religioasă ( moaștele Sf. Ierarh Nifon), tot pentru a se ruga ca pandemia de coronavirus să dispară. Ordonanțele militare sunt tot în vigoare, distanțarea socială este obligatorie, iar între timp virusul și-a luat tainul (sute de morți), și în România, cu vârf și îndesat, în principal pentru că regulile de distanțare socială nu au fost respectate, iar cei cu imunitate scăzută au fost lăsați fără apărare, practic, în fața virusului, după ce alții, mai puțin sensibili să spunem, au contractat coronavirusul și, cu lejeritate (ca să nu spun inconștiență), l-au dat mai departe. Adunarea din fața spitalului târgoviștean încalcă legea? Cu vârf si îndesat. Imaginile vorbesc de la sine, așa ca nu insist. Ulterior (până la ora redactării acestui material) există o singură amendă dată managerului unității medicale ( ce era prezent la întâmpinarea procesiunii religioase), pentru nerespectarea normelor de prevenție în ceea ce privește epidemiile. Urmează și alte amenzi, după ce vor fi identificați participanții, spun autoritătile statului. Este corect că au fost sancționați? Răspuns-DA, ca să nu mai vorbim că era de așteptat ca un cadru medical să aibă mai mult discernământ, atunci când vorbim de reguli și norme de comportament, în timpul unei epidemii, așa cum este și aceasta, pe care, din nefericire, o traversăm. Nu sunt însă în totalitate de blamat (participantii ), pentru că nu este clar dacă propria voință ia determinat să participe sau este vorba și de îndemnuri, mai mult sau mai puțin normale, venite pe linie ierarhică. Reacții post factum: Social media, în general, reacționează cu simpatie, față de cei aflați în culpă. Reamintesc că vorbim de cadre medicale, cei care sunt “în prima linie de apărare împotriva coronaviruslui” (se spune). Statul, care sancționează, este acuzat de comportament politicianist, presiunile sunt enorme și practic se încearcă, pe alocuri se și reușeste, a se acredita ideea că cei care au greșit sunt tocmai cei care sancționează, pentru că este un abuz, nu-i așa?, prin care se încearcă restricționarea “libertății de expresie și de manifestare religioasă”. De fapt…
Adio egalitate socială!
Cele două cazuri, anterior prezentate, nu reprezintă, în sine, absolut nimic în context general, ci sunt doar măsura a ce va să fie. În față presiunilor, structurile de putere, așa cum le știam până acum, nu vor putea să facă altceva decât să apeleze la compromisuri. Astăzi vorbim de o amendă mai redusă, eventual anulată sau plătită colectiv, prin demersuri meschine ce manipulează conștiințe. Lucru ce nu va face decât să adâncească criza, pentru că, cei care au greșit vor fi tentați să ajungă la concluzii de-a dreptul periculoase, fie că nu au greșit nimic, fie că și dacă greșesc li se iartă totul. În parte au dreptate. Mâine va fi vorba de aplicarea dublei măsuri în aproape orice. Mâine NU mai suntem egali, de fapt principiul primus inter pares, va fi aplicat cu asupră de măsură, în bună măsură si denaturat, și pe segmente din ce în ce mai mari, din structura socială, în funcție de interesele de moment. “Indulgențele” vor avea prioritate în funcție de urgențe. Astăzi, vorbim de o urgență medicală. În perioada imediat următoare va fi vorba de urgențe economice. Ar trebui urmărit atent cine plimbă mai mult, în spațiul public, ideea ajutorului egal pentru toată lumea. Nu vă faceți iluzii, cei mai mulți știu că așa ceva nu este decât o utopie. Sacul nu este fără fund. Jocul este doar de a crea aparența că unii pot, iar alții nu, iar totul nu se va finaliza decât cu o întrecere de promisiuni, despre binele general. Aproape nimeni nu va avea curajul să rostească, în agora, Adevărul. Statul paternalist, egalitarist, de factură socială, este istorie. Urmează doar ca unii să fie mai egali decât alții. Primele semne au apărut. Asta pentru că vorbim de o criză cum nu am cunoscut și pentru că noi, România în cazul de față, nu ne suntem nici pe departe autosuficienți. Într-o lume ce nici măcar nu îndrăznește să estimeze dimensiunea dezastrului, a anticipa că totul va fi bine, pentru toți, pe aici prin spațiul dintre Prut și Nistru, reprezinta doar minciuna interesată a celor ce se pregătesc să ajungă să decidă cine se înscrie și cine nu în categoria “primii dintre egali”, dacă nu cumva “singurii dintre egali”.
2 Replies to “Eșuarea statului. O chestiune de timp?”