Într-un fel sau altul, orice informație se plătește! Diferența o face, între un mod de prezentare sau altul, doar “C.V”.-ul celui care plătește. Fie pentru ca o informație să fie diseminată, iar la această categorie există nenumărabile moduri de abordare a prezentării, în funcție de subiect, fie ca informația să NU fie diseminată, ci eventual să fie înlocuită cu un “fake news”, cel mai adesea, unul care, de obicei, este într-o antiteză fundamentală cu subiectul ce ar trebui să fie cel principal (ca mod de abordare și construcție a informației prezentate, din punct de vedere al interesului public, la modul general). Dincolo de aceste considerații, poate unele cu pronunțat caracter gnomic (n.m.– caracter sentențios, profund moral, un fel de maximă generalizantă) există, evident, amănunte, multe amănunte, niște nimicuri ar spune unii, dar unele care fac diferența. Există, tot evident, și categoria de informație susținută (diseminatorul de informație este susținut financiar de către terți, cei care nu fac parte nici din categoria de furnizori de informație și nici din categoria receptori de informație, ci doar au interese colaterale ca anumite amănunte să ajungă la un număr cât mai mare de receptori, într-un mod limitativ încadrați la categoria furnizori de publicitate).
O lume în colaps
Destul de ampla, și ușor didacticistă, introducere anterioară este doar un preambul al unei subiect simplu: În România, în spatele avalanșei de știri pozitive, ce inundă spațiul dedicat mass-media (de cele mai multe ori pseudo mass-media) se ascunde un colaps financiar-economic ce se prăvălește cu viteza și puterea unei avalanșe, peste cei mai mulți dintre noi. O avalanșă ce va mătura, cel mai probabil, tot, din construcția normalitații pe care o acceptăm ca fiind de la sine înțeleasă, cel puțin pre-pandemic (covid-19) si pre-bellum (latinescul pentru război, în cazul de față cel din Ucraina). Încercarea de a creiona realitatea, cu date exacte, cifre și documente, are ca rezultat, invariabil, o ripostă, după principiul din fizică al acțiunii si reacțiunii, forțe de aceiași intensitate dar de sens opus. Nealinierea la politica de aplauze, a oricărei decizii luate de cei care dețin portofelul mare al Statului (unul, în treacăt fie spus, destul de gol și găurit, în momentul de față), se plătește.
Din puținul financiar al economiei de piață românească ( una originală, ca de obicei, în România) nu este suficient a fi împărțit pentru toți, măcar pentru supraviețuire, astfel că pentru “nealiniați” se face tot posibilul a se tăia orice posibilitate de a supraviețui financiar (n.m.- pentru cei care vor spune că așa e de când lumea ar fi de precizat că o astfel de afirmație este doar într-o mică măsură adevărată, dimensiunea “jihadului” actual fiind incomparabilă cu o vreo realitate recentă, poate doar cu perioada Guvernului Adrian Năstase, când, pe modelul Erdogan, din Turcia, s-a încercat “confiscarea” tuturor mijloacelor mass-media, de către stat).
Cu alte cuvinte, în România, în general, dar cu exemple concrete, ce pot fi oricând probate, din Dâmbovița, sursele și resursele financiare ce pot ajuta la supraviețuirea vocilor critice din spațiul media sunt suprimate. Diseminatorul de informație nu mai poate primi ajutor nici din partea furnizorului de informație ( în general statul, acaparat mereu politic), nici din partea receptorului de informație ( publicul, ce, fie doar și prin împrăștierea mesajului ar putea contribui la un rating ce să aducă eventual venituri diseminatorului de informație, o realitate implementată prin amenințări cu repecursiuni, la adresa celor ce pot fi astfel convinși să renunțe chiar și la cele mai banale gesturi de apreciere), nici din partea furnizorilor de publicitate ( la rândul lor amenințați cu repercursiuni în cazul aprobării virtuale a unei idei ce nu convine deținătorilor de portofele ale statului sau al asocierii, de orice fel, cu elementele”reacționare”). Orice fel de colaborare, practic, cu cei care “fluieră prin biserică” , este sancționabilă, iar în fața iminentei diminuări a alocării financiare, în cazul asocierii cu nealiniații, rezultatul este renunțarea la orice fel de asociere cu aceștia, nealiniații adică, indiferent de pierderi, pentru cei ce sunt “convinși” să facă asta.
Concluzia?
Niciuna. Poate doar aceea că, și în cazul de față (Valahia Media), steagul alb al predării necondiționate nu a fost ridicat chiar peste tot. “Aplauzele” însă, pentru atitudine, nu vor putea, doar ele, să asigure, la nesfârșit, și supraviețuirea unui spațiu ce încearcă, măcar, prezentarea, neîngrădită de condiționări, realitățiilor ce au efect asupra unor comunități largi, totul într-un cadru oficial (pentru care se plătesc bani chiar statului, adică cel care încearcă să elimine vocile critice).
P.S. 1
Eventuala aprobare a celor (de)scrise anterior, își poate găsi concretizare și altfel, eventual pe prima pagină a site-ului Valahia Media (secțiunea Gesturile mici fac diferența).
A bon entendeur, salut!
P.S. 2
Pentru a preveni o eventuală interpretare greșită, trebuie făcută precizarea că fotografia (colajul) ce ilustrează acest material reprezintă doar o metaforă grafică și este doar atât, adică o formă grafică sugestivă, în viziunea autorului, și nimic mai mult.