Dâmbovița: (Foto) Val de accidente (unele grave), în sâmbăta de dinaintea Paștelui

Ca într-un război . Așa arată șoselele din Dâmbovița în sâmbăta de dinainte sărbătorii pascale ( pentru ortodocși), mai exact în data de 15 aprilie. Mai multe accidente, soldate cu răniți, au avut loc pe drumurile din județul Dâmbovița, în decurs de aproximativ 12 ore, frecvența și gravitatea acestora ( totuși fără persoane decedate, până acum) fiind una rar întâlnită. Iată o scurtă trecere în revistă a evenimentelor rutiere importante, din ultimele 12 ore, cu precizarea că informațiile reprezintă comunicări ale celor de la ISU și IPJ Dâmbovița.

În afară de aceste informații, unele “fără sare și piper”, poate, ar mai fi de adăugat doar că (așa cum s-a întâmplat în urmă cu mai puțin de 48 de ore, din păcate, este foarte posibil să apară și decese, ținând cont și de circumstanțele în care au avut loc măcar o parte dintre incidentele rutiere amintite acum și cele ce, probabil, le vor urma).

Accident Crângași (DN 71) ; Sursa ISU Dâmbovița

“Noaptea trecută, în jurul orei 23:55, am fost solicitați să intervenim în cazul unui accident rutier produs în comuna Contești, sat Crângași, DN 71.Pentru gestionare situației de urgență a intervenit Garda Răcari cu o autospecială de intervenție.La locul accidentului, echipajele de intervenție nu au găsit persoane rănite ( 15 aprilie, ISU Dâmbovița).”

Accident Gura Bărbulețului ; Sursa ISU Dâmbovița

“Intervenție în cazul unui accident rutier produs în localitatea Gura Bărbulețului.Pentru gestionarea situației de urgență acționează Garda Voinești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu 2 echipaje.La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit 3 persoane rănite, neîncarcerate. Acestea au fost transportate la spital de catre echipajele medicale.( ora 10.07, 15 aprilie, ISU DB)”

“Bezdead – din primele date – o femeie, în vârstă de 38 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DJ 710, în Bezdead, ar fi acroșat o minoră, în vârstă de 15 ani, care ar fi coborât dintr-un autoturism condus de o altă femeie, în vârstă de 36 ani. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea minorei. (ora 09:01, 15 aprilie, IPJ DB)

Mașină căzută în pârâu, la Moreni ( sursa IPJ Dâmbovița)

“La data de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de un participant la trafic cu privire la faptul că un autoturism este răsturnat în albia unui pârâu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe strada Cricovul din Moreni, unde au constatat că s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr de 18 ani ar fi condus autoturismul, deși acesta nu deține permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. (14:07, IPJ Dâmbovița)

Accident Gura Șuții- Produlești ; Sursa ISU Dâmbovița

“Intervenție în cazul unui accident rutier produs între localitățile Gura Șuții și Produlești.Pentru gestionarea situației de urgență acționează Detașamentul Titu cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, Detașamentul Găești cu o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu 2 echipaje.La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit 5 persoane rănite, conștiente, neîncarcerate. Acestea primesc îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale Persoanle rănite au fost transportate la spital.(ora 14.18, ISU Dâmbovița)

“Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Produlești, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DJ 721, în direcția Gura Suții către Produlești, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de o podișcă.În urma impactului, cinci persoane au fost rănite. ” ( IPJ Dâmbovița)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *