Dacă banii “îngropați” ar da și rod…

Probabil că, pentru mulți dintre cei ce au rătăcit prin acest colț al spațiului virtual, de-a lungul timpului, o nouă intervenție pe marginea unui subiect întors pe toate fețele, în precedente “abordări”, va părea cel puțin neinspirată, dacă nu chiar contraproductivă. Este posibil să aibă dreptate. Pe de altă parte, a ignora totuși subiectul, din punctul de vedere al autorului, este, de departe, o lipsă de respect față de cei ce și-au găsit timp, tot de-a lungul timpului, de a parcurge rândurile, prea multe probabil, dedicate acestuia. Așadar, dacă vreți să mai știți, încă, ceva despre drumuri, despre centura Târgoviștei, despre bani și investiții în reabilitare rutieră mai exact., iată câteva date noi.

Acte și… acte

Plecând de la premisa că cei ce s-au încumetat, totuși, să parcurgă rândurile ce urmează sunt la curent cu subiectul (voi adăuga la finalul materialul câteva repere, link-uri, către materiale precedente, pentru o mai eficientă înțelegere a subiectului) iată câteva date de actualitate.

Proiect hotărâre CLM Târgoviște-26 septembrie 2019

Proiectul de reabilitare a centurii Municipiului Târgoviște este complicat și deși a demarat oficial în 2009 nici până astăzi (10 ani mai târziu) nu este finalizat. În momentul de față administrațiile locale (atât cea târgovișteană cât și cea județeană din Dâmbovița) vor investi, din fonduri proprii, circa 34 de milioane de lei, aproximativ 7,4 milioane de euro pentru a reabilita ceva ce deja a fost reabilitat. Mai precis 5 km din total de aproximativ 13 cât are întrega centură rutieră a Târgoviștei (cei din proiectul încă nefinalizat, după 10 ani de încercări).

Proiect hotărâre CLM Târgoviște-26 septembrie 21019

Bine că se face! Bine, bine, dar…

Hai să spunem că nu este nicio problemă, numai că, după încercările de reabilitare cu fonduri europene (ratate), au urmat alte încercări de reabilitare, prin proiecte ce sunt, la momentul de față, în faza în care se așteapă ca noii constructori să poată” intra în pâine”. Asta pentru că ultimul, dpdv cronologic, contract, a fost reziliat de beneficiar (primăria Târgoviște) undeva prin ianuarie 2019.

Situație actuală

Asta ar fi situația la momentul de față, înainte de aprobarea ultimei alocări financiare (bani împrumutați bancar, în general) pentru a reabilita, 5 km de drum. problema este că cei 5 km au cam fost reabilitați (foto, inline), mai mult sau mai puțin la standardele impuse de proiectul de reabilitare. Nu am făcut un calcul de câte ori s-a plătit pentru reabilitarea respectivilor km de drum, pe parcursul a 10 ani, cert este că la momentul actual cei aproximativ 7 milioane de euro vor fi dați pentru întreținerea drumului și împiedicarea deteriorării acestuia în perioada următoare. (mai jos pot fi vizionate câteva instantanee, sursa google maps, din 2018, cu segmentul ce acum, în 2019, intră la reabilitare/întreținere)

Strada Petru Cercel (centura Târgoviște)-august 2018, unde începe reabilitarea în 2019
Strada Laminorului (spre Câmpulung)-august 2018, unde se va termina reabilitarea din 2019

Cum toate contractele anterioare au fost reziliate, evident că nu există nicio garanție pentru tronsonul deja reabilitat (imaginile anterioare, din iulie-august 2018, pot creiona un tablou al zonei), așa că, încă o dată, banii sunt “băgați în pământ“, chit că e nevoie, sau nu, de această mișcare de fonduri. Cheltuială nu va însemna însă și finalizarea proiectului de reabilitare a Centurii Ocolitoare a Municipiului Târgoviște. După cum aminteam, este vorba de 13 km de drum și mai multe poduri ce urmează a intra în construcție/reabilitare, nu se știe deocamdată când. Probabil că, la un moment dat, se va trage și o linie în ceea ce privește proiectul, ce va fi fost finalizat. Costurile însă, în peste 10 ani de încercări de finalizare a proiectului, vor stabili cu siguranță un adevărat record, pentru că vorbim de lucruri/lucrări, făcute mai bine sau mai rău, deteriorate, refăcute, sau nefăcute deloc, dar pentru care s-a cam plătit. Cât?

Nimic,ce, erau plăți făcute din banii tăi?

Acesta este răspunsul pe care îl veți primi dacă veți adresa o astfel de întrebare.Cineva însă a ieșit și în câștig, din afacerea asta. Și nu vorbim de o persoană, ci mai degrabă despre un personaj colectiv. Dar despre asta cu proxima ocazie.

P.S.

Aici regăsiți link-uri către articole anterioare cu același subiect.

1 Reply to “Dacă banii “îngropați” ar da și rod…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *