Deputatul dâmbovițean Daniel Blaga (USR) a reacționat categoric după ce liderul AUR, George Simion, aflat în SUA, a făcut România de râs, după cum afirmă Blaga.

Foto: Daniel Blaga
Concret, George Simion a ales să susțină poziția președintelui Donald Trump, ce a anunțat că va anexa cea mai mare insulă de pe Terra, respectiv Groenlanda, un teritoriu autonom ce apartine Danemarcei. Liderul AUR alegând a fi practic împotrva ideilor exprimate în Europa si chiar a principiilor ruveranitații si autoderminarii natiounilor, pe care altfel le susține acasa în România.

Sursa foto: Daniel Blaga / Facebook
“Ajuns în Statele Unite, George Simion a găsit și de-acolo un mod de a face România de râs. Vorbind într-o engleză aproximativă, liderul AUR a ales să taie, foarte „patriotic”, un tort pe care Groenlanda apărea anexată.
Și aici apare ironia: Simion pozează acasă în apărătorul suveranității, dar în străinătate se joacă exact cu suveranitatea altor state. Fix același tip de dublu standard pe care l-am văzut și la Viktor Orbán — nu cu vreun tort, ci cu celebrele lui simboluri ale „Ungariei Mari”, afișate ostentativ, inclusiv fularul cu harta care cuprinde și Transilvania.
Adică exact modelul: predici despre suveranitate la interior, dar gesturi revizioniste sau sfidătoare la exterior.
În cazul lui Simion, totul e redus la un circ de TikTok. În loc să arate respect față de principiile pe care le invocă zilnic, le calcă în picioare pentru un clip viral, pentru un like în plus, pentru „strategie de marketing”, cum îi place să spună când e prins cu minciuna.
Nu știu dacă instituțiile din România au luat act de acest moment grotesc, dar sper ca cei care îl privesc pe Simion ca pe un salvator să înțeleagă măcar atât: au în față un impostor dispus să arunce la gunoi orice valoare pe care pretinde că o apără.”

A transmis Daniel Blaga.
