Așa după cum mai toată lumea a anticipat (probabil), 2024 înseamnă, înainte de toate, anul marilor promisiuni electoral-politic-administrative. Nu doar în România, țară ce va fi încercată de 4 valuri de scrutin, ci în mare parte din lumea asta mare (aflată, la rândul ei, într-un an al votului).
Dar, cum acest spațiu (Valahia Media) nu și-a propus neapărat să arate chiar tot ce se întâmplă în lume (ar fi și imposibil, momentan cel puțin), ci doar dintr-un colț al ei, cel numit România, sau mai degrabă Dâmbovița – România, anul 2024 va fi unul în care, din perspectiva Valahia Media, veți putea vedea ce se află și în spatele “marilor realizări” (de multe ori doar declarative) și, de asemenea, care au fost cauzele eșecurilor evidente. Unele dintre acestea, adică eșecurile, ce nu se găsesc în spațiul de reflectare media, mai nicăieri.
De ce nu se regăsesc?
Din considerente evidente, am putea spune. Unele despre care am mai vorbit în acest spațiu și despre care, probabil, voi mai aminti.
Dincolo de aceste amănunte, dar și plecând de la premisa că cititorii acestui spațiu media s-au obișnuit cu o lectură ce, aparent, poate părea stufoasă, poate chiar greu de urmărit, dar una pe care am considerat-o necesară pentru o mai bună înțelegere a “lucrurilor”, trebuie precizat că Valahia Media și-a propus să fie, în continuare, un spațiu critic decent. Unul de care am considerat că este, în continuare, nevoie, atâta timp cât cuvântul de ordine, în 2024, va fi cu siguranță manipularea electorală sau încercarea de manipulare, prin prezentarea unor “adevăruri” trunchiate sau chiar închipuite.
Această declarație de intenție este făcută, nu întâmplător, în data de 3 ianuarie 2024, adică în prima zi lucrătoare a noului an. Asta pentru că 2024 a debutat (politico-administrativ) cu promisiuni și laude, chiar în data de 3 ianuarie, și în Dâmbovița. Adică spațiul ce va face, în acest an, obiectul de analiză al majoritatii materialelor ce vor vedea lumina zilei aici, în paginile Valahia Media. Iată două exemple, de la CJ Dâmbovița și Primăria Târgoviște, așa cum apar ele pe paginile de facebook ale edililior ce conduc aceste instituții. Ambele din data de 3 ianuarie 2024:
Dacă în ceea ce privește “realizarea” administrativă de la Târgoviște nu ar fi prea multe de spus (n.m.– decât că, evident, este vorba de o lucrare ce nu a fost făcută în 2024, deși se lasă impresia că așa ar fi), la succesul anunțat de CJ Dâmbovița (n.m.– probabil ca ar trebui folosită sintagma “succesuri” în acest caz) ar fi câteva amănunte. Unele ce, facem pariu?, nu le veți regăsi în altă parte.
Foto: Sediu administrativ CJ Dâmbovița ; Sursa foto- Corneliu Ștefan/ Facebook
Proiectul amintit de CJ Dâmbovița, ca un prim succes administrativ al anului 2024, cel ce vizează reabilitarea palatului administrativ de la Târgoviște, prin PNCRRS, nu este la primul moment de laudatio. În septembrie 2023, aceiași instituție anunțase exact același lucru. Spuneam atunci că nu este totul chiar roz, în proiectul respectiv, iar banii, ce evident nu sunt nelimitați, încă, în România, puteau fi alocați, în același program, pentru reabilitarea unor clădiri ce întradevăr sunt în pericol de prăbușire, la un eventual seism.
Foto: Captură postare facebook / Corneliu Ștefan (septembrie 2023)
Evident că judecata de valoare anterioară – dar și cea de oportunitate – nu este una infailibilă, dar am considerat că prezentarea detaliată a subiectului (cu date ceva mai ample) ar avea un efect benefic, în sensul în care eventuale păreri vor putea fi exprimate cu adevărat în cunoștință de cauză, de eventualii cititori ai materialului. Din această perspectivă, iată ce spuneam atunci, în septembrie 2023, despre subiect, lucruri ce au rămas valabile și la momentul ianuarie 2024, adică atunci când, din nou, proiectul este repus pe tapetul realizărilor administrative dâmbovițene:
Pregătiți-vă, anul 2024 abia a început! Și promisiunile de mai bine, de asemenea! În măsura în care va putea, Valahia Media vă va oferi și adevărurile din “spatele scenei”. De multe ori, acelea sunt cele care contează cu adevărat.