Deputat Daniel Blaga, solicitare parlamentară de urgență către CNAIR, ce vizează lucrările din proiectul de reabilitare a DN 7!

Unul din proiectele ce vizează infrastructura rutieră din Dâmbovița, unul ce pare aproape fără sfârșit, respectiv reabilitarea de la DN 7 (Bâldana-Titu), este iarăși în prim-plan. De acestă dată, noua problemă, de la proiectul amintit, este semnalată de către deputatul dâmbovițean Daniel Blaga (USR). Acesta făcând si o solicitare de urgentă către CNAIR, cei care implementează proiectul de la DN 7.

Sursa foto: Daniel Blaga/ Facebook

Blaga spune că:

“DN7 Bâldana–Titu se apropie de finalizare. O finalizare întârziată, cu mai multe termene depășite. Cam cum sunt multe proiecte rutiere din Dâmbovița.

Dar, lăsând asta deoparte, este o investiție importantă pentru județul nostru și pentru toți cei care tranzitează această zonă. Tocmai de aceea, eventualele probleme trebuie semnalate și rezolvate înainte de recepția finală a lucrărilor.

⚠️ Am fost sesizat cu privire la o situație care necesită atenția autorităților competente.

În prezent, în dreptul fostei gropi de gunoi și al actualei platforme temporare de depozitare a deșeurilor de lângă Titu, există o deschidere în parapetul median prin care anumite camioane efectuează viraje la stânga peste marcajul longitudinal continuu. Cele mai dese sunt mașinile care transportă deșeuri.

???? Din discuțiile purtate la nivel local, problema pare să fie mai amplă: odată cu noua configurație a drumului, unele vehicule care aprovizionează operatori economici din zonă nu mai au posibilitatea de a se întoarce spre București decât după parcurgerea unei distanțe considerabile.

Dacă această situație nu este analizată înainte de recepția lucrării, există riscul ca improvizațiile actuale să continue sau ca problemele de acces să rămână nerezolvate.

???? Solicit CNAIR, Poliției Rutiere și tuturor factorilor implicați să analizeze de urgență această situație și să identifice o soluție sigură și legală, atât pentru traficul de tranzit, cât și pentru activitățile economice din zonă.

Un drum modern trebuie să fie nu doar rapid, ci și sigur și funcțional pentru toți cei care îl folosesc.”

A mai precizat deputatul Daniel Blaga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *