“Management eficient”, “promovarea județului la nivel profesionist”, “cheltuire responsabilă a resurselor publice”, “dovadă de administrare chibzuită a resurselor” etc.
Sunt doar câteva dintre sintagmele folosite, în special în spațiul public virtual, pentru a descrie o acțiune a CJ Dâmbovița. Una ce a avut loc în data de 8 mai 2023. Evident, acțiunea la care se face referire, nici nu contează prea mult, importantă fiind “zeificarea” inițiatorului acțiunii, în luările de poziție de care am amintit anterior. Nimic rău, până la urmă, nici într-un astfel de gest, unul garantat inclusiv constituțional, și anume acela de a deține o proprie părere și de a o putea exprima liber, fără teama că astfel, deținatorul părerii exprimate, ar putea avea de suferit. Din păcate, exprimările categorice, precum cele amintite inițial, suferă la capitolul acceptare a unei realități ceva mai nuanțate, una ce folosește și alte argumente, în afara emoției subiective, indiferent de modul cum este stimulată aceasta.
Concret: Spuneam, într-o postarea din pagina de facebook Valahia Media, că există oarece supărare la nivelul conducerii CJ Dâmbovița, supărare exprimată și public în cadrul unei conferințe de presă, una ce a avut în prim-plan ( așa s-a intenționat cel puțin) subiectul “Zilele Județului Dâmbovița”. (vezi, mai jos, postarea):
Cum postarea amintită a suscitat un interes evident ( dincolo de subiectul “atenționări către presă”) în acest material veți regăsi și abordarea subiectului “Zilele Județului Dâmbovița“, o abordare cifrică pe care nu o regăsiți, aproape sigur, în nicio altă parte a spațiului media dâmbovițean ( nu s-a întâmplat nici anterior).
În anul 2022, după ce subiectul fusese pritocit de ceva vreme (cu mulți ani înainte), la nivelul CJ Dâmbovița s-a luat decizia că nu sunt suficiente zilele tuturor orașelor și comunelor din județ pentru a arăta masei largi de votanți cine are grijă cu adevărat de ei și de nevoile lor (primare) și astfel, alături de ziua fiecărei localități în parte, s-a decis înființarea sărbătorii: “Zilele Județului Dâmbovița“, 2022 fiind, în viziunea inițiatorilor evenimentului, anul unei “aniversări rotunde” (n.m: mai exact se împlineau, se argumenta, 510 ani de atestare documentară a județului Dâmbovița ). Trecând peste “scăparea” cu “județul Dâmbovița”, o delimitare administrativ teritorială ce nu avea cum să existe (în această formulă) în urmă cu 5 secole, evenimentul, așa cum aminteam la vremea respectivă, era unul foarte costisitor, beneficiul real nefiind decât cel mult politic, dar un beneficiu realizat prin cheltuirea unor fonduri publice, obținute, până la urmă, de la dâmbovițeni. Dâmbovițeni ce, în mod sigur, nu au fost consultați cu privire la această cheltuială ( n.m.- cum este democrație, iar alegerile sunt odată la 4 ani, nu poate fi organiztă consultare populară pentru orice “prostie”, în acest interval. Știu și pot împărtăși această gândire dar…totuși.), Iată ce spuneam în 2022:
Ei bine, celor 265.000 de lei alocați inițial, in 2022, l-i s-au adăugat alți 140.000 de lei (la 11 zile distanță de momentul inițial, cel în care se declara că “nu dăm niciun leu mai mult decât alocarea inițială”). Iată mai jos, ce scriam, tot “cu documente”, la vremea respectivă:
Ei bine, dacă în 2022, pentru “paranghelie”, erau alocați 4-500.000 de lei, în 2023, așa cum a “promis” ( celor apropiați partinic, probabil, în primul rând) CJ Dâmbovița a alocat aproximativ 700.000 de lei . Asta doar la bugetarea evenimentului, din februarie 2023. Iată documentele (sublinierea aparține Valahia Media):
Am socotit sumele bugetate în cadrul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, așa cum apar ele în documentele oficiale. Respectiv 500.000 de lei + 150.000 de lei + aproximativ 30.000 de lei ( sumă achitată Orchestrei Muntenia, pentru un recital la “Zilele Județului”, ca urmare a împărțirii totalului, de 268.000 de lei, la 9, câte recitaluri sunt stabilite pentru anul 2023). În concluzie, totalul este de 680.000 de lei. Unul ce , aproape sigur va fi, la final, mai mare.
Trebuie ținut cont de faptul că, la fel ca în 2022, “toate localitățile județului Dâmbovița vor fi în sărbătoare“, “este o sărbătoare a întregului județ”, sunt , în sine, doar declarații politice, nici măcar aparent credibile. Doar câteva localități sunt prinse în sărbătoare, cu adevărat (n.m.– în 2023 am reținut Târgoviște, Potlogi, Aninoasa, Produlești și Moroeni). Într-un județ cu doar două forțe politice, ce dețin majoritatea primarilor (adică PNL și PSD), este de mirare că nici măcar acestea nu sunt prinse (măcar schematic) în sărbătoare, întrega poveste având doar o singură destinație politică (n.m.– las plăcerea cititorilor să găsească răspunsul la o eventuală întrebare ce ar încerca să identifice care este aceasta). Dar, atâta timp cât nimeni nu pare deranjat, politic vorbind, de această abordare, concluzia logică este că totul merge “ca pe roate”, înscriindu-se în logica normalității.
Totuși, făcând abstracție de reacțiile politicului (sau de absența acestora), așa cum au fost ele prezentate în articol, în aceste condiții generale ale “tabloului”, cum rămâne cu cheltuirea responsabilă a banilor publici, cu administrarea responsabilă, cu managementul performant, efectuat în beneficiul întregii comunități?
P.S.
Evident nu sunt necesare răspunsuri, la aceste întrebări (n.m.- cele formulate la finalul articolului), precizarea fiind făcută în cazul în care cineva s-ar simți “obligat” să le găsească neapărat. Răspunsurile, toate, și pertinente pe deasupra, aparținând cititorilor, fiecăruia în parte mai bine spus ( adică celor ce au la îndemănă și câteva argumente suplimentare, în acest articol).