Undeva, cu vreo 2500 de ani în urmă, cineva spunea: “Când armata se va angaja în campanii îndelungate, resursele statului nu vor fi suficiente.”. Ei bine, acest cineva, avea să fie considerat, vreo 2200 de ani mai târziu (n.m. și de atunci încoace, după ce a fost tradus de un călugăr, și în Europa, pe la 1700), cel mai mare strateg militar al tuturor timpurilor. Ei bine, generalul chinez Sun Tzu (autorul mai mult decât celebrei “Arta războiului”), căci despre el este vorba, teoretiza, cu două milenii și jumătate în urmă, strategiile confruntării, ce urmau a fi aplicate inclusiv în războaiele epocii moderne. Nu numai în confruntările armate.
Am ales citatul anterior (n.m. din “Arta războiului”) 
pentru a descrie o stare de fapt, căreia îi suntem martori chiar acum, în România anului 2018. O epocă a justiției fără justiție, o epocă dominată de discursul despre echitate și corectitudine, fie ea și politică, dar fără echilibru și măsură.
De ce Sun Tzu, despre război, și nu vreun bard propovăduitor de pace?
Pentru că România este într-un război, iar armatele sunt, de prea multă vreme, angajate în campanii de răfuială politică, asta în vreme ce resursele statului (chiar și cele ipotetice) sunt aproape epuizate, iar miza confruntării este doar viitorul, și așa incert, cu alte cuvinte, o resursă ipotetică a statului.
Legile Justiției, Codurile (penal și de procedură penală), Comisia de la Veneția, o agoră (societate civilă) reactivă, ce găsește în libertatea de expresie publică singul “bandaj”, pentru capul spart al dreptății juridice, Curtea Constitițională, Ordonanțe de Urgență, revocări și numiri de procurori, procese, abuzuri cu parfum inchizitorial, clasări de dosare, redeschideri de procese, instanțe, legi și proiecte de legi. Aceasta este imaginea a cel puțin doi ani pierduți definitiv (2016-2018). Pentru ce?
Fără a intra într-o discuție prelungită, ce nu poate avea o concluzie, în sensul în care nicio variantă nu ar putea întruni măcar majoritatea simplă a aprobării, am să mă rezum a spune că “pentru nimic”. Un război în care “armatele” au consumat, precum lăcustele urgiei divine, din Egiptul lui Moise, toate resursele statului, doar pentru ca “cei căzuți în păcatul hoției” să beneficieze de indulgența social-juridică, aici și acum, nu doar în cealaltă lume, cumpărând indulgențe după modelul medieval al Bisericii Catolice.
Se vorbește despre momentul T0 ( T zero), în care aministia cvasigenerală sau dezincriminarea unor fapte (n.m. tot acest război către asta converge), vor fi făcut ca hoțul nărăvit să spună “STOP”, toți cei care au furat, înșelat sau siluit (chiar și figurat) vor fi făcut mea culpa, iar de acum înainte vor “apuca” calea cea dreaptă. Este logica după care se întâmplă (se încearcă cel puțin), de peste doi ani, schimbarea, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, a Legilor Justiției, a Codurilor și deasemnea se destituie procurori, incompatibili cu rigorile noii orânduiri legislativ-social-politice, se spune. Să nu mai “plătească” nimeni, zic, ce-au furat, au înșelat sau mințit să fie șters cu buretele.
Ar fi o singură problemă. Ca să plecăm de pe picior de egalitate, după T0, ar trebui să plecăm de la prezumția că fiecăruia i se va “șterge” câte ceva, din catastiful universal, unora câte o pagină, altora câte un roman. Dar doar din presupusele păcate nu și din beneficii.
Cu alte cuvinte. Un exemplu, cât se poate de aleator, Dragnea să scape de toate dosarele, de toate acuzele, să poată deveni prim-ministru, și deasemnea să nu mai aibă voie să îi ceară, nimeni, socoteală, pentru ce a obținut până acum. De acum înainte nu mai e cazul, pentru că a promis că nu mai face.
În același timp, nea Gheorghe, un vecin de-al meu, ar scăpa, la rândul său, de procesul, cu statul, unde i se cer daune, că nu a declarat că a câștigat 200 de lei, prin 2015, la ceva pariuri pe internet, și nu a declarat profitul.
-Corect?
-Corect.
Și dacă tot am ajuns aici, ce-ar fi să uităm că toate energiile au fost canalizate, timp de doi ani, către acest climax, către această victoriei absolută, pentru cineva (poate fi și personaj colectiv). Nu dăm nume. În vreme ce Spitalele, Școlile, Autostrăzile, Fondurile Europene, Puterea de Cumpărare, Populația României, Investițiile, Dezvoltarea structurală, din România, au crescut precum…
Tristă și nereușită glumă. Știu.
La “război” numai gluma nu se acceptă. Sunt aproape convins că Sun Tzu nu a spus asta, dar, pe de altă parte, nici nu a trăit în vremea și locul în nostru.