Dâmbovița: Dezastre ecologice, pe râul Ialomița și aproape de Răcari! Nu, nu e nimeni vinovat, conform autorităților!

Rar se întâmplă ca, în aceiași zi, să poată fi luată măsura lucrurilor, după cum se spune, într-o unitate administrativ teritorială, cu mai mare acuratețe decât s-a întâmplat în județul Dâmbovița, în data de 22 mai 2024.

Foto: Râu Ialomița, la Târgoviște (22 mai 2024); Apa are o culoare pământie și este opacă, din cauza aluviunilor

Administrația locală de la Târgoviște a ieșit, într-o conferință de presă, pentru a reclama un posibil dezastru, ce se produce pe râul Ialomița (n.m. râu ce tranzitează, tangențial, și Târgoviștea). “Este un râu de nămol, în acest moment”, spunea edilul șef de la Târgoviște, vorbind de râul Ialomița.

Foto: Râu Ialomița, la Târgoviște (22 mai 2024)

Foarte adevărat, iar asta pentru că, conform celui mai plauzibil scenariu, la Pucioasa, localitate păstorită (administrativ, evident) de un primar ce face parte din același partid ca și edilul șef de la Târgoviște, cei care lucrează la implementarea proiectului „Reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic Ialomița aval de acumularea Pucioasa – componenta I  b.h. Ialomița Superioară” au decis să inunde râul Ialomița cu sute de mii de mc de nămol, excavat din barajul de la Pucioasa. Evident că proiectul amintit (n.m. vezi mai jos toate detaliile) nu prevedea această posibilitate de lucru, fiind amintit doar că din barajul de la Pucioasa vor fi excavați 436.126 mc de nămol (n.m.- din cei peste 8 milioane de mc de pământ existenți, barajul având un grad de colmatare de peste 83% și nemaifiind funcțional de ani buni), ce urmau a fi depozitțti la Șotânga, în apropiere,iar acest pământ urmând a fi folosit la crearea unei zone de împădurire.

Realitatea, în data de 22 mai 2024, arăta că râul Ialomița, în aval de Pucioasa și baraj, a devenit un râu de nămol, colmatând, la rândul său, orice aducțiune de apă de pe traseu, iar la Târgoviște erau destule, de aici și justificarea ieșirii edilului șef de la Târgoviște, ce s-a trezit, în plină campanie electorală, cu niște întrebări nedorite, din partea locuitorilor orașului, aflați într-o situație nu tocmai plăcută, și în suferință, după dezastrul ecologic de pe râul Ialomița.

Foto: Decolmatare baraj Pucioasa; Sursa foto: Cristian Onică/ facebook (10 mai 2024)

Corect, dar cu un amendament. Unul ce nu a fost adus în prim-plan de administrația locală de la Târgoviște. Cu nu foarte multe zile în urmă, presa din Dâmbovița lăuda demararea proiectului de decolmatare a barajului de la Pucioasa:

Foto: Baraj Pucioasa (08.11.2022); Sursa foto: Constantin Ana (primar Pucioasa)/ Facebook

“Administrația locală se ține de cuvânt”, “Ce nu s-a făcut de ani de zile, se întâmplă în mandatul actualei administrații” și așa mai departe. La doar câteva zile distanță, când a apărut problema, proiectul cu barajul de la Pucioasa a rămas orfan, nu mai este al administrației locale, este ” al oricui altcuiva, numai al nostru nu”. Cu alte cuvinte, când banii (fonduri europene în cea mai mare parte), peste 97 milioane de lei, au fost dați, pentru proiectul amintit anterior, ne-am lipit de proiect, ca marca de scrisoare, când “s-a călcat de bec”, nu mai știm ce e cu proiectul asta, e la alții, la Guvern, la Ministerul Mediului, la Apele Române.

Păi Guvernul nu e tot al vostru?

Păi, nu, că la Ministerul Mediului nu suntem noi.

Va veni, probabil răspunsul.

Foto: Baraj Pucioasa 10 aprilie 2020 (sursa-Facebook)

Și, uite așa, dezastrul (ecologic) rămâne, iar de răspuns, nu va răspunde nimeni, pentru că va trece și campania asta electorală și mai apoi, oricum, nu mai interesează pe nimeni, nici de apă, nici de pești, nici de floră, nici de faună, nici de…oameni.

Sursa foto: Senator Dragoș Popescu ( 22 mai 2024)

Și pentru a întregi parcă tabloul, cel cu Dâmbovița, județul, și dezastrele ce curg pe bandă rulantă, iată și cum arătă o altă zonă celebră din Dâmbovița (Conțești- Bălteni-Răcari) tot astăzi, 22 mai 2024:

Sursa foto: Senator Dragoș Popescu (22 mai 2024)

Cei de la ISU Dâmbovița au transmis doar că :

În jurul orei 13:22 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Bălteni. Garda de Intervenție Răcari intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La fața locului incendiul se manifestă la vegetația uscată, afectând o suprafață de aproximativ 2500 de metri pătrați.Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Cum, în zonă, incendiul, de deșeuri sau vegetație, face parte din cotidian, nici nu ar trebui să mire pe nimeni că acesta punctează și în data de 22 mai 2024, în lista de “realizări” a județului Dâmbovița (aici un exemplu recent, foarte recent chiar).

“Nu pot să le facă și ei chiar pe toate”, “Mai sunt și scăpări”. “Prea le vedeți pe toate și exagerați”, “Numai cine nu muncește, nu greșește!”, se aud vocile celor din corul celor ce defilează sub sloganul “Împreună reușim!” .

Așa o fi, numai că, după un așa șir lung de <reușite>, parcă începe să ți se facă frică, de ce va urma...la capitolul realizări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *